Mi-s eu cantitate neglijabilă. De-asta cred că mai tot ce e legat de urâciunile iernii nu mă doboară cu una, cu două. Greu se găsește o chestie care să-mi impună poziția orizontală și să-mi dea prea mari bătăi de cap. De obicei mi-s mai tare chiar și decât gripa aviară, de exemplu. Asta când e Bunul pe fază. Că dacă are cine știe ce altă ocupație și mă scapă din vedere…
Pentru 24, de exemplu, îmi trecuse inițial în agendă o cafea aniversară. Le așezase pe toate ca la carte! Adică părea că nimic, dar absolut nimic nu poate contramanda evenimentul… O singură chestie părea că îi scăpase Bunului din vedere – un pui de Hapciu mic-mic de tot! Așa-mi închipui eu că trebuie să fi fost, că de era ceva de luat în seamă cu siguranță că mi-ar fi dat un bobârnac de luare-aminte și scăpam de năpasta zilelor numai ce trecute.
Acum, când evaluez stricăciunile iscate de cele 4 zile, ies totuși pe plus la capitolul prieteni. Fiindcă dacă în primele 2 zile m-au lăsat de capul meu s-o fac pe urâcioasa și să trec pe lângă ei în viteză, păstrând distanța impusă de mine cu un categoric Nu vă apropiați, am o răceală/gripă/viroză sau nu-ș ce-o fi, dar o vreau ținută numai pentru mine!, în a 3-a zi – când n-au mai dat nas în nas cu mine – mi-au ignorat avertismentul pur și simplu! E drept, în ziua aia n-am mai fost eu… Am fost una cu așternuturile toată ziulica, fără drept de apel. Unde mai pui că a fost prima zi în care am lipsit de la birou! Cred că asta i-a făcut așa curajoși… În fine, peste zi mi-au dat pace, dar pe seară m-au invadat vizitatorii ba cu supă, ba cu vin roșu, ba cu țuică de prună, ba chiar acum pot să spun că am și apă de la izvorul de la Ghighiu… Apa asta cică ar fi tămăduitoare, așa mi-a zis vecinul de mi-a adus-o! Așa m-a convins s-o beau – acum păcatul lui să fie de m-o fi păcălit, dar de vreme ce mi-s pe picioare acum, fără somn și cu chef de scris… e ceva, nu? Mie-mi dă așa o stare de-mi zic că Gata, ce-a fost rău a trecut și poate mâine azi o să revin și eu la parametrii normali! Cum-necum, mi-a revenit zâmbetul! 🙂
Ba chiar am avut starea să-mi verific corespondența… Și la vederea pozelor cu Oceanul mi-am zis că stările mele și-ale lui ar cam semăna de data asta, că doar apă la apă trage…
Stările din zilele astea mi-au amintit că mai presus de orice termene-limită, de priorități de agendă, pe primul loc ar trebui să troneze braț la braț Sănătatea și Prietenii. Fără ele nu-ș ce ne-am face! Vi le-aș da în dar de-aș putea… Cu tot dragul!
P.S. Un gând ce zbârnâie ca o albinuță nu-mi dă pace neam! Și dacă Bunul l-a ignorat cu bunăștiință pe Hapciu cel mic?!
Adică ai fost bolnăvioară și nu ne-ai spus tu nimic?
Mai că-mi vine a zice că nu se iartă, dar mă abțin, că nu vreau să te supăr și să mă iei în gheruțele tale de Bursucel!
Să te însănătoșești degrabă și definitiv!
ApreciazăApreciază
Apăi nu prea era de laudă, Mugur, cum să spun așa ceva? 🙄
Acum abia pot să mă bucur în voie! 🙂
P.S. Gheruțele mele de Bursucel salută politicos Înțelepciunea ta de Mugur…
ApreciazăApreciază
Nu prea știu unde vezi tu înțelepciune, dar dacă zici tu, am să fiu de acord, să nu te deranjez!
ApreciazăApreciază
Mugur, Mugur… Înțelept lucru să nu mă contrazici… 😉
ApreciazăApreciază
Bine, nu te contrazic, dar vreau să știu dacă te-ai făcut bine!
Asta cred că ne poți spune.
ApreciazăApreciază
Spun la schimb, da? Adică – tu spui de ce nu ai mai scris, eu zic de m-am făcut bine au ba… Deal? 😉
ApreciazăApreciază
Păi eu am gripă și de aceea nu mai putui să scriu!
Am avut și 40 de grade celsius. Crezi că-mi mai ardea mie de scris?
ApreciazăApreciază
Apăi cui i-ar arde de scris în așa condiții? Acum te mai înțeleg – spun Sănătate și-nsănătoșire grabnică!
Cât despre mine… mi-ar plăcea să cred c-o să mă fac și mai bine. Răbdare trebuie să am și cred că se rezolvă… 😉
ApreciazăApreciază
Apoi și ție îți doresc să te faci bine cât mai curând, că văd că încă te mai lupți cu boala!
ApreciazăApreciază
Zice-se ca absolut tot ce se intampla pe lumea asta se intampla cu un scop. Dealtfel, budistii au convingerea ca daca se intampla ceva rau nu-i chiar asa de rau…
Cum ai mai fi stiut tu ca ai prieteni daca nu organizand un pelerinaj (Sunt convinsa, fara voia ta! ..Dimpotriva) catre vastele-ti apartamente!? Si, pe bune, daca tot am pornit-o cu ziceri, cica ce nu te omoara te face mai puternic, deci acu ai putea trece de la titulatura de Bursucel la cea de ditamai Bursucul (Na, ca ti-am zis-o!)
ApreciazăApreciază
Ia nu te lua de vastele-mi apartamente, soro! 😆
Și nu-mi aminti de … pelerinaj, că iar mi-aduc aminte de datorii… 😳
Uite, ca să nu zici că mi-s Gică-contra, zic că ai maaare dreptate – n-ai idee ce puternică sunt acum, că tot n-am murit! Dar Bursuc refuz s-ajung, așa să știi! 😉
P.S. Și să știi că mie și vastelor mele apartamente ne e dor de tine!
ApreciazăApreciază
Dac-ai sti cat mi-o fi si mie ti-ai muta vastele-ti… mai catre Sud-Est. Al naibii de singuri suntem noi, de fapt…! 😦
ApreciazăApreciază
Păi, deh… ne naștem singuri, murim singuri – realizezi că numitorul comun e singuri…
Și nu-mi alimenta dorul de ducă, da?! 🙄
ApreciazăApreciază
Sus fruntea ” BURSUCEL ” ! 🙂
Nu lasa ” Hapciul cel mic ” sa-ti alunge zambetul si voia buna !! 🙂 🙂
La multi ani de MARTISOR !!! 🙂 🙂 🙂
Cu drag,
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Aaaa, mulțumesc, Alioșa! 🙂
Toate cele bune din parte-mi și mai ales Sănătate! Că tare bună mai e…
ApreciazăApreciază
Bursucel, ma bucur sa aud ca te simti mai bine. Tare nepotrivita perioada sa te molipsesti de Hapciu 🙂
Sper ca nu vei lasa cafeaua sa te astepte 😉
ApreciazăApreciază
Apăi o să aștepte cafeaua aia, că nu prea are ce face, deh! 😉
P.S. Nu mai pune și tu paie pe foc, că nu mă mai vezi de fum apoi… 😆
ApreciazăApreciază
AAAAAAA, deci focul este aprins 😆
Ma bucur, Bursucel! Asa nu mai racesti, garantat 😉
ApreciazăApreciază
Te bucuri zici? Bineee, te trimit la cafea în locul meu? 😆
ApreciazăApreciază
Esti de neinlocuit, Bursucel 😆
Si tu esti constienta ca nu poate bea nimeni cafeaua in locul tau 😀
ApreciazăApreciază
Cam știu, e drept… Mi-e chiar foarte clar, deși uneori aș cam delega onoarea asta! Doar uneori… 😉
Hai, de data asta dau eu o cafea de consolare!
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru trandafir 😉
ApreciazăApreciază
Îi cu drag, știi tu… 😉
ApreciazăApreciază
Stiu, draga mea si de aceea te imbratisez cu muuuullllttt drag.
Sa ai un 1 Martie asa cum iti doresti!
ApreciazăApreciază
😆 Uite-așa o să văd eu Timișoara într-o bună zi! 😆
Firește, după Brașov și Sibiu… 😉
ApreciazăApreciază
Te astept cu drag in Timisoara. Inainte sau dupa restul oraselor ce iti asteapta vizita 😉
ApreciazăApreciază
Bine că ți-a revenit sănătatea și zâmbetul, Bursucel! 🙂 Gripa asta e foarte periculoasă acum și am auzit că mulți au avut probleme cu ea. Mai ales că vaccinurile de la Institutul Aslan n-au putut fi folosite anul ăsta.
ApreciazăApreciază
Polidinul era bun, mama ei de treabă! Dar așa știu avansații ăștia de la OMS să devanseze tot ce-i bun! 👿
Păcat că s-a ales praful de Institutul Cantacuzino…
ApreciazăApreciază
Nici nu îţi imaginezi tu cât înţeleg. Eşti bine, da? Sigur, sigur?
ApreciazăApreciază
Cumva mi-s bine. Am văzut de data asta că se poate chiar rău-rău de tot. Deci mi-s muuult mai bine! 😉
ApreciazăApreciază
Mă bucur că eşti bine acum. Huguleţ cu drag!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, (D)Răcușor scump la vedere. Sper că și tu ești bine! Sper… 🙂
ApreciazăApreciază
Relativ sănătos (în limitele propriei normalităţi, desigur) şi foarte ocupat. 😉
ApreciazăApreciază