43

( … dacă-i bal, bal să fie!😛 … )

Ei, asta da treabă… De anul ăsta o să-mi împart surorește aniversarea cu Limba Română… La drept vorbind îmi e dragă și – spre deosebire de parlamentarii de-au aprobat și parafat evenimentul – eu chiar mă feresc s-o sluțesc sau s-o siluiesc. Ba mai sunt și urâcioasă deseori în discuțiile cu unii, că nu o dată am simțit eu nevoia să corectez greșelile de editare ale unora! Pentru că una e ca în grabă să pocești un cuvânt și alta e să nu știi cum se scrie corect, câți de i se folosesc sau unde trebuie să pui cratima. Exact, acel semn care în matematică te sărăcește – vorba unui pitic tare drag mie! Hai, măi, că nu-i atât de greu, pe bune! E chiar simplu, așa grăiesc pe note băieții de la Sectorul 7, într-un mod mai…😳 Păi da, eu nu mă pot exprima ca ei, că mi-s o doamnă, dar nici să-i cenzurez nu am poftă – faceți-mi, vă rog, hatârul ăsta cadou de ziua mea!

Și gata cu minusurile – trecem la plus, fiindcă azi vreau-nu vreau trebuie să mai adaug un an numărului care atestă de câtă vreme fericesc eu Pământul cu existența-mi neprețuită! Încerc să-mi închipui cum ar arăta planeta fără mine și zău dacă nu i-ar fi știrbit farmecul de n-aș fi Eu – cea care sfidează gravitația! 😀

Păi cine ar mai despica firul în 444? Cine ar mai incomoda oamenii (a se citi bărbații, fie!🙄 ) cu enervantul, prea des folositul de ce? Cine ar mai ilustra cu atâta măiestrie celebrul laudă prostul și dă-i de muncă? Cine ar mai lupta pentru cauze pierdute? Că Don Quijote-i dus demult, iar Sisif îi deja legendă…😐 Oricum aș întoarce-o, oricâte analize Swot aș face, trebuie să recunosc (fără pic de modestie) că sunt o binecuvântare pentru omenire. Adică mi-s oportunitate numai prin simpla existență pentru muuultă lume și amenințare pentru doar trei sau patru persoane! Sunt deci o adevărată minune inofensivă!😎

Ei, dar ca orice minune care se respectă știu că n-o să durez veșnic! Încă nu m-am hotărât dacă să mă bucur au ba de chestia asta… mai am vreme să reflectez până la anul! Sau după cea de-a doua cafea a faimoasei mele dimineți, când voi reveni cu tot cu zâmbet, că n-am de ales! Până atunci vă las o melodie de suflet în dar, că nu-i de ocolit…😉

Sâmbătă frumoasă, dragilor!🙂

70 thoughts on “43

  1. Mugur

    La mulți ani, dragă Bursucel! Ești o adevărată minune! Inofensivă? Mai discutăm subiectul, căci atunci când stai de vorbă cu un contabil, doar inofensivă nu este discuția! Dar trecem peste asta și te sărbătorim cu drag!
    Să ai parte de cea mai mare petrecere! Abia acum am priceput pentru ce făceai invitații la cafea!
    Să ai o zi așa cum ți-o dorești!

    Apreciază

    Răspunde
            1. Bursucel Autor articol

              Neee… mă bate gândul să mai fac una! Dar nu mă bate încă într-atât de tare, recunosc…😳
              Poate și unde pozica asta îmi este tare dragă…😉

              Apreciază

            2. Mugur

              Chiar îmi place poza!
              Iar penru avatar nici nu ai nevoie de poză făcută cu cine știe ce aparat foto, căci nu o poți vedea în adevărata splendoare.

              Apreciază

            3. Bursucel Autor articol

              Ei, am onorat o promisiune atunci… și mă mir că nu am ieșit crispată… poate unde nu mă tenta să înghit webcam-ul!😆
              Fug la somn, Mugur, că pic… sper să mă trezesc la vreme, că am o groază de chestii de făcut apoi – azi iar mă mut!😉
              Să ai o dimineață frumoasă! >:D<🙂

              Apreciază

            4. Bursucel Autor articol

              Oh, să vezi ce frumos o să petreeeec!😆
              Mi-am programat pentru azi să părăsesc gunoaiele din mijlocul horei de copăcei în favoarea corului de hămăituri iscat de cinci patrupede pornite pe lună, pe trecători, pe tot ce mișcă pe lângă ele…👿

              Apreciază

            5. Bursucel Autor articol

              Am plătit cam scump asta – o vănătaie pe genunchiul stâng, 2 zgărieturi pe dreptul, cotul stang zgariat și el, iar umărul drept răzuit de un perete…
              Am de așezat în provizoratul ăsta de mă doare dovlecelul!😆

              Apreciază

            6. Bursucel Autor articol

              E mai bine, acum nu mai stau pe palier cu baieții – mă desparte de ei fix ușa prin care trebuia să plec spre baia mea… zic eu că e mai bine așa.
              Încă n-am scăpat de starea ce m-a guvernat săptămâna trecută… am momente când aș pleca, de n-aș fi conștientă că ar fi o dovadă de lașitate.
              În fond… nu mor caii când vor câinii, nu?!😉

              Apreciază

            7. Mugur

              Regret sincer starea aceasta a ta! Nu cunosc motivele, dar sper să depășești momentul critic mai repede! „Auzind” cele spuse de tine, parcă mă simt și eu puțin întristat.
              Să ai parte de eliberare rapidă din această stare!

              Apreciază

            8. Bursucel Autor articol

              Ei, nu te întrista!🙂
              Trec eu și de asta – dacă mă uit în urmă, realizez că e nimic față de chestiile urâte pe care le-am avut plocon anul trecut…😉

              Apreciază

  2. Dan

    La mulți, mulți ani ! măi, Bursucelule. În plus, față de ceea ce a spus tu despre tine, aș putea doar să spun că ești într-adevăr minunată ! Ai spus-o și pe asta ? Ei, nu-i bai, mai spun și eu o dată !😛

    Apreciază

    Răspunde
  3. M.C.

    La mulţi ani, draga Bursucel! Mulţumesc pentru revenirea atât de rapidă şi pentru că ai adus totodată şi zâmbetul tău contagios. Îţi doresc pe lângă multă sănătate, să ai grijă de zâmbetul tău şi chiar dacă îl mai pierzi din când în când, să-l cauţi de fiecare dată.
    Aş vrea să ai azi o zi perfectă. Dar ştiu că asta e cam imposibil, nu există perfecţiune. În schimb, sper să zâmbeşti cu toată inima şi să te bucuri de fiecare minut!🙂

    Apreciază

    Răspunde
  4. Aliosa

    @ Buna dimineata ” Bursucel ” !
    Sa-ti spun simplu” La multi ani ”
    Mi se pare incorect
    Sa-ti urez sanatate si multi bani
    Nu-i ceva corect.
    Tu meriti mult mai multe
    Cuvinte si ganduri frumoase
    Asa ca de la munte
    Ti-am adus ganduri bune si doar flori
    FLORI cat vezi cu ochii

    Cand le vezi te trec fiori .
    La Multi Ani !
    Cu drag,
    Aliosa.

    Apreciază

    Răspunde
  5. racoltapetru6

    Bine ai revenit, și încă într-o zi atât de minunată! LA MULȚI ANI fericiți, sănătoși și prolifici!😀 Să fii mereu alături de noi, Bursucel, și să ne luminezi și nouă zilele, sau nopțile, după cum vei voi!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Petruuu, la cât de țăcănită sunt, urarea cu luminatul nopților mi-a trimis gândul cu sorcova și doar licuricii de-i isc la ceas târziu din noapte l-au adus pe calea cea bună!
      Se vede treaba că nu degeaba ești iubitor de epigrame…😉
      Ei, să nu uit să-ți mulțumesc, c-ar fi mare rușine!🙂

      Apreciază

      Răspunde
  6. melanie

    LMA cu sanatate, bucurii, satisfactii – profesionale si personale! Bon & heureux anniversaire! Happy B’day, Miss Virgo!🙂

    Logic vorbind, esti la jumatatea vietii, asa ca tot înainte, pe baricade, no pasaran!🙂 Hasta luego, guapa!😉

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Ei, mulțumesc G.!🙂
      Le trimit acum, că azi ajung târziu la concert… să pui tu la rece ăst mousse au chocolat noir și șampania. Și să mă ierți, dar papanași nu mai am vreme să fac…😳

      Apreciază

      Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Mulțumesc, Picătură frumoasă!🙂
      Mă bucur s-aud asta… încă nu mi-s eu în mână, dar tare-mi doream să mă întorc aici, că prea-i urâcioasă lumea aia reală uneori…😉

      Apreciază

      Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      He he, cum mă mai alinți tu pe mine, krab roșcățel!🙂
      Mi s-a-ncălzit instant năsucul ăsta, ba mai avea și pretenția de moment să-l iau cică la purtare – i-am dat un bobârnac și s-a potolit!😆
      Tiii, am uitat de bomboanele cu lapte!😳

      Apreciază

      Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Stai liniștită! Și mulțumesc de urări!:)
      Și eu am avut o săptămână plină ochi de chestii nu tocmai faine… unde mai pui că m-a prins duminică noaptea cu camera de zici că e gară…

      Apreciază

      Răspunde
        1. Bursucel Autor articol

          Mă chinui să le așez la loc. Mi-e ciudă că nu pot dormi decât dacă îi ordine…
          Și-mi mai e ciudă iar, fiindcă intuiesc că ai avut zile urâte. Măcar eu ieri am ieșit la aer, la cafea… acum plătesc pentru cutezanța aia și nu-mi pare rău…
          Te-aș lua cu drag la mine, să-ți ușurezi sufletul, nu la cărat!🙂

          Apreciază

          Răspunde
            1. Bursucel Autor articol

              Măcar să dormi frumos…🙂
              Ei, le fac eu ușor-ușor… nu știu de ce nu mai am tragere de inimă – s-a dus naibii tot entuziasmul, cred că mi l-a furat careva…😐

              Apreciază

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s