(… gânduri tăvălite prin omăt… )
Cu alai de alb – muuuult alb! – se petrecu venirea prea-așteptată și mai în urmă trâmbițată a blondei de sor-mea. Care, spre repede trecătoarea-mi dezamăgire, nu mai e blondă, nah! Acum bate în ciocolatiu parcă în ciuda mea și a încă unei importante persoane – nu spun cine, că s-o simți ea și-o prelinge în colț de fereastră spre lume o lacrimă minusculă, dar strălucitoare precum spicul în soare. Hai, nu mai plânge, e lumea plină de blonde, bre! 🙄
Evenimentul – firește! – a fost stropit cu ceva – iar nu spun ce, să nu mă acuze lumea că laud țuica de casă 😳 și Feteasca Regală de la Jidvei. 😛 Deci a fost asezonat cu insomnie, cum altminteri? Și împănat cu bucurie cât cuprinde, că Bunul își mai amintește uneori de mine și-mi mai pune mâna pe creștet. Probabil cu așa ocazie i se mai înmoaie suflețelul la pipăirea cucuielor care-mi apar instant ori de câte ori salut pragul de sus cu semeție…
Așa că sâmbăta asta dimineața mea a fost marcată rezonabil. Asta da victorie în lupta cu Somnul! Dacă în cursul săptămânii inculpatul numai ce menționat face ce face și mă alintă până pe la 8,30 – 8,50, de-mi dă fiorii spaimei întârziatului la birou, azi – ingratul! 👿 – mi-a suflat pe lângă ureche întâi pe la 7,30… Am consemnat ora, am scos limba (imaginar, pe cuvânt, dar ăsta era semnul pe care îl merita din plin) l-am prins mai serios în brațe și până pe la 10,00 nu i-am dat drumul! Sîc, Somn, că de data asta ți-am făcut-o eu! 😆
Pătura de alb ce mi-a dat binețe de cum am privit pe fereastră nu m-a speriat deloc, zău! Întâi a venit Zâmbetul, iscat de impresia Mmmm, curat! 🙂 A venit apoi ca o boare gândul trist Nu mai vine Ale azi… 😦
M-am învățat de la o vreme cu alternanța asta a sentimentelor contradictorii… Un 50 – 50 căruia nu-i pot strica echilibrul oricât m-aș strădui… Și ca de fiecare dată când mă încearcă așa o stare am ieșit. Să las gândurile să zboare în voie. De data asta prin zăpădă. Imaculată eventual!
Știu… Ninsoarea asta n-a adus tuturor bucurie… a venit cu drumuri troienite, accidente și alte urâciuni la pachet. Dar are și partea ei luminoasă, nu? Acoperă gri-ul măcar pentru o clipită! Și-mi amintește de copilărie… 😉
P.S. Din drag, desenez în alb o îmbrățișare. Cu drag!
De-ar ninge asa si la Cluj..aici mai mult ploua! 😦 imaginea devine si mai gri 😀
ApreciazăApreciază
Ufff… Ți-aș zice Lasă, o să ningă, stai liniștită! 😉
P.S. Gri-ul va reveni și-aici în câteva zile. Minunile sunt valabile cam 3 zile…
ApreciazăApreciază
Stiu stiu!!! :)) Nu mai sunt vreumurila cand zapada tinea trei luni 😦
ApreciazăApreciază
Mdea… vorba Potecuței – Nimic nu mai e ca pe vremuri!
Până și cafeaua asta parcă e mai altfel. Ia gustă… … doar îmi pare mie?
ApreciazăApreciază
Mmm..asta nu stiu sa iti zic. Eu ma bucur de cafeaua mea cu arome 😀 dar e foarte probabil sa ai dreptate!
ApreciazăApreciază
Şi euuuuuuuu la îmbrăţişare! Off, off, Bursucel, ce dragă îmi eşti!
ApreciazăApreciază
Știu, Potecuță, știu… că-i reciproc dragul. 🙂
Să treacă zăpada și poate… mereu ameninț eu cu venirile ba la Brașov, ba la Sibiu, ba… pusă pe ducă mai sunt! 😳
ApreciazăApreciază
Oricând vrei tu 😉
ApreciazăApreciază
Nu zice de două ori… 😆
ApreciazăApreciază
Astea da performanțe de Bursucel! Și cu surioara blondă și cu somnul cel hain cu tine, de obicei!
Să stai tu cu somnul până la 10? Asta nu am mai auzit la tine până acum.
Și ai mai reușit și performanța de a surprinde albul acesta pur, atât de rar vizibil prin orașele noastre! În sfârșit, curat!
ApreciazăApreciază
Mare performanță nu-i… Ești tu azi mai îngăduitor, pare-se! 😉
Cât despre alb – nu ratam așa ocazie, chiar cu riscul de-a mă întoarce cu mâinile înghețate acasă… 🙂
ApreciazăApreciază
Și de n-aș fi îngăduitor (deși nu știu de unde ai scos asta), tot performanță se cheamă,cu două realizări în poarta ta! Că mai mereu te vaiți de somn și de dor de surioara blondă!
Cât despre alb, ai fost chiar curajoasă, căci la viscolul de afară chiar ai riscat!
ApreciazăApreciază
Oh, da! 😆
Se minunau că m-am întors de la zăpadă cei de-aici, de parcă se așteptau să mă ia viscolul pe sus și să mă lase pe nu-ș unde! 👿
ApreciazăApreciază
Nimic de mirare într-o lume unde nimic nu mai pare a ține de normalitate!
Mi-aș fi dorit să pot fi și eu în marea aceasta de alb, să răscolesc zăpada, să alung griul din mine, să văd curatul din jurul meu!
ApreciazăApreciază
Hmm… Ce te oprește?
ApreciazăApreciază
Este noapte deja, mă cuprinde amețeala tăcerilor mele, iar gândul unei cafele calde este mai îmbietor în acest moment!
ApreciazăApreciază
wow..,very nice
ApreciazăApreciază
Thank you…
ApreciazăApreciază
Bursucel, vin si eu la imbratisat si pupaturi. Asa cuvinte frumoase citite la ora 8.45 imi învioreaza alternanta dintre 50 – 50 🙂
Si mi-e ciuda pe Somnul tau de pana la ora 10. Ti-ai gasit cand sa spui ca tu dormi! 😉
ApreciazăApreciază
Ufff, iar pun o mânuță de cenușă pe creștet în cinstea Somnului ăsta… 😳
Acum pot să te îmbrățișez?
ApreciazăApreciază
Chiar te rog. Mi-am deschis larg bratele si astept imbratisarea.
Sa sti ca, intre timp, chiar m-am imprietenit cu Somnul 🙂
ApreciazăApreciază
Somnul ăsta ți-a cântat și ție așa?
ApreciazăApreciază
Frumoasa melodie. As asculta-o înainte de somn, cat dorm nu imi place sa fiu deranjata CA FAC URAAATTTTT
Of, Bursucel, of. Nu am i nteles niciodata persoanele care dorm cu muzica in urechi.
🙂
ApreciazăApreciază
Depinde de muzică, Kamy… uneori te poate adormi într-atât de frumos… 😉
ApreciazăApreciază
Bursucel, daca muzica respectiva are doua brate, voi adormi intr-o clipita.
Altfel – fara muzica, jaluzelele inchise complet sa nu vad lumina. Ce mai, adevarate reguli pentru un Somn bun 🙂
Si sa nu indrazneasca careva sa imi deschida usa dormitorului … 😉
ApreciazăApreciază
Pfiuuu… ceva gen ?
N-aș îndrăzni să las muzica nici în surdină de-ar fi așa… 😳
ApreciazăApreciază
Si crede-ma ca asa este. Pe cuvant de Orhidee 😉
ApreciazăApreciază
Gata, opresc sonorul, pe cuvânt de Bursucel!
Îi mai bine așa?
ApreciazăApreciază
Bursucel, draga, doar nu doresti sa dormi de la ora aceasta. Cam devreme pentru tine, chiar si pentru mine. Lasa, draga, macar muzica sa ne mai inveseleasca un pic 😉
ApreciazăApreciază
…ei, mă bate gândul să fac un rabat de la obiceiuri astă seară… 😉
(Dă urechea mai aproape, că știu că poți ține un secret – am nevoie de Somn ca de Codul Fiscal actualizat! Înțelegi ce vreau să spun, nu?! )
ApreciazăApreciază
Pacat ca nu poti auzi cat de tare pot sa rad :)))))))))
Poate Cod Fiscal actualizat varianta intai.
Maine va fi alta, poimaine alta.
Ma intreb care actualizare o vrei? Nu stiu ce sa iti trimit. 😀
ApreciazăApreciază
Aaaa, nu-mi trimite, că doar e de găsit pe site-ul Anaf(ura mamii lui dar! 👿 )
Era doar o analogie (ne)fericită! 😆
ApreciazăApreciază
Pai daca zici de analogii din acestea s-ar putea sa imi fuga somnul definitiv si atunci sa vezi cum arat de ofilita si stafidita. Iar tu vei fi singura vinovata. Pai asa prietena esti, Bursucel?
In conditiile aceste va trebui sa imi povestesti pe langa cel fiscal si din cel civil, al muncii. Ca, spun unii, ca noi avem obligatia sa le stim pe toate, nu inspectorii de personal la care tot noi trebuie sa le spunem ce au de facut. O fi avand dreptate cine zice asa ceva?? ?
Si tot noi mai trebuie sa ne amintim si de cel al bunelor maniere cand ne ia injuratul.
E prea mult, Bursucel, mult prea mult si nu fac fata.
ApreciazăApreciază
Sar peste cântecul de leagăn și zic o poveste mai bine… 🙄
Ei, se zice că-ntr-o țară trăia odată un contabil vai de mama lui, care nu știa că există cuvântul Nu! Care mai de care îl chinuia cu fel de fel de sarcini, una mai ciudată decât alta, de-ajunsese bietul să creadă că pe lângă ustensilele de birou e musai să aibă la-ndemână mătura, mopul și găleata cu apă, insinuate ca trebuitoare meseriei pentru care-și cam tocise coatele prin școală…
Hmmm… mi se pare mie sau ai adormit, Orhidee frumoasă?!? 😕
ApreciazăApreciază
Înainte de finalul povestirii, sa adormi? Oi fi eu planta, dar nici chiar asa.
Continua, povestitoare Bursucel, sunt ochi, urechi, petale, frunze si tulpina. Cam ramificata tulpina si destul de inflorita, dar am atenţie distributiva, asa ca, te rog, sa conţinui cu povestea 🙂
ApreciazăApreciază
Bine… eu gândeam că povestea asta e plictisitoare… așa cum gândesc alții că ar fi trebuit să fie contabilul nostru… 🙄
Așa începuse să creadă și el despre sine… că de vreme ce tot era Inutilul firmei, era musai să… să…
ApreciazăApreciază
Încearcă o cafea din năut și s-ar putea să călătorești în timp. Gustul acela, precum a salamului cu soia, te face să întinerești.
Doar iarna e mereu alta și ne uimește mereu.
ApreciazăApreciază
Mă uimește până la spaimă uimirea asta legată de iarnă! Că mereu îi ia prin surprindere pe unii ninsoarea, de parcă ar fi un eveniment marcant și de neconceput o ninsoare serioasă în ianuarie…
ApreciazăApreciază
Zau ca uneori e bun si griul! Macar stii unde se termina drumul si incepe prapastia… La mine e ca in Siberia , totul e alb de ma dor ochii. N-am reusit nici sa ajung la munca. Asa cum n-am reusit nici sa dorm, creierul meu fiind setat pe program de veghe ca intr-o garda normala.
Bine ca macar tu ai avut o bucurie!
ApreciazăApreciază
Of, mare dreptate ai, Adelină! M-a speriat și pe mine cât alb s-a-mprăștiat în neștire prin țară…
Mai că mi se face mai mare jena de bucuria asta a mea! Caut un pic de cenușă să aduc gri-ul înapoi… 😳
ApreciazăApreciază
Cam puţintică ieşirea, pare-mi-se! Ori mă înşel? 😛
Ei, dacă a venit ciocolăţica-fostă-blondă odată cu zăpada, e un lucru bun totuşi. 😉 O să mă fac că uit cu ce-a fost stropit evenimentul; mă rog, o să încerc dar nu garantez că reuşesc. 😛
Mă bucur pentru tine, pentru toate cele trei bucurii: somn, zăpadă şi surioară. Huguleţ! 😉
ApreciazăApreciază
Lasă, așa uituc cum te știu, scapi repede de amintirea stropitului evenimentului! 😆
P.S. O să mă rog în paralel cu tine să uiți totuși. Altminteri… 😐
ApreciazăApreciază
Of, abia uitasem – de ce mi-ai adus aminte!? 😛 😆
ApreciazăApreciază
Of, nu!
Zi repede c-ai uitat!
ApreciazăApreciază
Să uit? Ce să uit? Trebuia să uit ceva? Uf, am uitat că tre’ să uit, da’ o fac data viitoare, promit! 😳
Ăăăă… despre ce vorbeam, c-am uitat?! 🙄 😛
ApreciazăApreciază
Despre un Biiiig Hug care te cam aștepta de ceva vreme, (D)Răcușor!
Și-un fir de iarbă…
ApreciazăApreciază
Ooooooo, săru’ mînaaaaaaaa! 😳
Mare nevoie era de ambele-amîndouă! 😉
ApreciazăApreciază
😛
Ia uite ce-am mai găsit prin buzunare!
(De nu ți-i cu trebuință, dă-l și tu mai departe… )
ApreciazăApreciază
Hehehe, da’ cum să-l dau?! Păi n-am mai văzut unu’ de… uiuiuuuu… ani de zile! Nah, aşa ceva nu se dă! Tre’ să-l întorc pe toate părţile, să-l studiez, să-mi aduc aminte din ce-i făcut… 😉
Da’ dacă ţi-l dau înapoi, îmi dai altu’ mai mare şi mai frumos? 😛
ApreciazăApreciază
Îți dau, că-s Bursucel de treabă și nu vreau să-ți stric bucuria!
Dar să nu uiți de ce l-ai cerut, da?! 🙄
ApreciazăApreciază
A, nu.. uite, ţi-l dau înapoi pe-ăla mic: *muah*
Hm, parcă a mai crescut între timp… 😀
ApreciazăApreciază
😆 Zici că l-ai îndopat cu drojdie, nu alta, mama lui de dospit! 😆
ApreciazăApreciază
Deh – botu’ mare, ştampila largă. 😆
ApreciazăApreciază
Ține-l bine la tine, că pe mine mă înghite cu totul! 😆
ApreciazăApreciază
Bine, bine… data viitoare ţugui buzele. 😀
ApreciazăApreciază
Mulțumesc de înțelegere… 😆
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Acum 5 zile spuneam cuiva ca mi-e dor sa stau la fereastra sa privesc o iarna adevarata si iata ca dorinta mi s-a implinit. Poate prea mult 🙂
ApreciazăApreciază
Ei, da… asta poate ca să ne lecuim să mai cerem așa… într-un exces de entuziasm… 😉
ApreciazăApreciază
M-am bucurat si eu de zapada voastra mai bine spus de fotografiile pe care ati ales sa le aratati si altora…eu am avut primavara toata iarna…
ApreciazăApreciază
Se spune că întotdeauna tânjim după ceea ce nu avem… și dacă pozele au reușit să aducă picul de bucurie pot zâmbi la rându-mi. 🙂
P.S. Până una-alta, zilele astea m-a ținut departe de curtea-mi virtuală un mic simbol al iernii, iscat dintr-un pui de Hapciu. 😳
ApreciazăApreciază