Jurnalul unei femei simple – 11

(💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 08.12.2013 ora 03:23

Afară … din sursă sigură spun că e friiig! Am cam înghețat azi, ba în parcarea de la Carrefour – de data asta ăl din Chitila – ba la întoarcerea acasă. Luna… pe cerul clar-clar părea o unghiuță. Am înghețat admirând-o, dar a meritat!😉

Mă gândesc … că ar trebui să nu mă mai gândesc la multe lucruri. Poate așa mi-ar fi mai simplu. Poate… N-am siguranța că aș fi mai liniștită însă. Și mă mai gândesc la faptul că toaaată viața mi-am cam bătut cuie în talpă gândind. Pentru un cineva care tooot gândește și despică firul în 444 ar trebui să mă simt înțeleaptă. Gândesc totuși că nu-s… altminteri nu m-aș avânta să dau replica, indiferent de urmări… ufff, tre să mă mai gândesc și la asta?!😕

Din locurile de unde învățăm … buuun, hai să vorbesc azi de practică. Că nimic n-are un impact mai puternic decât izbitul capului de pragul ăl de sus… Printre perdeaua de stele verzi vine Revelația! Și ce de concluzii mai traaagi, ehe! Că nu degeaba se zice Tot pățitu-i priceput!, nu?🙄

Sunt recunoscătoare pentru …că mai nou iar e încântată fiică-mea că nu-s o mamă ca toate celelalte. Și că nu o mai enervează când lumea mai repede înclină să creadă că-s soră-sa mai mare. Acum, sincer, nu știu în ce măsură o fi de-adevăratelea și mândră de mine, dar tot e ceva că nu-mi mai cere să mă înregimentez în formația mamelor tradiționale. Nu de alta, dar nu mi-a ieșit niciodată asta și chiar era frustrantă revendicarea.😳

Din bucătărie … mmmm, mi-am văzut dorința împlinită. Plus mirosit! Mi-era dor de somon cu miere și muștar Dijon. La cuptor… Nu zic mai mult, că-mi bat iar cuie în talpă! don't tell anyone

Cu ce sunt îmbrăcată … peste… am tras un pulover roșu, să mă protejeze el de aerul rece de-mi vine prin fereastra deschisă. Exact, scriu și fumez! whistling

Citesc Fumatul poate să ucidă! Asta scrie pe pachetul meu de Rothmans… Mă-ntreb când va scrie pe sticlele de băutură Alcoolul poate să ucidă! ? Sau pe ambalajele alimentelor bogat împănate cu E-uri care mai de care mai ucigătoare? Și-mi zic Bine că au avut decența să scrie doar pe pachetele de țigări mesajul. Altminteri dădea serios paranoia în populație!  alien

Ceea ce aștept (sper) … să am vreme și starea necesară să scriu Prefața cărtișicii… Am promis și-i datorie curată! Și mai sper să trec cu bine de ziua de Luni. Vineri n-am tăcut deloc când noul manager mi-a demonstrat că nu prea știe cum merg treburile în firmele pe care le administrează în scurtele ore când își face apariția pe la birou. Și – pisici! – mi-am ieșit din fire și i-am răspuns, că prea emitea pretenții nefondate. Și-am zis cu voce tare ceea ce alții probabil doar mormăiau în barbă. Mdea… posibil să mă coste asta, nu? d'oh

Ce mai meșteresc … o să-mi pregătesc camera de sărbători… așa, pentru orice eventualitate… Fac niște fulgi de nea, un fel de steluțe albe. Mi-amintesc că-ntr-un an am făcut așa ceva pentru birou… le-a prins vara lipite de geam… apoi toamna…😆

AscultI remember years ago someone told me i should take caution when it comes to love… Impossible – James Arthur.  Bonus – Wake me up via Avicii.🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să privesc ninsoarea de la fereastră. Mă fascinează dansul haotic al fulgilor… mi-aș lipi și-acum nasul de geam fix ca-n copilărie, dar… Mda, îmi amintesc uneori că nu-i pot permite copilului din mine să-și facă nestingherit toate poftele. Nu-i corect, știu…😳

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … o să-mi petrec timpul rămas cu fii-mea, că iar pleacă la Tulcea… Iar îi e dor de Otto al ei. Și cred că și purcelului de ea. Pot să spun că mă simt cumva vinovată față de el – știu că îi e bine unde este acum, dar la fel de bine știu că îi lipsește Ale a lui. E greu să mă împac cu gândul ăsta…😐

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Tare mi-a mai plăcut peisajul ăsta… Și cum n-am reușit neam să descarc poza originală, i-am făcut un screenshot, am decupat-o apoi și gata! Dar tot mă frământă întrebarea De ce de la o vreme nu mai pot descărca unele poze primite pe e-mail? Acum ce bâzdâci o mai avea Yahoo Mail ăsta al meu?😕

În fine… Să vă fie duminica plină de bucurie și zâmbet! big hug

39 thoughts on “Jurnalul unei femei simple – 11

          1. Mugur

            Dar ce, ca am și scris, dar nu cred că ai citit nimic de ceva vreme! Că eu am fost harnic de tot, peste tot pe unde se putea scrie, până și la comentarii, cu care sunt mai zgârcit, de obicei!

            Apreciază

            Răspunde
            1. Mugur

              Cred ca am 4 articole scrise, așa că vei avea de lucru. Și eu sunt obosit și mă voi retrage, de aceea nici nu am comentat cum se cuvine la acest articol al tău. O voi face astăzi, dar la o oră acceptabilă. Acum pierd tastele printre degete!
              Să ai o noapte frumoasă!

              Apreciază

  1. Poteci de dor

    Bursuceeel, facem aşa : ca să nu-şi facă prea mult de cap copchilaşul dar nici să nu-l punem la zid că nu a greşit cu nimic, procedăm ca la şcoală cu pauza mare. Alegem noi o oră convenabilă şi 15 minute lăsăm copilu’ să fie copil. Cu nas lipit pe geam, cu sărit pe zăpadă să facă urme pe unde n-a călcat nimeni înainte, cu prins fulgi, cu..ce mai vrea el. 15 minute nu e mult, n-are timp să devină răsfăţat. Hai, lasă-l şi pe el puţin în lume…😉

    P.S. Somonu’ e ok sau ….😳

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Mi-s cam în dificultate – mi-e să nu sperie copchilașul trecătorii, că prea stau la parter și-orice chestie de genul ăla e cam în văzul lumii… I don't know
      Somonul a fost ok, fie-le digestia ușoară ălora de l-au înfulecat!😆

      Apreciază

      Răspunde
  2. OrhiKamyDeea

    Somonul, e copt bine? Nu pot intreba daca e ,,gata, , ca o sa imi spui ca ,,e gata mancat, ,
    si atunci ma voi intreba ,,de ce am plecat cu farfuria si tacamul catre tine? ,,🙂
    O duminica frumoasa iti doresc si tie.🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Ah, uite de-aia nu-mi vine mie a scrie nimic de bucătărie…😳
      Dar și dacă nu scriu, iar nu-i bine… I don't know
      Uite… nu-mi place să pleci cu mâna goală după așa drum bătut – ia-l pe rozaliul ăsta cu tine! rose

      Apreciază

      Răspunde
  3. racoltapetru6

    Somon cu miere și… muștar? Apăi p-asta n-o știam da’-i bine de băgat la scăfârlie!
    Să știi că nici eu nu pot să descarc unele poze de pe mail, dar am crezut că e vina mea.
    O duminică reușită, Bursucel simpatic!🙂

    Apreciază

    Răspunde
  4. Ana

    Hahaaaa…..super ideea de a fi sora fiicei si nu mama.Desi eu nu mai sunt chiar asa de tanara si mutra tradeaza asta , fiica-mea spune mereu ca mama e cea mai buna prietena si , ca si tine , refuz i am refuzat sa ma inscriu in categoria mamici consacrate.Nu pot , si basta! Cand se discuta de mancarica , pampersi ,alaptare si alte chestii de gen , dispaream ca si evaporata…..ufa!
    Ce vroiam sa mai zic….stai ca mai era ceva….adica este posibil sa nu tragi ponoasele exprimarii parerii proprii spune la modul direct acelui manager lipsit de bun simt….este posibil sa-ti fi consolidat pozitia si eu una zic , pe viitor , sa iti menti pozitia acolo unde este , sa u se inteleaga ca a fost doar o rabufnire efemera….
    Apropos de fulgi…mi-am pus pe telefon o chestie draguta , cand se deschide ninge…😀
    Sa aveti duminica minunata!😀

    Apreciază

    Răspunde
  5. succesulpe

    Iti trec cu vederea formatul standard al postului, in cadrul caruia nu ma pot incadra cu comentarii si ma limitez ati spune ca am facut o verificare a yahoo_mail_ului. Se pot downloada pozele bine in continuare. Exemplu:1 Attachment Download attachment Download…

    Pe mine nu ma mira nimic si ma astept la orice „noutate” din partea providerilor de casute de mail, free. 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Eh, nu e prima dată când Yahoo e năzuros… Dar nu-l las eu să-i iasă chiar toate cum vrea el!😉
      Și-apoi – zi și tu – ne stă ceva în cale când ne dorim ceva cu-adevărat?🙂

      Apreciază

      Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      De ce mă tragi tu de limbă, Adelinăăăă? Că de-un an am fantezia asta pe Wish list … N-o murit nimeni și nici n-am eu bafta să câștig la Loto. Deh, n-am mâncat ce trebuia când eram mică…😳
      N-aveam guvizi – nah, că m-ai prins! Și-am gătit și io ce-am găsit… I don't know

      Apreciază

      Răspunde

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s