Short-term memory loss

Hmmm… nu știu dacă trebuie să râd sau să plâng… am mai întâlnit atitudinea asta matură, am mai auzit discursul legat de impactul negativ al muncii când vine vorba de viața personală… acum îmi sună doar ca un simplu clișeu. Am tăcut nu pentru că m-ai impresionat, ci pentru că am avut iar acel deja-vu… Și pentru că mi s-au terminat și cuvintele. Era firesc să închid. Nu au lipsit apoi mustrările de conștiință, așa că îți scriu…

Am simțit nevoia să mă reapuc de muncă. Paradoxal, dar asta mă relaxează… Pentru o vreme îmi ocupă mintea cu altceva. E ca și cum s-ar goli cumva memoria, măcar pentru scurtă durată. Uneori îmi place asta. Alteori mi-e teamă să nu uit… E o stare controversată pe care nu pot și nu vreau încă să o disec. Posibil altădată, când îi va veni vremea.

Short-term memory loss…

Nu știu dacă ți-am vorbit vreodată de Memento. L-am găsit întâmplător… M-a surprins, poate pentru că am avut inspirația să nu citesc nici o recenzie despre el. Așa și-a păstrat toată sarea și piperul. E un film mai altfel…

P.S. 1 Am scris, după cum vezi… Acum nu te mai poți plânge! 😀

P.S. 2 Dacă tot ai citit, trage cu ochiul și aici … just in case … 😉