Sunt de o bună vreme împreună, de ce i-ar mai fi dor Lui de Ea? Sau invers?! Muncesc amândoi, aşa că sunt osteniţi şi nu mai au răgazul să vadă cum se îndepartează. Sau poate nici nu vor să se gândească la asta… Când se întâlnesc, obosiţi fireşte, nu mai au nimic din preocupările de dinainte. Preocupările Lui sunt total diferite de ale Ei. Ei… îi rămâne bucătăria, grija copiilor, curăţenia… posibil şi alte multe trebuşoare care se cer rezolvate. În consecinţă, Ea e prea obosită să mai riposteze. Că o doare indiferenţa Lui? Oare mai ştie? Sau se mai întreabă dacă El o mai iubeşte sau e doar obişnuinţă? Cui îi mai pasă?! Zilele se scurg una câte una identice, monotone… şi din ce în ce mai rar îşi aminteşte de trecut. Toate sunt la Imperfect, deşi dorinţa de perfectibil încă mai licăreşte din când în când. Doar că El nu e… şi rămâne speranţa lui Mâine. Iar Mâine se transformă perpetuu în Azi.
Mi-e somn… revin 
Povestea asta, Bursucule, e universala. Ma recunosc si cred ca s-ar mai recunoaste cateva generatii de “Ele”.
“Ei”-i astia, odata siguri pe o relatie si, implicit, pe o femeie, chiar nu se mai obosesc. E asa firesc ca “Ea” sa aiba in grija tot, de la copii si pana la… reparatiile curente de prin casa, iar “El” sa fie cel obosit, cel nemultumit, cel preocupat etc.
Te mai intrebi? Ma recunosc…mi-e manusa…
…Sigur nu de mine ai scris??
… cum spuneam… e chiar o poveste comuna. Si imi pare rau ca nu iti pot da satisfactie, dar nu de tine scrisesem. Ar fi trebuit atunci sa adaug ca Ea e o tipa frumoasa, desteapta si cu simtul umorului
Bursucel,ai dreptate,dar intervine si rutina si obisnuinta,o saeara placuta!