Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta…

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂