După o săptămână plină-plină de tot felul de chestii, care mai de care mai urgență, după soluții găsite pe moment, mi-am zis că e vremea să mă întorc cumva și aici…
Vodafone nu se dezminte nici acum, cred că se pregătește pentru vreo competiție cu melcii… Gândesc eu că întrecerea asta trebuie să fie tocmai pe dos de cum e în viață – probabil deviza îi e mai nou cu cât mai încet, cu atât mai bine! 😀
Am ratat o lansare de carte, am dar skip unei cafele cu sare de lămâie… una caldă – alta rece…
Dar peste toate astea, mi-a fost dor să scriu aici… Și am scris în schimb situații kilometrice de consumuri și amortizări stupide. N-o să înțeleg niciodată de ce închiderile lunare în sectorul în care lucrez mai nou e musai să fie făcute până pe 5 ale lunii. E o altă tâmpenie născocită de un cineva care se vede treaba că nu prea a lucrat efectiv în domeniu. Stupizenie care generează erori de care am văzut că toți se plâng doar pe la colțuri, dar niciunul nu încearcă măcar să tragă un semnal de alarmă… Mdea, lasă că îi greu de bătut sistemul, nu?!
Mi-ar fi plăcut să vă scriu așa… A venit primăvara și aici e teribil de frumos! De la fereastra mea văd copacii gata-gata să înfrunzească, iar seara… ei, seara sunt câteva păsări care se întrec în concert…
E drept, a venit primăvara! Și da – din când în când am parte de un concert superb, care îmi amintește de un loc de acasă… Dar copacii… asta nu se mai potrivește! În fiecare dimineață văd de la fereastră cum a mai răsărit un sac cu gunoi, aruncat de vecinii de la etaj… Dacă aruncătorul(aruncătoarea) e mai neîndemânatic(ă), sacul devine ornament pentru pomul ghinionist. Cu ce-o fi greșit bietul copac să rămână la cheremul nesimțiților? 😦
Chestia asta mă face să mă revolt… mă întreb dacă interniștii ăștia – care altminteri sunt oameni tineri și aparent frumoși – chiar nu au idee despre bun-simț și ordine. Dacă au cât de cât idee despre ce înseamnă bine și rău… Ciudat e că acest colegiu care-i găzduiește modelează viitorii formatori de opinie, le dezvoltă simțul esteticului… Sau poate mă înșel eu și iar vin cu pretenții ciudate?! De-i așa, puneți-o iar pe seama zodiei – analiza și critica merg de-o parte și de alta a Fecioarei…
Mi-am vărsat oful! 🙂
Nature always wears the colors of the spirit... Ralph Waldo Emerson
Chiar ma intrebam ce-i cu tine…
ApreciazăApreciază
… 🙂
ApreciazăApreciază
Cat despre aruncatul sacoselor cu gunoi pe fereastra – e cu specific national. Sau poate vine de la moldoveni. La mine la Bacau se practica, scrie un blog local… Uite: http://www.contrasens.com/2013/03/06/s-a-deschis-sezonul-la-sporturile-de-aruncat-pe-fereastra.html
ApreciazăApreciază
Nu știu… n-aș da vina pe regiunea de baștină musai…
Am momentele mele de optimism în care ignor realitatea și sper că lumea se poate schimba și în bine – probabil de aici vine dezamagirea.
Și ca un Ion-Anapoda ce mi-s nu mă pot bucura deloc când aflu că a murit și capra vecinului…
ApreciazăApreciază
Mdea… văzut… No comment… 😦
ApreciazăApreciază
La Mulți Ani !, doar zile fericite și pline de iubire îți dorim, alături de cele mai calde și sincere urări de sănătate și împliniri în viața profesională și socială !
Acesta este un mesaj „clasic” pe care nu numai bunul simț ci și aprecierea pe care o simțim în ceea ce te privește, transformă „corvoada” și „rutina” trecerii prin astfel de aniversări într-o plăcere reală și sinceră.
Dar dacă, din motive independente de voința ta și-a noastră, urările noastre nu te vor găsi în cea mai bună dispoziție sau stare sufletească, dacă feluritele și de multe ori nemeritatele amprente ale vieții nu te-au atins în ultimele zile într-un mod tocmai fericit, te rugăm să crezi, și să speri că TREBUIE să existe o lege a compensației, o lege care va face să vină și o zi începând cu care, toate anotimpurile să îți devină calde primăveri, învăluite în parfum de flori de câmp și începând cu care toate zilele să îți devină fericite și pline de iubire zile de „8 Martie”.
Cu drag, Diana și Dan.
ApreciazăApreciază
Se vede că gândurile frumoase se iscă doar din locurile unde iubirea e prezentă…. Mesajul, chiar clasic fiind, m-a bucurat. E mare lucru să rupi din timpul liber și să pornești o ploaie de zâmbete!
Mulțumesc din suflet, a fost chiar o surpriză plăcută!
Trebuie să vă fac și eu o urare – să rămâneți la fel de frumoși și să vă iubiți întotdeauna ca acum! 🙂
ApreciazăApreciază
La multi ani, frumoasa craiasa!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc la fel, frumoasă Zână! 🙂
Sper să ne revedem cât de curând… 😉
ApreciazăApreciază
Si euuu! :))
ApreciazăApreciază