Conveniențele…

Există acea categorie de cunoscuți, care fie că e Paște, fie că e Crăciun, te fericesc cu tradiționalele urări de bine… Și asta nu pentru că în gândurile lor ai apărut brusc, ci doar pentru că numărul tău de telefon a rămas agățat accidental în agendă. Sau pentru simplul fapt că – textual –  Am numărul tău de telefon, știu că pot să te caut dacă am nevoie de ceva! Porumbelul ăsta, scăpat de cineva într-unul din rarele-i momente de sinceritate, a avut impact! M-a motivat să șterg contactul de la categoria apropiați și să-l mut la servicii…

Nu-mi doresc să fac sau spun lucruri doar de dragul conveniențelor. Și nu mă mai deranjează dacă se găsește careva să mă critice pentru asta. Fac urări doar dacă o persoană îmi este dragă. Nu-mi doresc reciprocitatea de carton. Mai repede mă dezamăgește răspunsul venit doar de formă.

Așa aș traduce umbra pe care o intuise… E ceva ce nu îmi spui! Lasă naibii politețea aia inutilă deoparte! Uzanțele sunt pentru străini, iar noi ne cunoaștem de peste un sfert de veac, nu?

Cam așa-i… un sfert de veac e ceva!

Am ieșit din cameră cu teama că azi va fi ziua conveniențelor. Și cu spaima să nu care cumva să uit vreun cuvințel din ceea ce îmi promisesem că trebuie să îi spun. Mi-a trecut prin minte analogia stradă-ocean. Și drumul munte-Mahomed…

Și asta intuise bine, aveam multe de spus, citise doar… De nu era privirea aia de iulie, le auzea chiar pe toate. Mă bucur că nu a luat atitudinea de conveniență, însă! A fost nu doar norocul lui, ci și al meu! Alminteri, cafeaua noastră ar fi fost tare amară. N-aș fi zâmbit acum și cred că nu m-aș fi simțit atât de senină în momentul ăsta. Probabil aș fi regretat că mi-am dat bunătate de carte pe o ieșire în oraș…

Nu am simțit nici măcar când s-a scurs timpul. Mi-am respectat promisiunea de a nu arunca măcar o privire spre ceas… Am vorbit de data asta despre el și dilemele lui. Mi-a cerut părerea – mie, discipolului! A realizat într-un final că am crescut!

Amestecate… pentru prima dată l-am văzut altfel… Timpul i-a fost prieten, așa mi-am spus și am zâmbit…

Ce zici, rămânem prieteni?

N-am vrut să răspund pe loc. Trebuia să gândesc. A fost cea mai aromată cafea din toate cele de până acum. O ambianță plăcută asortată cu o prezență agreabilă induce starea de bine pe moment. Impulsul înclina vădit spre un răspuns pozitiv… Apoi am realizat altceva – azi nu mi-a mai spus nici Lady, nici Beauty – mi-a folosit ca apelativ doar numele…

Acum pot da răspunsul. Nuanțat. De-abia de azi suntem prieteni!🙂

7 thoughts on “Conveniențele…

  1. Pingback: Cu drag, pentru voi toate ! | Gară pentru doi

  2. La Fee

    ╔═ೋ♥═ೋ═ೋ ೋ═ೋ═ೋ♥ ═ೋ═╗
    ❤ 1 Martie fericit! O pimăvară magică tuturor!❤
    ╚═ೋ♥═ೋ═ೋ ೋ═ೋ═ೋ♥ ═ೋ═╝
    ….. …… _(‾‾)_ . .♫. . … _(‾‾)_
    . .♫ . . . .(_,☻,_). . . . . . (_,☻,_). ♫…
    . (¯`v´¯). (_)(_). . (¯`v´¯) (_)(_) . .(¯`v´¯)
    (¯`(@)´¯) ♫.║ . . (¯`(@)´¯).║ . . (¯`(@)´¯)
    . (_.^._)(¯`v´¯) . .(_.^._).(¯`v´¯). (_.^._)
    . . . ║ . (¯`(♥)´¯). . . ║. . (¯`(♥)´¯). . .║
    .♫ .’║ . .(_.^._)…’ (\ ║. ♫ .(_.^._)”’. (\║
    ╔═ೋ♥═ೋ═ೋ ೋ═ೋ═ೋ♥ ═ೋ═╗
    ❤ Contesa de CHOU-FLEUR ❤
    ╚═ೋ♥═ೋ═ೋ ೋ═ೋ═ೋ♥ ═ೋ═

    Apreciază

    Răspunde
    1. bursucel Autor articol

      Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc… se simte magia din rândurile tale! (Poate atinge magia asta și Vodafone-ul, că tare împiedicat se mișcă în ultima vreme…)
      Ți-aș oferi mănunchiul de ghiocei de grădină și cel puțin trei zâmbete, de-aș ști că-ți colorează primăvara…🙂
      Contesă, mi-e tare dor de tine!

      Apreciază

      Răspunde

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s