Porcelain

Ține minte, Troia a căzut din cauza unei femei!

E trist când un om nu conștientizează că acțiunile, caracterul lui sunt cele care îl doboară. E trist când caută vinovații altundeva decât în ograda sa…

Nu anii care se scurg dau valoare unei prietenii, ci faptele care se derulează în interiorul ei o întăresc sau o destramă…

Un schimb de replici tăioase precum lama unui brici… Am asistat azi la prăbușirea unei prietenii de peste un sfert de veac. Am revăzut secvențial acea scindare prin care a trebuit să trec eu în urmă cu 5 ani și mi s-a strâns sufletul ghem. Mie nu mi-a fost ușor atunci…

Mi-ar fi plăcut să pot spune ceva, orice ar fi putut umple golul creat după plecarea prietenului renegat, dar cuvintele-mi erau parcă legate cu lanțuri ferecate cu 7 lacăte. Așa a avut câștig de cauză Porcelain…

Nu doar iubirea-i bibelou de porțelan, D.,… și prietenia e la fel! Am tresărit, văzuse bine… Pentru că, deși suntem atât de diferiți, am gândit același lucru. La mine doar rămăseseră cuvintele nerostite…

Mi-ar fi plăcut ca ziua asta să fi fost altfel…

3 thoughts on “Porcelain

    1. bursucel Autor articol

      Ai dreptate, dar undeva într-un colț de suflet mă simt vinovată de ruptura asta. Eu am fost prima care am spus că acțiunile lui nu sunt ale unui prieten adevărat. Poate dacă tăceam…

      Apreciază

      Răspunde
      1. luciastroila

        Nu-i chiar aşa. Dacă tăceai nu vă certaţi, dar TU ai fi stiut ca prietenia voatră nu e cea pe care o doreai. Şi nu ar mai fi fost oricum nimic ca înainte. De îţi era prieten/a adevărat/ă nu ajungeaţi să nu vă mai vorbiţi, dincontră. Ţi-ar fi demonstrat că nu ai dreptate şi nu ar fi făcut decât să întărească legătura. Când a ales să se revolte fără cale de întoarcere, ţi-a dat dreptate. Nu avea rost să te minţi în continuare.

        Apreciază

        Răspunde

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s