(… sau un must have greu de atins uneori… )
A fost odată o … fătucă pe care n-o dădeai dusă de la muncă nici cu măturoiul. Ședea cumințică în birou și se lupta cu teancurile de hârtii mai abitir decât Făt-Frumos cu Balaurul ăl cu 7 capete. Și avea temeinicia Cenușăresei în alegerea boabelor de mazăre din cenușă. Plus grija de a n-o prinde miezul nopții prin birou. Aaaa, nu-i era teamă că i se va transforma taxiul în bostan, ci doar avea impresia că dacă ajunge Azi acasă nu va întârzia Mâine la întâlnirea cu munții dealurile de hârtii pe care le colinda deseori chiar și în somn. Toată lumea o cam beștelea pentru năravul ăsta, dar ea-și vedea de ale ei precum Fata Moșului. Sau ca Eliza – sora celor 11 cocori. De frumusețe, bunătate, înțelepciune mă abțin să zic, dar aveau în comun pe lângă încăpățânare și bucuria de a mânui cu sârg andrelele. Și uite-așa au trecut ani buni, cu veri și ierni, cu toamne și primăveri… și nu știu să spun drept de-mi pare bine sau rău să zic, dar într-o bună zi de iarnă, precum mama Albei-ca-Zăpada se-nțepă cu un ac cu gămălie (deh, ac simplu n-avea de unde) și se trezi privind pe fereastră…
Nu, nu era zăpadă afară… era un soare blând ce se prelingea printre ramuri de copaci parte înfrunziți, parte desfrunziți, ce contrastau cu verdele covorului pe care încercau să-l umbrească. Pete roșiatice de soare în apus și fuior de nori. Voci vesele de copii ce se bucurau de pauză… Triluri de păsări și larmă de vrăbii gureșe… Și ciori…
Alături i se cuibăriseră Oboseala, Somnul și Melancolia. Ciorile i-au amintit de lanțul ierarhic, cel care o ținea priponită în spatele ferestrei. N-a coborât scările în semn de evadare, că nu prea se făcea… a luat în schimb camera foto, a străbătut holul cel lung, ajungând la cealaltă fereastră. Cea opusă ca punct cardinal. Și-n pauza de țigară a privit îndelung Cerul. Cu un zâmbet cuminte. Apoi l-a imortalizat. Cu tot cu Lună, Fuior de nori și Soare în prag de apus… 🙂
Ia să văd eu acum… mai e cineva pe-aici care să fi pățit rușinea de a sta în birou cu ochii fixați pe fereastră? Cu target – gând de ducă afară – care-mi zic că l-ar chinui și pe cel mai stoic dintre stoicii șoareci de bibliotecă… Deeeci? Îndrăznește vreunul să ridice două degețele? Mai e careva sau rămân de una singură în povestioara asta? 😳
Mie mi-a placut extraordinar de mult povestioara..ai un stil fantastic! 😉
ApreciazăApreciază
Am o stare, Alina… Păcat că imaginea nu reflectă peisajul așa cum l-am văzut eu. 🙂
ApreciazăApreciază
Ce povestioara frumoasa, si bine aranjate cuvintele… Felicitari!!!
ApreciazăApreciază
🙂 Mulțumesc, David. E ciudat să spun asta, dar e meritul Acului cu gămălie… 🙂
ApreciazăApreciază
si eu mai stau cu ochii pe fereastra… mai ales cand fac pauza vizuala 🙂 si privesc…departe 🙂
ApreciazăApreciază
Bizar e că am simțit că fur… Ciudat, nu? Fiindcă eu, de fapt, m-am privat de contactul direct cu frumusețea de afară…
ApreciazăApreciază
De-ai ști în câte rânduri rămân cu ochii pironiți în fereastră și cu gândul la evadare…
Nu, nu ești singură în lumea lui „trebuie”!
Eu îmi visez uneori eliberarea de sub tiranie. Dar rămâne doar vis!
ApreciazăApreciază
Se pare că ăsta e tot farmecul visului, nu crezi? 🙂
ApreciazăApreciază
De-ar deveni visele realitate…
ApreciazăApreciază
… și-ar pierde în timp farmecul și-ar fi înlocuite de alte vise/visuri…
ApreciazăApreciază
Și asta are farmec, să schimbi mereu visul, să ai mereu ceva nou!
Mă gândeam acum dacă să mă visez pe lună sau nu. Oare cum mi-ar fi de unul singur acolo?
ApreciazăApreciază
Ce te face să crezi că ai fi singur acolo? Cine știe câți or mai visa să ajungă pe Lună?! 🙄
ApreciazăApreciază
Dar în visul meu aș fi singur. Vom avea fiecare bucățica noastră de vis, bucățica noastră de singurătate, dacă o dorim! Aici este farmecul visului meu!
ApreciazăApreciază
Stai linistita, Bursucel..nici cel mai tare smartphone nu va surprinde frumusetea autentica a vreunui peisaj..parerea mea! 😀
ApreciazăApreciază
Daaaa, e și părerea mea! 😆
Dacă îndrăznește careva să cârcotească, fac trimitere la comentariul tău! 😉
ApreciazăApreciază
Din „biroul” meu am un peisaj magnific: un calcan de casă veche şi-un colţ de casă în construcţie. Cerul… poate o fişie de un centimetru-doi grosime. Greu de distins de-i dimineaţă, prînz sau seară, mai ales acum cînd ziua e atît de scurtă…
Şi totuşi am şi eu perioade cînd rămîn cu ochii pironiţi spre un ceva nedefinit care parcă s-ar afla departe la orizont… Ce bine că-s singur, altfel – cine ştie – aş fi fost suspect de majore neetanşeităţi mentale! 🙂
ApreciazăApreciază
Oare chiar nu există acele neetanșeități? Că la mine sunt și sunt multe! Pe acolo fug cele mai frumoase gânduri! Ale mele.
ApreciazăApreciază
Apoi, or fi… da’ cine ştie ce se scurge pe acolo. De la om la om. 😉
ApreciazăApreciază
La mine se mai scurge și mintea, câte puțin în fiece zi, ca într-un serial.
ApreciazăApreciază
La mine mă mir că a mai rămas ceva. Cadranul indică empty deja. 😆
ApreciazăApreciază
Nu te lua după aparențe! Înșeală!
Caută realitatea în tine, că acolo nu mai ai cadrane sau ceasuri, ai numai informație curată!
ApreciazăApreciază
S-au dezlipit etichetele de pe sertare, caut aiurea şi găsesc prea tîrziu, dacă nu obosesc între timp.
ApreciazăApreciază
Oboseala este doar o părere ce acoperă lenea sau ilogica delăsare, poate lehamitea ce ne cuprinde adesea.
ApreciazăApreciază
Şi ele. Dar e oboseală fizică.
ApreciazăApreciază
Pe aceasta o alungăm cel mai ușor, cu un somn bun. Parcă m-aș deda și eu lui, ca-ntr-o ofertă specială, 2 în 1, odihnă și uitare. Mai știi că nu merge de data asta?
ApreciazăApreciază
Hai să încercăm!
1… 2… 3… Sforrrrr! 🙂
Somn uşor! 😉
ApreciazăApreciază
Somn ușor și ție!
(Eu nu voi număra! Sper să meargă și fără, căci am băut o cafea adineauri.)
ApreciazăApreciază
Noapte bună, copii! 😉
ApreciazăApreciază
Repede să te bagi între noi, în discuție!
Noapte bună și ție!
Tu trebuia să fii la nani cu mult înaintea noastră!
ApreciazăApreciază
… ca să fiu sigură că totul decurge în parametrii optimi, deh…
Păi se făcea să vă las de capul vostru? Ce fel de gazdă se părea apoi că sunt? 🙄
ApreciazăApreciază
Aoleu! Uitasem că suntem la tine acasă.
Mulțumim, gazdă bună!
Ne mai primești pe la tine?
ApreciazăApreciază
Puteți sări gardul în voie, nimic de zis… Mi-s gazdă bună și țin măturoiul doar pentru scandalagii… 😉
ApreciazăApreciază
Noi suntem cuminți, tanti!
Nu facem scandal!
Doar ne jucăm și noi în nisip.
ApreciazăApreciază
😯 Tanti?! Bineee, mi-o veni și mie rândul, că s-o-ntoarce ea roata! 😆
ApreciazăApreciază
Dar nu am zis nimic rau!
ApreciazăApreciază
E drept că tu nu știi, deh, cum văd eu o Tanti! Treacă și de data asta, că-i sigur fără voie spusa… 🙂
ApreciazăApreciază
Tanti esta mătușa mea, eu așa îi zic, tanti, nu mătușă!
Dar ce ai cu acest cuvânt?
ApreciazăApreciază
E mult de zis… imaginația mea e de vină, deh! 😳
La mine, o Tanti e musai rotofeie, cu fustă și batic pe deasupra! 😆
ApreciazăApreciază
Îi dăm baticul jos, fusta jos, o facem sa slăbească și gata! Mai ai și alte probleme cu tanti?
ApreciazăApreciază
Cum să-i dăm, Mugur, fusta jos? 😯
Ni se urcă în cap CNA-ul!
ApreciazăApreciază
Stai așa că-i punem pantaloni, dar am uitat să spun asta.
Niște blugi este bine?
Cu cămașă bărbătească?
ApreciazăApreciază
Așa mai merge… poate o înduplec să-mi dea mie cămașa?! 😉
P.S. dar tot nu mă convingi să îi spun Tanti noii creații… 🙄
ApreciazăApreciază
Uite, am să declanșez o chetă, să-ți luăm o cămașă, e bine?
Și de ce nu-i zici tanti?
ApreciazăApreciază
Io la pomană nu mă bag! 😳 Să nu te pună Aghiuță să dai sfoară în țară cu cheta aia, că e de rău! 👿
ApreciazăApreciază
Chiar acu mă apuc de articol!
ApreciazăApreciază
Nuuu… în numele Prieteniei Virtuale, rogu-te, nu scrie nimicuța nici de tanti, nici de Cămașă! Și nici de Chetă!
Scrie și tu de Lună, mai bine! 🙄
ApreciazăApreciază
N-am, ca mi-a furat-o Bursucelul!
Așa că tot cheta este mai bună!
ApreciazăApreciază
Poftiiiiim???? 😯
ApreciazăApreciază
Chiar am scris deja, mai am de pus articolul pe blog.
ApreciazăApreciază
Ce ți-i și cu Mugurii ăștia?! 🙄
Publică, tu, publică…
ApreciazăApreciază
Ce-mi faci?
ApreciazăApreciază
O să comentez… că nu văd ce alt am a face…
(Mdea… acum se aplică perfect
Păcat că ești de la Tazlău.
Păcat că trebuie să-ți scriu! 👿 )
ApreciazăApreciază
Doar aparent ești singur, Dragoș! Doar aparent… 🙂
ApreciazăApreciază
Cît adevăr în afirmaţia ta… Big Brother is watching! 😈
ApreciazăApreciază
… It’s always with us… 😐 uffff!!!!
Amin?! 😕
ApreciazăApreciază
Amen, sis! 🙂
ApreciazăApreciază
, bro’!
ApreciazăApreciază
Wonderful view~ thank’s Bursucel~~
ApreciazăApreciază
Wonderful view~ thank’s Bursucel^^
ApreciazăApreciază
Thank you, KOH!
ApreciazăApreciază
Thank you dear~
ApreciazăApreciază
The moon is beautiful and soothing sights
ApreciazăApreciază
Indeed…. 🙂
ApreciazăApreciază
„Foarte frumos peisajul”…..
Oare de ce mesajul real, esenta articolului piere rapid in fata unei pozede altfel frumoasa?
Ca sa revin, pot sa iti spun ca mai cunosc suficienti dintre cei care inca mai cred in rolul lor… in lantul ierarhic.
Acestia nu vor fi niciodata in varful lantului trofic si de pe seama lor, se vor hrani cei din varf.
ApreciazăApreciază
Hmmm… poate pentru că poza lasă frâu liber imaginației, pe când cuvintele scrise trasează strict starea de fapt? 🙂
Revin și eu și spun că-mi place locul meu în lanțul ăsta ierarhic. Doar că uneori simt eu așa o nevoie să rup lanțul și s-o iau la sănătoasa unde văd cu ochii! dorul de ducă, deh… 😉
ApreciazăApreciază
M-am prins. Tu nu mai ai secrete fata de mine 🙂
ApreciazăApreciază
…. ori mă citești, ori privești apa de izvor îi totuna, nu?!
M-am ars! 😳
ApreciazăApreciază
Hai sa ii spunem ..ca intr-o carte deschisa… 😆
ApreciazăApreciază
😆 Chiar m-am ars! Cu apa o mai scăldam cum o mai scăldam…:lol:
ApreciazăApreciază
Ce ai gasit asa anormal? 🙄
ApreciazăApreciază
Vezi dacă ne-ai provocat? 🙂 Ne-am convins că fiecare are momentele lui de visare, iar fereastra e un accesoriu foarte potrivit pentru a intra în această stare. Chiar dacă nu ne înțepăm cu vreun ac!
ApreciazăApreciază
Ca o consolare personală… îmi spun că oricui i se poate întâmpla așa ceva… oricât de prins(ă) ar fi de Muncă! 😉
ApreciazăApreciază
Mi se întâmplă zilnic… 😉 Ti pup, Bursucelule cu ochii lipiţi de cer…
ApreciazăApreciază
Ti pup și eu, Potecuță, că mi-ai deschis Calea Speranței și a Frumoasei Resemnări – Ete că nu mi-s singura!
Și pentru asta…
ApreciazăApreciază
Bursucelule? Tu sigur te-ai uitat pe fereastră afară și nu pe fereastră la mine? 😯 Că nu mă prind… 🙂
ApreciazăApreciază
Apăi pe Tine doar te văd mereu când privesc norii, Fată dragă!
P.S. Mai bine nu te prinde, că rămâi ancorată… 😉
ApreciazăApreciază
Constiinta muncii implinite este un nivel de evolutie greu de explicat pentru cultura noastra de tip medieval !
ApreciazăApreciază
Posibil… deși eu mereu îmi spun că lucrurile se fac greu de înțeles atunci când te limitezi de unul singur. Dacă te amăgești pe tine însuți că fiind în mijloc de turmă ești protejat e posibil să pierzi esența lucrurilor din vedere… 😉
ApreciazăApreciază
Si eu raman din cand in cand cu gura cascata, privind apusul peste cladiri. Un cer superb… Doar sa nu-mi cobor privirea spre cladirile posomorate…
ApreciazăApreciază
Scăpăm esențialul deseori, Iustina… Suntem făcuți pentru Afară, nu pentru cuști… 😉
ApreciazăApreciază
Frumoasa povestioara !
Chiar mi-a placut !
Si EU am stat de multe ori
In biroul unde am lucrat
Privind pe fereastra catre nori
Sa vad de ploaia a-ncetat .
„Mi-e tare dor ”
” http://aliosapopovici.wordpress.com/2014/01/13/ )
de-acele vremuri
De timpul cand mimam ca trageam in avioane
De DUNAREA batrana cu-ale sale valuri
Cand construiam poduri din pontoane ….
………………………………………………………………..
O zi la fel de frumoasa ca si postarea ta !
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Ei, am și norocul să am biroul așezat lângă fereastră. 🙂
Și ghinionul să-mi fi revizuit punctul de vedere legat de priorități. Niciun job nu merită să îi faci cadou privilegiul de a te priva de bucuria contemplării Naturii la ea acasă… 😉
ApreciazăApreciază
Hai că-i de bine, îmi place și mie să privesc pe fereastra ta! 🙂 Să n-o închizi, să alergi la ea ori de câte ori ți se năzare, da? Ție sau aparatului tău foto 🙂
Mă bag și eu în povestioara ta, ca să fim mulți. 🙂
ApreciazăApreciază
Uite, merg să fac o cafea pentru asta! 🙂
Cât despre fereastră… o am mereu aproape și n-am de gând să o ignor. 😉
ApreciazăApreciază
Să-mi lași și mie loc să văd peste umărul tău, da? 🙂
ApreciazăApreciază
Aaaa, păi mi-s cantitate neglijabilă… am uitat să spun asta? 😕 Stai liniștit, cu puțin noroc poți să vezi prin mine. 😆
ApreciazăApreciază
Eu vreau să văd cu tine, nu prin tine. 🙂 Deci, lasă-mă așa peste umăr. 🙂
ApreciazăApreciază
Bine, fie! 🙂
Uite și cafeaua, să nu-mi aud vorbe cum că n-aș ști ce-ai aia Ospitalitate…
ApreciazăApreciază
Mulțumesc. Acum pot merge liniștit la culcare; cafeau își face efectul din plin: mi-e un somn!… 🙂
ApreciazăApreciază
Las-o pentru dimineață, Cătălin! O să aburească la fel de frumos. 😉
Să fie Somn ușor! 🙂
ApreciazăApreciază