Cafea cu aromă de Zâmbet

(… și Frunză Roșie… )

Scurt… Ieri mi-aș fi scris Jurnalul, dar… de la o vreme stările mele îmi blochează accesul spre taste când vine vorba de scris ceva. Lipsește nuștiuce și-atunci mai bine stau cumințică în barca mea. N-am greșit, am scris corect! Barca, nu banca…

Cred că fiecare a simțit la un moment dat hula. Ei, cam așa mă simt eu de la o vreme – într-o perpetuă legănare ce-mi induce o stare de somnolență stranie. Care somnolență mă îndeamnă să mă izolez cumva de restul lumii, că doar nu se face să picotești în văzul dânsei, darmite să mai și dormi!

De când lumea, e știut că antidotul urâcioasei stări de toropeală e cafeaua. Asta o știu și eu cel mai bine! Că doar nu o dată am folosit leacul ăsta, de ce să mă ascund pe după degete? Doar că… Exact, mereu există un doar! Licoarea tre’ să fie aromată, altminteri… 😐

Altminteri îmi caut zâmbetul altundeva… În frunza de arțar, de exemplu – ei îi datorez unul din zâmbetele de zile mari, pierdut în spațiul virtual. Mi-a prins bine, mai ales că eram necăjită din cauza secretosului de Google care-mi pitește mai nou termenii motorului de căutare. 👿

Scurt… Mi-e dor să-mi strălucească privirea citind că un cineva mi-a picat pe nepusă masă în vizită, hotărât să servească o cafea cu aromă de zâmbet … 🙂