Let it be

E luna plină. De câte ori am văzut-o aşa am ştiut că vine un nou început. Un pas înainte… let it be!

Nu pot să dorm. Simt că îmi bate inima nebuneşte. Gândurile au luat-o razna. Spre Paris. Am luat o decizie în defavoarea lui. Asta trebuie să fie…

Acum realizez exact ce presupune Asta. De fapt, renunţ la posibilitatea de a-i revedea pe piticii mei. Şi nu îmi place. Pentru că oarecum îi simt ca pe copiii mei. O să îmi lipsească zâmbetul lor şi bucuria revederii. Şi mai ştiu că vor fi oarecum dezamăgiţi. Le-am promis şi m-am sucit…

Şi am mai realizat că L. avea dreptate. Că mâna întinsă în semn de ajutor era dovadă de prietenie. Era o punte pe care am refuzat-o din principiu. Era simplu să accept cartea de vizită, dar nu! Pe ideea că nu pot fi duplicitară…

Dar aş fi fost aproape de pitici…🙂

Mai am de învăţat! Încă…

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s