Funny mum???

( eu nu-s ca ea, zău! 😳 )

😯 Bre, ce ți-e și cu copchii ăștia! M-am căpătat cu-o dedicație de toaaată frumusețea, de nu știam apoi ce să mă fac cu ea… și taaare mi-a mai plăcut asta! 😆 Uitați-vă și voi și vă minunați de-așa mândrețe de mamă…

Acum, am și eu dreptul să limpezesc apele, nu? 🙄 Vă zic din capul locului – eu nu am cum să fiu așa o mamă! Mi-s o mânuță de om, de unde-așa pumn de fier? Ba din contră – și-o pun pe fiică-mea de martor, că ea chiar mi-a reproșat odată și m-a-ndemnat să fiu și eu precum celelalte mame, alea normalele. Da’ nu mi-a reușit – drept să vă spun! – oricât m-am străduit… 😳

Doar un exemplu vă dau azi – cât să mă fac de poveste vă luminez în legătură cu aspectul ăsta al încercărilor mele nereușite în a mă încadra și eu în tagma normalității.

I. O mamă normală nu-i cumpără copilului înghețată zi de zi! Corect?

Ei, da! Pe când avea vreo 4 ani, Issa mea era mare devoratoare de înghețată! Ca și mă-sa dealtfel… Și-i lua subsemnata zilnic câte o înghețată din aceea la cornet – bunăăă, tare bună! Și toate-au fost frumoase până în ziua în care m-am întâlnit cu o fostă colegă de liceu – mamă normală, nu ca mine! Din vorbă-n vorbă mă uit la ceas și-i zic că mă grăbesc, că mă așteaptă domnișorica mea cu înghețata cea de zi cu zi. Atât mi-a fost – că s-a pornit amica pe depănat o poveste cu un pitic c-un an mai mare decât fiică-mea, temperatură, gât roșu, spitalizare, injecții și alte prăpăstii de-astea, de-au aprins beculețul roșu în dreptul susceptibilității de a mă eticheta eu însămi drept mamă imorală și nechibzuită pe deasupra! 😳

Și-am plecat spre casă așa de gânditoare, că nici n-am mai remarcat când am trecut pe lângă magazine. Nici pâinea n-am mai luat-o, că de-nghețată nu se mai punea problema…

Acasă m-aștepta minunea cu părul ondulat pe vremea aia, pe post de Comitet de primire. Și-a rotunjit și mai tare ochii ei mari și negri, și-a scuturat zulufii și m-a luat la rost Păi, înghețata? I-am bâiguit că n-am trecut pe la magazine, că urma să ies la piață, că… Vin și eu cu tine, da?! mi-a zis ea hotărâtă și zâmbitoare zor-nevoie. Și mi-era clar de ce voia să meargă! Așa că am pus la cale un plan de învăluire. Oricum mergeam la locul de joacă… ziceam eu că o obosesc peste măsură, apoi mergem să facem cumpărăturile prin muuuuulte magazine, până uită de magazinul nostru de-nghețată. Acu’, zic drept, înghițeam în sec cu gând la bunătatea ceea răcoritoare și-aromată, dar ce nu face un părinte pentru binele copilului lui, nu? 🙄

Zis și făcut! Mi-am luat copilul de mânuță și am purces spre parcul cel mai dotat. 20 de minute pe ceas distanță de mers pe jos. Ne-am învârtit preț de-aproape o oră printre topogane (două la număr – unul mic și unul mare, de-mi stătea inima în loc numai la gândul că piticania ar fi în stare să-și dea drumul la vale până mă-ntorceam eu de la scara de unde o priveam cum urcă voinicește), balansoare, leagăne, chestii rotitoare, groapa de nisip (off, nisipul ăla de-ajungea printre firele de păr Nici eu nu știu cum, mami!)… 😕

În fine, după ora aceea eram așa de amețită, că nici nu-mi mai amintesc despre ce mi-a turuit copila în drumul spre magazine! Dar știu că avea o turație de nu vă imaginați! Și mai știu că-n ziua aia am uitat să cumpăr pâinea de-atâta zăpăceală… Că am intrat prin nu mai știu câte magazine, cu gândul să-i scot minunii din cap magazinul de înghețată. Doar că mi-a scăpat din vedere că n-aveam copil ușor de prostit. Ieșind din magazinul cu 1001 de nimicuri, îmi zice fiică-mea serios Mami, hai și la farmacie să-i luăm lui Maie alifia de mers! Frumos copil! Cum s-a gândit ea la bunicuța ei și la reumatismul de-o necăjea… și cum știa ea când tubul de gel al lui Maie e pe terminate… 🙂

Am trecut strada – Pe la trecerea de pietoni, mami! – și parcă-mi zbura copilul, nu alta! Am intrat în farmacie, am luat tubul salvator de mers și-am ieșit… de mă punea careva să trag la plug și cred că aș fi fost mai odihnită! Voiam acasă, să-mi odihnesc picioarele de plumb și-atât! Eu dau să merg înainte, dar mânuța mă trage spre lateral. Cum de uitasem, Doamneee? Magazinul de înghețată era alături de farmacie! Iar vânzătoarea era în prag, zâmbitoare – eram de-ai casei doar… Intrasem în belea! Se-alesese praful de tooot planul meu de normalitate! Am tras aer în piept, am deschis portofelul, am privit cunoscător și i-am zis Issei, cât de convingător am putut eu, că am rămas fără bănișori…

Atât mi-a trebuit! Personalitatea fiică-mii s-a înfoiat la mine, luând aspectul unei mogâldețe cu părul vâlvoi, ochi mirați peste măsură și mânuțe-n șolduri. Obicei preluat de la Maie… – mi-am zis – trebuie s-o scap de el cât mai degrabă! Și n-am apucat să-mi termin bine gândul când a pornit spre mine bolovanul Bani de țigări ai, dar de-nghețată n-ai???? Mă năucise asta – deja mă rușinasem peste poate de încercarea mea de normalitate. Eram și mai imorală acum – era ca și cum irosisem bunătate de resurse pe iarba ceea rău famată! Și n-aveam cale de întors, că nu-i puteam spune copilei că bănișorii erau la locul lor și nu ne pândea starea de pauperitate. Asta mi-ar fi atras și mai tare oprobiul odraslei, plus morala legată de cât de urât e să-ți trombonești aproapele. Nu vedeam cale de întors, așa că am ridicat privirea spre vânzătoare. Ea chicotea de zor și pentru mine! Și-n loc să mă ajute, o aud spunând Nu e problemă, doamnă, sunteți de-a casei doar – plătesc eu înghețata și îmi aduceți banii mâine! Nu știu de ce, dar am avut impresia că îmi făcuse și cu ochiul. Ce mai conta? Issa mea făcuse deja 180 de grade, mă luase de mână și mă trecuse pragul cu iuțeală, de parcă-i era teamă să nu se răzgândească tanti vânzătoarea…

Ce s-a mai amuzat Maie pe seama mea! Cum m-a mai povestit Issa la toți că mă cunoaște tanti vânzătoarea și mi-a dat înghețata fără bănișori! Și – mai ales – cum s-au mai amuzat cu toții când la masa de seară s-a descoperit că am uitat să cumpăr pâinea! Tot pentru că irosisem bănișorii pe iarba lui Aghiuță – așa au comentat urâcioșii! 😳 Iar eu m-am lecuit de normalitate. M-am resemnat să nu mă mai schimb și-am continuat obiceiul înghețatei de zi cu zi. Indiferent de anotimp…