Rest in peace…

M-au năpădit amintirile. Cu zâmbete şi păreri de rău. Amestecate.

M-am întrebat „cum ar fi fost dacă…?” şi a venit şi tristeţea cu dorul.

Azi îmi aminteam de un om deosebit. Care îmi vine în minte la fiecare 24 februarie de ceva ani buni. Un om căruia ştiam că îi sunt dragă chiar dacă nu se ostenea să o spună. Chiar şi când mă beştelea. Şi care avea obiceiul să zică „nu spun, că ţi se urcă la cap!”… Putea să răcnească, reacţia mea era un fel de chicotit, un râs pe care mă străduiam să îl reprim de teama de a nu-l stârni mai tare. Preferam să nu mă certe…

Ar fi preferat să ajung la birou fericită sau plânsă din cauza bărbatului iubit, pe care mi-l tot insinua că mi-ar fi necesar, nu impasibilă sau enervată de fluierăturile sau claxoanele mitocanilor obsedaţi de un fund de femeie.

Aş fi preferat să se bucure, văzându-mă că iubesc din nou. Pentru că mereu îmi spunea că fără iubire eşti neîmplinit ca om.

Aş fi preferat să nu plece Departe…

3 thoughts on “Rest in peace…

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s