Pozeee

(… cu Ninsoarea, firește… 😉 )

Azi a nins… Serios! S-au prins în horă Fulgii de Nea chiar lângă fereastra Biroului meu! Nu-ș dacă și la voi, dar la mine așa a fost…

Bifam… Ca de obicei, bifam și mormăiam. Să nu mă întrebați ce, că-s Bursucel Simțitor și nu-mi vine să reproduc ce ziceam… 😳 Am teancuri de hârtii listate, care mi se ițesc care mai de care în fața Creionului. Și bietul de el nu le face față – pe zi ce trece se face mai mic… și mai mic… o să-i fac și lui poză până nu ajunge una cu Guma ce-o poartă în coadă cu mândrie…

Din vreme în vreme mai aruncam câte o privire pe fereastră… Mereu pierd amurgul – acum e zi, acum e ditamai bezna! Oooricât aș pândi trecerea, tot îmi scapă… Dar nici cu ochii pe fereastră nu poți sta la birou! Cum ar suna un Raport de activitate cu Am pândit amurgul ?! 🙄

Amurg pe care iar nu l-am prins nici azi, e drept, dar am întâmpinat cum se cuvine Prima Ninsoare! Am deschis fereastra laaaarg big hug , am luat aparatul foto din geantă și …

Știu… pozele nu-s prea reușite, că bateria camerei era pe terminate. Și nici eu nu mi-s Bursucel Fotograf Expert… 😳

Dar nu puteam să las Evenimentul să treacă neimortalizat, zău! Că nimic din ce stârnește Zâmbetul nu e de dat la o parte, nu? 🙂

46 de gânduri despre „Pozeee

      1. Mugur

        1. Eu nu am birou, eu am instalație de condus/coordonat/operat. Nu știu cum să spun mai bine.
        2. Când am plecat eu de la serviciu, erau trei fulgi atârnați de-o pală de vânt.
        3. Acum sunt acasă, iar pozele au câteva minute vechime!

        Apreciază

        Răspunde
  1. Poteci de dor

    Bursucel! Frumoase poze, nu zic. Da crezi că degeaba s-au înghesuit fulgii ăia la fereastra ta, să stai tăt în birou? Nuuuuu, trebuia să dai o fugă afară şi să te bucuri de acolo de ei. Ufff, zic eu, că tot din „birou” am admirat prima ninsoare 😦 Dar vine vremea omului de zăpadăăăă, nu mai las să treacă şi anul ăsta să nu fac unul. te ocupi tu de căciuliţă?

    Apreciază

    Răspunde
  2. racoltapetru6

    Bine că m-ai atenționat privind înfățișarea fulgilor din acest sezon! 🙂 Ca să știu ce mă așteaptă și ce măsuri să iau, fiindcă pe la noi tot soare e, deocamdată.
    Ceea ce îți doresc și ție, măcar în suflet! 😉

    Apreciază

    Răspunde
  3. Pingback: “Suntem prima națiune din istoria lumii , ai cărei cetățeni ajung la casa lor dărăpănată într-o mașina.” Will Rogers | Hipertensiv

  4. Andreotti

    Ninge, măi Bursucelule, și la mineeee! De-aseară toooot ninge:) Da-i frumos, zău! Mi-e drag că ninge chiar dacă aseară am stat 2 ore în trafic și azi dimineață o oră juma’. N-are nimic, că-i tare frumos!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor post

      Daaa, dar mai frumos era dacă ningea nuuumai pe unde nu circulau mașinile. 🙄 A fost cam bezmetică ninsoarea asta, se vede că e prima dată când dă nas în nas cu noi – nu prea cunoaște tipicurile, draga de ea! 😉

      Apreciază

      Răspunde
  5. Dan

    Habar nu ai ce nervișori am … 👿
    Am intrat de dimineață și am citit. Am zis că n-are sens să comentez atunci că oricum Bursucelul stă la serviciu până-n creierii nopții așa că nu are cine să răspundă la comentarii. Și-am amânat. Și-acum când intru ce-mi văd ochilor. Bursucelul a stat la șuetă pe blog tătă ziua. Da io de unde să fi știut ? 🙄

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor post

      Neee… șezi calm, că peste zi n-am vreme nici de-o țigară în tihnă! 👿
      E drept – am intrat azi, am modificat un comentariu fuguța, că prea era cererea de nelăsat deoparte… dar atât! 😉

      Apreciază

      Răspunde

Grăiește, nu-i bai!