Umbrela

Plouă… şiruri de lacrimi pornesc hotărâte pe obraji, spre bărbie. Colţurile gurii coboară brusc, formând parcă o umbrelă… să te apere de ploaie… […] şi plouă din ce în ce mai tare […].

Fiecare privire aţintită asupra ta provoacă o nouă rafală… e vânt în sufletul tău şi ceaţă pe ochi, nu?!

Mă întreb dacă cineva ţi-a spus vreodată că tot ce te frământă se întâmplă numai şi numai în mintea ta… oare ţi s-a iţit măcar o singură dată gândul ăsta?

Paradoxal – îţi sunt prietenă, dar mă abţin să îţi dau sfaturi… pot vorbi cu tine, pot fi oglindă pentru gândurile tale… dar nu-mi cere să-ţi spun ce aş face în locul tău!

Ştii cât de mult iubesc soarele, marea… e ca şi cum aş îndemna un eschimoş să meargă la plajă să scape de plictiseală şi necazuri. Relaxează… dar probabil mai puţin pe el…

„Mi-ai cerut sfatul şi eu ţi l-am dat. Care dintre noi a fost idiotul cel mai mare n-are rost să discutăm.”

M-aş hazarda să-ţi dau o alternativă… transformă umbrela în bol – e simplu – ridici colţurile printr-un zâmbet. Cât crezi că va dura ploaia? La infinit? Alung-o citind o carte bună… ascultând muzică… e hrană pentru suflet!

Şi între timp poţi medita în voie… iar eu promit să rămân aceeaşi oglindă pentru vremile când vei dori o reflexie sinceră a ceea ce te frământă.🙂

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s