Omniprezență

( … pe jumătate – mea culpa! 😳 … )

Plouă… răpăială sacadată și enervantă ce-mi amintește fără drept de apel de Bacovia și-al lui Plouă stupid… Slavă Domnului că gândul mi se oprește aici și nu are pic de intenții suicide, ba din contră! E pus pe șotii și-mi dă ghes să mă privesc în oglindă. Iar eu mă-ndrept într-acolo, fix cât să mai scap un pic de zgomotul iscat de stropii de ploaie ce sărută enervant pervazul ferestrei mele.

Poc-poc-poc-poc-poc! :mrgreen:

🙄 Da… știu – aș putea închide fereastra, dar aș pierde aerul curat… și rece – probabil aliat cu Ploaia, Vântul șuieră și mătură în îmbrățișări același Pervaz… mi-am promis că după ce se potolește vremea o să-l bucur cu căldura unui petic de bumbac cu-adevărat iubitor. Merită din plin, pentru că e cumva victima ultimei mele isprăvi. 🙂

Ei, hai să vă spun de ce plouă… 😳 Krab roșcățel, te căutasem să-ți spun că mi-am colorat părul! De sâmbătă aveam gândul ăsta de schimbare, doar că n-am prea avut vreme. Duminică însă, din momentul în care am zis O fac! s-a pus vremea pe plâns. Am zis că-i glumă, că se potolește… Hai, că-i toană! Dar văd eu bine că mă pedepsește în regulă… și nu numai pe mine! Acum sper să nu vină Potopul, mama ei de Ploaie rece și udă, și urâtă pe deasupra! :mrgreen:

Și ca să fie trebușoara ca la carte, Ploaia e omniprezentă – uite-așa-mi trebuie, c-am intrat într-o curte unde am văzut la loc de cinste poza unor gogoși – numai poza rămăsese din dânsele… Dau să fug iute, dar Gândul zice Nuuu, întoarce-te imediat de citește! Ai iscat Ploaia, suportă consecințele! Am suportat cu stoicism, că măcar am văzut copii frumoși… și-un dovleac colorat – și gogoși… o minunăție, ce mai! 😎

Acum eu zic așa – dați voi iama în butoiul cu zâmbete, eu zic Mea culpa! până mi se șterge vina și poate-poate s-o sparge-n mici fărăme ghinionul și se oprește vremea asta plângăcioasă, că-i prea de tot – și ploaie, și lipsă de gogoși, și marți pe deasupra!

Update – Marți 01.10.2013 orele 22:37 – că e musai! Asta-i nuanța de Roșcat-Bursucel! 🙂

Roșcat... Bursucel

… luminat de blitz, că soare nu-i… 😳

54 de gânduri despre „Omniprezență

  1. krab607

    Să nu te temi de ziua de marţi. E doar o poveste 🙂 Urmează indemnul lui Marte şi fii luptătoarea acestei zile.
    Cît despre supărarea ploii, n-o lua în seamă şi las-o să fie. Aşa e ea toamna, mai sensibilă. Plînge mai des.
    Vrei să-ţi spun secretul? Îţi invidiază roşul pletelor. Ar fi vrut şi ea puţină culoare, ar fi dorit să nu mai fie atît de incoloră 🙂

    Apreciază

    Răspunde
  2. M.C.

    Eu cred ca vina-ti e închipuire. De vină-i Toamna şi Ploaia care singurică ne-a ţinut companie încă din vară. Poate-i place minunăţia de peisaj românesc 😉
    Dar da, ploua stupid. De duminică seara până acum, nu s-a oprit nici măcar 30 de secunde aici. Norocul meu că locuiesc într-o zonă de deal. Dar asta e! Măcar să avem parte de atâtea zâmbete câte picături de ploaie au udat pământul 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor post

      Bine că-i măcar la tine cumințică vremea, că aici urât a mai fost…
      L-am vopsit, zău! Roșcat, că-i singura culoare decentă care mă prinde. Dar să nu mă-ntrebi și tu ce fel de roșcat, că să mă bați de știu să spun. E… Roșcat Bursucel! 😉

      Apreciază

      Răspunde
  3. alinalerca

    Hei, neatza buna, Bursucel! Toamna asta are ceva cu amandoua..si la mine cand a vazut ca mi-am indreptat parul asa frumos, a inceput sa ploua de numa!! Ce-i de facut? 😀

    Apreciază

    Răspunde
  4. C.J -Jaklyn

    Ha haaa Bursucel ,acum ma simt vinovata ca ti-am facut pofta ,dar jur ca nici eu nu eram altfel cand am vazut fotografia gogosilor de pe autobuz,desi era 9 seara,am intrat la shopping dupa faina,lapte si toate cele ,apoi m-am gandit si la o versiune mai rapida si am gasit-o,masina de paine mi-a facut aluatul ,apoi le-am prajit 😀

    Apreciază

    Răspunde
  5. C.J -Jaklyn

    Rad tare Bursucel, de faza cu dovleacul ,mi-am iscat si niscaiva ganduri de la dovleacul ala ,aproape ca am fost asemuita de altcineva cu o zburatoare pe matura ,dar jur ca gandul mi-era doar la strudel cu dovleac atunci cand am postat-o 😀

    Apreciază

    Răspunde
      1. C.J -Jaklyn

        inca nu Bursucel ,dar promit ca fac,cat de curand ,azi am facut tort de cioco cu frisca dar nu am facut foto ,am avut si oaspeti si s-a evaporat ,iti dai seama ce bun a fost ? 😀

        Apreciază

        Răspunde
            1. Bursucel Autor post

              Știi ce e mai haios? Nu mi-am dorit Bucureștiul nici măcar în vis, dar mi-s pe poziții în orașul ăsta de-un an de zile deja… Cred că avea nevoie de culoare! 😆

              Apreciază

  6. Dan

    Eu nu mă mulțumesc cu „roșu” și atât. Mie-mi spui nuanța, măi… E roșu semafor ? Roșu rac fiert ? Roșu sfeclă ? Roșu Ferrari ? Roșu Moș Crăciun ? Că nu de alta dar caut vinovați pentru ploaia asta care ține deja de tărâmul basmelor, c-o arde de trei zile și trei nopți… 👿

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor post

      E combinație de roșu… că-s Bursucel pretențios la așa ceva, măi…. 😳
      Aici văs că s-a oprit ploaia, slavă Domnului, că deja mă prinseseră remiușcările-n colți și era grav…
      Mmmm… data viitoare optez pentru un Roșu Ferrari combinat cu rac fiert – sper să mai am nas să ies în lime, că am o amintire legată de un alt roșu, care/mi transformase podoaba capilară în tablou Picasso. 😆
      Ei, uite că mi-ai dat subiect de scris și ti pup, bre, pentru asta. Cu drag! 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  7. adelinailiescu

    N-ai intentii suicidale? Eu deja am incercat sa-mi tai venele dar era cutitul bont, streangul n-a mers ca n-am avut sapun, am bagat un cui in priza da’ nu era curent, ciuperci n-am gasit ca cica ies abia dupa ploaie si nici de-a Anna Karenina nu pot sa mai joc ca s-au suspendat trenurile pe linia asta!
    Cred ca trebuie sa ma duc la coafor si sa ma vopsesc verde pentru ridicarea moralului! :))

    Apreciază

    Răspunde
            1. Bursucel Autor post

              Amin! 😆
              E ciudat, dar schimbarea asta mi-a adus zâmbetul de zile mari iar. Prea nu mai aveam motive pentru el.
              Dar cu tine ce-i? Ce mai veste-poveste pe la tine? 🙂

              Apreciază

            2. Mugur

              Trăiesc printre picături… de ploaie.
              M-a apucat o letargie… ploioasă, care mă tine departe de computer. Parcă nu sunt în apele mele. Dar va trece când voi ajunge acasă!

              Apreciază

            3. Mugur

              Nu neapărat dorul de casă, cât adaptarea la o echipă ce nu este a mea, care nu va fi, poate, niciodată a mea, din care se pare că nu fac parte. Cred că știi la ce mă refer.

              Apreciază

            4. Mugur

              Din păcate nu mai pot citi de ceva vreme. Am citit câte ceva (nu Cioran) despre regăsirea în tăcere a individului, iar de atunci parcă nu mai merge citit nimic!!!
              De fapt, cred că se produc anumite schimbări interioare, ceea ce determină stagnări la anumite niveluri de conștiință și de conștientizare, drept pentru care nu mai merg anumite acțiuni, pe moment. Cred că, redefinirea interioară va determina schimbări de teme comportamentale precum și redefinirea tiparelor de gândire. Cel puțin asta este impresia de moment Ceva se mișcă în mine și încă nu pot defini totul.

              Apreciază

            5. Mugur

              Încerc să fiu conștient că apar schimbări, să le determin natura, să le percep,…
              Este greu să rămâi stabil în astfel de momente. Mai ales că eu mă îndrept către o nouă schimbare, cea a etapei de vârstă, care aduce noi schimbări. Dar este esențial să ramân stabil în astfel de perioade, ceea ce și încerc să fac!

              Apreciază

            6. Bursucel Autor post

              Se zice că vârsta ne-o dă sufletul, Mugur… Uite, eu mă simt uneori de 100, alteori copil… uneori mi-e ciudă că nu mă simt fix de 43 – parcă-mi joacă feste realitatea…

              Apreciază

            7. Mugur

              Știu ce spui.Astăzi nu-mi dau vârsta reală, căci sufletul mi-e tânăr. Dar anumite schimbări nu trebuie ignorate, căci sunt reale. Dacă mă simt de 40, nu înseamnă că fizic aș avea această vârstă!
              Numărul anilor mi-l spun ușor, dar abia după aceea mă gândesc la vârsta pe care o duc în spate! Nici eu nu o realizez totdeauna!
              M-am încurcat în cuvinte.

              Apreciază

Grăiește, nu-i bai!