Poveste comună

Sunt de o bună vreme împreună, de ce i-ar mai fi dor Lui de Ea? Sau invers?! Muncesc amândoi, aşa că sunt osteniţi şi nu mai au răgazul să vadă cum se îndepartează. Sau poate nici nu vor să se gândească la asta… Când se întâlnesc, obosiţi fireşte, nu mai au nimic din preocupările de dinainte. Preocupările Lui sunt total diferite de ale Ei. Ei… îi rămâne bucătăria, grija copiilor, curăţenia… posibil şi alte multe trebuşoare care se cer rezolvate. În consecinţă, Ea e prea obosită să mai riposteze. Că o doare indiferenţa Lui? Oare mai ştie?  Sau se mai întreabă dacă El o mai iubeşte sau e doar obişnuinţă? Cui îi mai pasă?!  Zilele se scurg una câte una identice, monotone… şi din ce în ce mai rar îşi aminteşte de trecut. Toate sunt la Imperfect, deşi dorinţa de perfectibil încă mai licăreşte din când în când. Doar că El nu e… şi rămâne speranţa lui Mâine. Iar Mâine se transformă perpetuu în Azi.

Mi-e somn… revin 🙂