( eu nu-s ca ea, zău! 😳 )
😯 Bre, ce ți-e și cu copchii ăștia! M-am căpătat cu-o dedicație de toaaată frumusețea, de nu știam apoi ce să mă fac cu ea… și taaare mi-a mai plăcut asta! 😆 Uitați-vă și voi și vă minunați de-așa mândrețe de mamă…
Acum, am și eu dreptul să limpezesc apele, nu? 🙄 Vă zic din capul locului – eu nu am cum să fiu așa o mamă! Mi-s o mânuță de om, de unde-așa pumn de fier? Ba din contră – și-o pun pe fiică-mea de martor, că ea chiar mi-a reproșat odată și m-a-ndemnat să fiu și eu precum celelalte mame, alea normalele. Da’ nu mi-a reușit – drept să vă spun! – oricât m-am străduit… 😳
Doar un exemplu vă dau azi – cât să mă fac de poveste vă luminez în legătură cu aspectul ăsta al încercărilor mele nereușite în a mă încadra și eu în tagma normalității.
I. O mamă normală nu-i cumpără copilului înghețată zi de zi! Corect?
Ei, da! Pe când avea vreo 4 ani, Issa mea era mare devoratoare de înghețată! Ca și mă-sa dealtfel… Și-i lua subsemnata zilnic câte o înghețată din aceea la cornet – bunăăă, tare bună! Și toate-au fost frumoase până în ziua în care m-am întâlnit cu o fostă colegă de liceu – mamă normală, nu ca mine! Din vorbă-n vorbă mă uit la ceas și-i zic că mă grăbesc, că mă așteaptă domnișorica mea cu înghețata cea de zi cu zi. Atât mi-a fost – că s-a pornit amica pe depănat o poveste cu un pitic c-un an mai mare decât fiică-mea, temperatură, gât roșu, spitalizare, injecții și alte prăpăstii de-astea, de-au aprins beculețul roșu în dreptul susceptibilității de a mă eticheta eu însămi drept mamă imorală și nechibzuită pe deasupra! 😳
Și-am plecat spre casă așa de gânditoare, că nici n-am mai remarcat când am trecut pe lângă magazine. Nici pâinea n-am mai luat-o, că de-nghețată nu se mai punea problema…
Acasă m-aștepta minunea cu părul ondulat pe vremea aia, pe post de Comitet de primire. Și-a rotunjit și mai tare ochii ei mari și negri, și-a scuturat zulufii și m-a luat la rost Păi, înghețata? I-am bâiguit că n-am trecut pe la magazine, că urma să ies la piață, că… Vin și eu cu tine, da?! mi-a zis ea hotărâtă și zâmbitoare zor-nevoie. Și mi-era clar de ce voia să meargă! Așa că am pus la cale un plan de învăluire. Oricum mergeam la locul de joacă… ziceam eu că o obosesc peste măsură, apoi mergem să facem cumpărăturile prin muuuuulte magazine, până uită de magazinul nostru de-nghețată. Acu’, zic drept, înghițeam în sec cu gând la bunătatea ceea răcoritoare și-aromată, dar ce nu face un părinte pentru binele copilului lui, nu? 🙄
Zis și făcut! Mi-am luat copilul de mânuță și am purces spre parcul cel mai dotat. 20 de minute pe ceas distanță de mers pe jos. Ne-am învârtit preț de-aproape o oră printre topogane (două la număr – unul mic și unul mare, de-mi stătea inima în loc numai la gândul că piticania ar fi în stare să-și dea drumul la vale până mă-ntorceam eu de la scara de unde o priveam cum urcă voinicește), balansoare, leagăne, chestii rotitoare, groapa de nisip (off, nisipul ăla de-ajungea printre firele de păr Nici eu nu știu cum, mami!)… 😕
În fine, după ora aceea eram așa de amețită, că nici nu-mi mai amintesc despre ce mi-a turuit copila în drumul spre magazine! Dar știu că avea o turație de nu vă imaginați! Și mai știu că-n ziua aia am uitat să cumpăr pâinea de-atâta zăpăceală… Că am intrat prin nu mai știu câte magazine, cu gândul să-i scot minunii din cap magazinul de înghețată. Doar că mi-a scăpat din vedere că n-aveam copil ușor de prostit. Ieșind din magazinul cu 1001 de nimicuri, îmi zice fiică-mea serios Mami, hai și la farmacie să-i luăm lui Maie alifia de mers! Frumos copil! Cum s-a gândit ea la bunicuța ei și la reumatismul de-o necăjea… și cum știa ea când tubul de gel al lui Maie e pe terminate… 🙂
Am trecut strada – Pe la trecerea de pietoni, mami! – și parcă-mi zbura copilul, nu alta! Am intrat în farmacie, am luat tubul salvator de mers și-am ieșit… de mă punea careva să trag la plug și cred că aș fi fost mai odihnită! Voiam acasă, să-mi odihnesc picioarele de plumb și-atât! Eu dau să merg înainte, dar mânuța mă trage spre lateral. Cum de uitasem, Doamneee? Magazinul de înghețată era alături de farmacie! Iar vânzătoarea era în prag, zâmbitoare – eram de-ai casei doar… Intrasem în belea! Se-alesese praful de tooot planul meu de normalitate! Am tras aer în piept, am deschis portofelul, am privit cunoscător și i-am zis Issei, cât de convingător am putut eu, că am rămas fără bănișori…
Atât mi-a trebuit! Personalitatea fiică-mii s-a înfoiat la mine, luând aspectul unei mogâldețe cu părul vâlvoi, ochi mirați peste măsură și mânuțe-n șolduri. Obicei preluat de la Maie… – mi-am zis – trebuie s-o scap de el cât mai degrabă! Și n-am apucat să-mi termin bine gândul când a pornit spre mine bolovanul Bani de țigări ai, dar de-nghețată n-ai???? Mă năucise asta – deja mă rușinasem peste poate de încercarea mea de normalitate. Eram și mai imorală acum – era ca și cum irosisem bunătate de resurse pe iarba ceea rău famată! Și n-aveam cale de întors, că nu-i puteam spune copilei că bănișorii erau la locul lor și nu ne pândea starea de pauperitate. Asta mi-ar fi atras și mai tare oprobiul odraslei, plus morala legată de cât de urât e să-ți trombonești aproapele. Nu vedeam cale de întors, așa că am ridicat privirea spre vânzătoare. Ea chicotea de zor și pentru mine! Și-n loc să mă ajute, o aud spunând Nu e problemă, doamnă, sunteți de-a casei doar – plătesc eu înghețata și îmi aduceți banii mâine! Nu știu de ce, dar am avut impresia că îmi făcuse și cu ochiul. Ce mai conta? Issa mea făcuse deja 180 de grade, mă luase de mână și mă trecuse pragul cu iuțeală, de parcă-i era teamă să nu se răzgândească tanti vânzătoarea…
Ce s-a mai amuzat Maie pe seama mea! Cum m-a mai povestit Issa la toți că mă cunoaște tanti vânzătoarea și mi-a dat înghețata fără bănișori! Și – mai ales – cum s-au mai amuzat cu toții când la masa de seară s-a descoperit că am uitat să cumpăr pâinea! Tot pentru că irosisem bănișorii pe iarba lui Aghiuță – așa au comentat urâcioșii! 😳 Iar eu m-am lecuit de normalitate. M-am resemnat să nu mă mai schimb și-am continuat obiceiul înghețatei de zi cu zi. Indiferent de anotimp…
Bursucel, e minunat să nu fii o mamă normală! Şi pentru tine şi pentru copii. Numai să nu ajungi ca mine, prea uşor de manipulat! 🙂
ApreciazăApreciază
Oh, Lucia, de-ai ști cum mă joacă pe degete fiică-mea! 😆
Își face stagiatura pe pielea mea pentru meseriile de avocat, judecător, procuror și mediator pe deasupra… 😆
ApreciazăApreciază
🙂 Înseamnă că am intervenit deja târziu. Ai mei mă joacă pe degete şi acum, când eu sunt bătrână şi ei vlăjgani mari 🙂
ApreciazăApreciază
Păi crezi că fii-mea-i mai mititică? Acușica face 22 – doamne, cum a mai trecut vremea! 🙂
ApreciazăApreciază
:)))
Ai mei sunt ceva mai mari… Fie-mea face deja 27, fiu-meu 25… Doi copii răsfăţaţi şi acum.
ApreciazăApreciază
Să fii tu sănătoasă și să te bucuri de ei… 🙂
Chiar așa, ia să ai tu grijă un pic mai mult de tine! Promiți? Hai, că nu-i greu! 😉
ApreciazăApreciază
Sarut mâna :=
Ei… asta cu gija de mine e altă discuţie. Nu e decât vina mea. Eu nu am avut niciodată grijă de mine. Doar de ceilalţi, de nevoile, speranţele şi sufletele lor. Câteodată obosesc, atât. Nu ştiu şi nu pot să duc grija mea, cred că aş muri mult mai repede dacă nu ar mai fi nimeni care să aibă nevoie de sprijinul meu.
ApreciazăApreciază
Îți spun așa… recunosc că și eu mi-s Lup moralist la faza cu grija de propria-mi persoană, dar dacă nu ai grijă de tine nu vei mai putea purta grija celorlalți. Poate asta te mobilizează, că la mine a mai dat roade din când în când. 😉
ApreciazăApreciază
Ha,ha, ha! Eu păţesc o chestie haioasă cu castraveţii muraţi. Carola a făcut o pasiune pentru castraveţii unei tanti din piaţă şi de câte ori merge la piaţă, tanti Geta (ai cărei clienţi fideli suntem) o bagă după tejghea şi-i deschide butoiaşul, să-şi aleagă fata… Iar Carola nu se lasă rugată de două ori! Unde mai pui că şi când vine singurică de la şcoală trece să-şi ia zeciuiala…E aşa de caraghioasă cu ghiozdanul în spate şi castraveţii muraţi în mână!
ApreciazăApreciază
Oh, Doamne, încerc să-mi imaginez scena și-i așa de fain scotocitul ăla în butoiaș! 😆
ApreciazăApreciază
Stă după tejghea şi mănâncă doi-trei, după care pleacă cu câte doi în fiecare mână!
ApreciazăApreciază
Hehe… își cunoaște și ea interesul! 😆 Știu așa de bine copiii ăștia să exploateze slăbiciunile… 😉
ApreciazăApreciază
Păi cum altfel!
ApreciazăApreciază
Înghețata a fost și rămâne și pentru mine o ispită foarte greu de evitat. Că tare-i bună! Totuși reușesc să limitez numărul lor la 1-2 pe săptămână.
ApreciazăApreciază
Ei, Petru, tu ești înțelept… 😉
…eu am noroc că aici nu găsesc înghețată de ciocolată neagră decât foarte rar, c-altminteri… 😳
ApreciazăApreciază
Să încerci tu să păcăleşti bietul copil…tztztzt! 😀
ApreciazăApreciază
Știiiu… 😳 … dar era pentru o cauză nobilă! 😉
ApreciazăApreciază
Am înţeles perfect dar trebuia să comentez şi eu… 😀
ApreciazăApreciază
Ei, îmi căutam și eu o scuză-două acolo… de-o-ntrebi pe fiică-mea, o să eticheteze altfel cauza! Numai nobilă n-o să-i zică! 😆
ApreciazăApreciază
Ahaa, deci Issa nu ştie ce postează bursucelul despre ea….
Issaaaaa, Issaaaa!
ApreciazăApreciază
Acum e Ale deja… Și-a ales mereu numele, de m-a zăpăcit. Copil cu personalitate am vrut! 🙄 Ete cu așa ceva m-a fericit Doamne-Doamne! 😀
Pssst, n-o chema, că iar mă muștruluiește că mă vântur pe WP! 😳
ApreciazăApreciază
Eu am fost Ami o perioadă dar nimeni nu mă striga aşa în afară de mine şi am renunţat repede.
Bine, hai că vorbesc mai încet să nu mă audă!
ApreciazăApreciază
:D<
Crezi că de-aici și până pe FB se-aude chiar și șoapta?
Și știi ce? Te strig eu Ami, dacă vrei… 😉
ApreciazăApreciază
Ăla trebuia să fie link? ;roll: la mine nu merge…
A trecut mult timp de atunci, nu mă mai dau în vânt după asta dar dacă vrei, nu mă supăr
ApreciazăApreciază
Te referi la recomandare de carte? Cam așa… ciudat e că de la mine merge cu un simplu click… 😐
P.S. Nu-i bai, ai voie să alegi un alt nume, ooooricare-ți place ție… 😉
ApreciazăApreciază
Nu, bursucel, ce ai scris tu mai sus că se aude pe FB, apare ca şi cum ar fi linkuit…
La carte am fost, am citit
ApreciazăApreciază
Ah, nuuu! Doamne, ferește! Ar avea potecuță direct la mine, iar m-ar certa că stau în casă lângă laptop! 😳
ApreciazăApreciază
No, aşa apare, are şi altă culoare şi dacă pun şoricelul pe el se şi subliniază exact ca un link. De aia intrebam
ApreciazăApreciază
Ce șmecher e! N-am pus link, pe cuvânt, dar cred că-i o cârdășie între el (na, să moară de ciudă, că nu-i mai scriu inițialele! 😛 ) și WP ăsta de se ține de tot felul de potlogării! 👿
ApreciazăApreciază
La mine-i la fel, dar cu…bombonica. Bomboanele gumate de fructe impachetate in celofane de diferite culori. Cica facem colectie si e una pe zi numai daca nu facem cumparaturi de mai multe ori. Altfel, drumul la magazin si bomboana obligatoriu.
Fain ai mai povestit! Parca te si vedeam langa ghemotocul cel rebel 😆
ApreciazăApreciază
Hihi… colecție, ai?! 😆
Eh, mi-a fost drag să scriu… mi-e dor de vremurile alea și de zilnicul Ce mi-ai adus? care era un fel de Bună ziua la fiecare întoarcere acasă de la birou. 🙂
Copil cu personalitate mi-am dorit.. și mi-a-ndeplinit Doamne-Doamne rugămintea cu prisosință! 😆
ApreciazăApreciază
Numai ce am papat amandoua inghetata. Mniam! Nici gatul nu ne doare dar cantarul imi face cu ochiul…ei nu, ca are doar 3 ani :)))
ApreciazăApreciază
Ei, lasă, nu-ți face griji în privința cântarului, garantez că minunea scoate untul din tine când iese la joacă… 🙂
ApreciazăApreciază
Ţi-ai crescut copilul frumos ! Asta e tot ceea ce contează.
ApreciazăApreciază
Aș zice mai repede că am crescut odată cu ea! 😉
ApreciazăApreciază
Oricum ar fi e bine. Tare bine ar fi dacă toate mamele ar şti să îşi crească copiii aşa cum ai făcut-o tu.
ApreciazăApreciază
Măi, am și eu destule să îmi reproșez, dar singurul lucru pe care nu îl regret e că fiică-mea are curajul să îmi spună orice în față, fără să-i fie teamă. 🙂
ApreciazăApreciază
Asta fiindc-ai crescut-o, pe lângă îngheţata zilnică şi cu o porţie şi generoasă şi tot zilnică, de iubire. Că mai sunt câte unii care nu au nici o problemă în a spune părinţilor verde-n faţă tot ceea ce gândesc. Dar nu tot timpul le spun lucruri de bine.
ApreciazăApreciază
Măi, nu știu cum sunt alții și ce cred, dar eu am preferat să mă știe de prietenă. Mai sare ea calul uneori, de zici că eu sunt copilul și ea e mama, dar asta e…
ApreciazăApreciază
Şi dacă are dreptate să te considere aşa ? 😆 😆 😆
ApreciazăApreciază
Sssssttt, te rog eu! Nu-i da apă la moară! 😆
ApreciazăApreciază
Aleeeeeee … Mama ta e uneori aşa copilăroasă …
Aşe e bine ? 🙄 😈
ApreciazăApreciază
Mai mult ca perfect! O să-ți spună că mă-sa e mereu copilăroasă, dar tu ia în calcul numai uneori ăla! 🙄
Stai că-mi aduc „jandarmul” din octombrie aici – să vezi atunci militărie – o să scriu pe furiș, acoperită de vreo pătură-ceva, să nu mă prindă! 😆
ApreciazăApreciază
nu cunosc definitia unei mame „normale”… was ist das?! 🙂 a fi parinte e o meserie „full-time” ce nu se studiaza la nici-o scoala… last but not least: a avea copil/copii e si (va) ramâne ALEGEREA-THE choice vietii noastre, retsu’ devine secundar, tertiar, etc… 🙂 ah, copiii nu „cer” sa vina pe lume, asa ca n-au nici-o datorie sau „obligatie” fata de noi, ci noi fata de ei, am zis! 🙂
– – –
22, zici?!… aha, acu’ m-am prins: deci ea e cea din avatar… 🙂 😉
ApreciazăApreciază
Bine ai zis prima parte! 🙂
La a doua… e cel mai frumos compliment primit până acum! În poza de la gravatar sunt eu – aveam aproape 38 ani acolo… 😉
ApreciazăApreciază
long story, very short: stii ca-s directa, sincera si la obiect, fara miscolatii si-alte fofârlici… 😉 adicatelea: what you see, it’s what you get si vice-versa sau take me or leave me, but then again: if you leave me, it’s gonna be your loss, not mine! 🙂
cu anii ce trec, rolurile încep sa se inverseze, însa noi ca parinti fixam limitele bunului simt elementar, bazic… zic si io de colo, de la Toulouse, cu voia si permisiunea dvs, Miss B… 🙂
ApreciazăApreciază
Melanie, de când mă știu apreciez oamenii direcți și-i păstrez pe lângă mine… poate și unde nu m-a ferit viața de oameni prefăcuți. 😉
ApreciazăApreciază
O.K. and thanx! 🙂
– – –
@”poate și unde nu m-a ferit viața de oameni prefăcuți. 😉 ” – aha, I see – said the blind (wo)man… 😉
ApreciazăApreciază
ce ți-e și cu copchii ăștia!…
Lasa-i pe ei, da` uite la tine, vezi cate ti s-au intamplat daca ai abdicat o singura data, de la regulile pe care le-ai respectat intotdeauna 😆
ApreciazăApreciază
De-ai ști tu ce dor mi-e de vremurile alea…
P.S. Ei, așa pățește omul care nu-și respectă regulile autoimpuse! 😆
ApreciazăApreciază
Îmi plac mamele anormale :)) Vreau să cred că așa o să fiu și eu 😀
ApreciazăApreciază