Un „De ce te-ai întors?!”, spus cu tristeţe de o bună prietenă, m-a răscolit. Şi mi-a amintit de ce am ales să plec.
Aceleaşi gropi, un plus de bălării, pseudo-civilizaţie şi al naibii de multă prostie, garnisită cu ipocrizia de rigoare.
O delăsare totală şi un interes bolnăvicios pentru starea de sănătate a caprei vecinului.
Oameni trişti. Frustraţi. Incompetenţă şi invidie. Discuţii interminabile pro şi contra demitere.
O ciudată compătimire vis-a-vis de intenţia-mi de a spune adevărul. „Eşti proastă??? Nu trebuie să spui aşa ceva dacă vrei să reuşeşti!” Ca şi cum posesia unei coloane vertebrale cât mai curbată reprezintă cheia succesului…
Nu că m-aş fi aşteptat să fie perfect, dar măcar o mică schimbare…
Chiar mi-am dorit să vin ACASĂ! Poate şi din impulsul „Să nu uiţi!”
Bursucel's Blog 
Cred ca acasa asta este la fel peste tot. Si eu am un acasa identic cu al tau, doar ca pe la mijlocul Dunarii noastre. Cred ca valea dunari este o tzara aparte. La tzara mea mergeam ca imi placea sa vad ca ma astepta cineva. Acum merg ca sa astept pe cineva. Totusi este singurul loc in care pot sa-mi incarc bateriile si sa numar stelele
ApreciazăApreciază
Tot Acasă rămâne, oricum ar fi…
Se pare că numai acolo număratul stelelor are un farmec aparte. 😉
ApreciazăApreciază