Culori

( Mi-s plecată cu rost!😉 )

Suportul de detoate

Ai bilețel de voie o oră – maxim două!mi-au zis Firele.😎

Am lăsat Laptopul cumințel pe Măsuță, lângă verdele Suport de detoate.😉 Fug, că mă așteaptă pe Terasă Cafeaua și Limonada de mentă! De-ați vedea voi ce zâmbet am acuuuum!🙂

 

76 thoughts on “Culori

  1. M.C.

    Ha! Cât îmi place! Şi cafea şi zâmbet şi terasă şi aer…🙂🙂
    Lasă Firele, că le vei găsi în acelaşi loc la întoarcere. Până atunci .să ai o după-amiază PERFECTĂ!!!🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Chiar a fost perfectă!🙂
      Unde mai pui că am întâlnit în sfârșit un prieten care până acum era doar un id pe net, o poză trimisă din vreme în vreme sau o voce de la celălalt capăt al firului.
      Și mai fain era dacă aveam gata Fularul cu care-l tooot ameninț că i-l fac de vreo doi ani de zile…😳

      Apreciază

      Răspunde
            1. Bursucel Autor articol

              Mi-am făcut de lucru iar cu croșeta!😆 Dar vorba ta, mai bine scriu, că tot mă opresc din lucru! Ah, de ieșirea asta se leagă așa de multe amintiri din lumea asta virtuală…🙂

              Apreciază

  2. alinalerca

    Împarte niţel de cafea cu Firele şi te vor lăsa în pace o perioadă!😀
    Mie îmi place foarte mult Suportul de detoate!🙂 Se potriveşte cu unghiuţele mele..haha

    Apreciază

    Răspunde
        1. Bursucel Autor articol

          Floarea soarelui îmi place și mie. Ehe, mie îmi place apa, deci spăl la greu cești, scrumiere, pahare sau farfurii… mi-ar fi milă de biata floare să-și piardă petalele de pe unghii. așa, dacă mi se duce un pic din roșu, îi fac cunoștință cu dizolvantul și gata!😉

          Apreciază

          Răspunde
          1. alinalerca

            Rapid şi practic!😀 Tare comică eşti, Bursucel! Numai că unghiile mele au rezistenţă la apă, așa că vin cu drag să te ajut. Şi aşa a început să îmi placă să spăl vase..

            Apreciază

            Răspunde
            1. Bursucel Autor articol

              Nu spun nici dacă mă amenință că-mi taie codița! e lucrul de care îmi este cel mai frică, da’ să nu mă spui nici tu!😐
              Ce-oooor să se mai mire când or vedea că speli vase, hehe!😉

              Apreciază

  3. Mugur

    E chiar frumos suportul tău
    De gânduri și de toate celea
    Penseta, foarfecă, creion,
    Croșetă, pix și o umbrelă,
    Și câte încă n-ar intra
    De-ai vrea cumva a le-ncerca.
    Văzut-am? Sau mi s-a părut
    Un gând zănatic, șturlubatic,
    Un zâmbet larg, de „bun venit”
    Și-un bursucel, primăvăratic?

    Apreciază

    Răspunde
            1. Mugur

              Ba, sunetu-i frumos și-i cântec
              Ce cheamă doruri din cărări
              Nu-i dor, nu-i vers, e un descântec
              De-apropieri și de chemări
              Din infinitul de emoții
              Aduce doar ce-i bun și blând
              Din toate daturile sorții
              Doar pacea lumii căutând.

              Apreciază

            2. Mugur

              Mi-ai dat tu brânci afară-n astă seară,
              Că nu mă lași o clipă să respir.
              Nu vezi că-i cald și încă-i vară-afară
              Și mă topesc, mă scurg până-n nadir?

              Apreciază

            1. Mugur

              Zici că nu știi să faci rime
              Nici poetă că n-ai fi
              Dar cafeaua pâ-n la mine
              Oare cum veni?
              Pe zefir, pe vers molatic,
              Pe aripi de porumbel,
              Dusă-n zbor pe-un nor lunatic,
              Servită de-un bursucel.

              Apreciază

            2. Mugur

              Dar nu-i țesut, e priponire.
              Că altfel, literele-n vânt,
              S-ar pierde ca o amintire.
              N-aș mai avea nici un cuvânt!
              Și fără de cuvânt, ce-aș face?
              Și cum aș scrie „bursucel”?
              N-aș comenta. Timid, aș tace,
              M-aș face tare cumințel!

              Apreciază

            3. Mugur

              Așează versul cum se cade,
              Alineat cu-alineat,
              Căci altfel lumea te va crede
              Nu un poet, ci literat!
              Poți separa cu bara înclinată
              Sau bara verticală de-i voi
              Dar lasă versul să se vadă-odată
              Că nu te ceartă nimeni pe la noi!

              Apreciază

            4. Mugur

              De-i treabă mare sau mai mică
              La tine versu-n vorbe îți tot pică
              Și chiar așa, de vrei sau de nu vrei,
              Tu titlul de „Poetă” ai să-ți iei!
              Iar de vei fi mai îngăduitoare,
              Mă vei lăsa să merg și la culcare
              Că mâine am zi grea, de chin,
              Și nu vreau armele să le înclin!

              Apreciază

            5. Mugur

              Încercările-s cu gând curat
              Chiar și-n vers, tot încercări s-au arătat.
              De te-a supărat ceva-cumva,
              Spune-mi, că repar așa ceva!
              Iar de-i vrea un cuvințel să spui,
              Spune-l chiar pe blogul lui
              Ca să știe lumea că ai fost
              Și-ai văzut ce este pe-acel post.

              Apreciază

            6. Bursucel Autor articol

              Eu, sincer, mi-s un Bursucel, care iubește doar verdeață… iar Ciufulici din neștiință mi-a aruncat cu osu’-n față! Îl iert, fiindcă așa e drept, iar mulțumire nu aștept.😉

              Apreciază

            7. Mugur

              De zâmbit am mai zâmbi.
              Dar mă tem că ne-om acri,
              De n-ajungem la serviciu
              Și ne-alegem doar cu viciu.
              Că de blog mai este vreme.
              Poate mâine pe-nserat,
              Când venim de la arat
              Și ne-om odihni alene!

              Apreciază

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s