Știi? Uneori apariția unei singure persoane poate alunga stolul de cuvinte. Vântul le poartă departe, lăsând un gol umplut doar de o liniște obositor de apăsătoare. Dar în spatele tăcerii poți intui gândurile bune. Și zâmbetul. Ele sunt mai greu de suprimat…
Și abia când realizezi asta zâmbești la rându-ți… 🙂
Lovely!
ApreciazăApreciază
Than you, Cindy, you are so kind!
ApreciazăApreciază
Adevarat! 🙂 O zi frumoasa!
ApreciazăApreciază
Să-ți fie și ție săptămâna ce vine cu soare, Ileana!
ApreciazăApreciază
Multumesc Doina! O saptamana frumoasa!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Eu am realizat că, dacă pornește de la tine, nu poate fi fără zâmbet și gânduri bune! 🙂
ApreciazăApreciază
Deh, setarea by default își pune amprenta mereu. Păcat că unii uită asta și-mi iau tăcerea ca pe o ignorare la adresa lor. Așa că din vreme în vreme mai trebuie să desenez ca să priceapă. 😉
ApreciazăApreciază
Doamne, ce frumos ai scris!
ApreciazăApreciază
Mi-ar fi plăcut să nu fi fost nevoie să fi scris asta, Fee…
Ia uite – daruri numai bune pentru o săptămână frumoasă!
ApreciazăApreciază
Ni se întâmplă tuturor, dar nu ştim să descriem aşa frumos ca tine 😉
ApreciazăApreciază
Așa știi tu să descrețești frunțile, Potecuță, de numa-numa! Căutând frumosul în mesaj, am realizat că de data asta n-a mai fost nici criptic, nici eliptic – mai simplu și mai direct de-atât cred că nu se putea scrie. 😉
ApreciazăApreciază
Indiferent unde au zburat cuvintele-ți, să nu-ți părăsești zâmbetul nicicând!
Știi? Îmi place stilul liber!
ApreciazăApreciază
De n-ar fi încorsetările cred că am fi mult mai fericiți, Mugur.
ApreciazăApreciază
Nu cumva încorsetările le creem tot noi?
Nu cumva acceptarea lor ni se datorează nouă?
Am putea pur și simplu să nu le acceptăm și atunci am fi mult mai fericiți, vorba ta!
ApreciazăApreciază
Cumva ai dreptate… dar știi? Încorsetările le acceptăm adeseori din drag pentru ceilalți. Ce fericire ar fi aceea născută din egoism?
ApreciazăApreciază
Dăm afară egoismul! Acesta nu ne poate aduce fericire! Mai sunt și altele ce ar trebui date afară!
Încorsetările nu sunt doar cele pendinte de cei dragi, pe care sunt de acord că trebuie să le acceptăm, ele mai vin și din solicitările unei societăți incorecte față de noi. Pe acestea ar trebui să nu le acceptăm! Să le respingem cu obstinație!
ApreciazăApreciază
Da, da! Jos societatea incorectă! 👿
P.S. Uite cum le-am găsit de lucru piticilor cei tropăitori – îi pun să joace țonțoroiul pe societatea asta!
ApreciazăApreciază
Puteai tu să te menții intr-un stil serios mai mult de două replici? 😉
ApreciazăApreciază
Ai fi vrut tu asta? 😯
Unde-ai mai văzut Bursucel serios mai mult de 2 (două) sesiuni?
ApreciazăApreciază
Mă gândeam și eu că ar putea fi și Bursucei serioși, dar bag seama că m-am înșelat!
Nu-i bai, mergem mai departe, cu gluma înainte!
Să nu-ți uiți zâmbetul! 🙂
ApreciazăApreciază
Uite cum stă treaba în lumea asta – Bursuceii serioși mai mult de 2-3 sesiuni (maxim) se transformă în Bursuci în toată regula. Asta nu prea mi-i pe plac, fiindcă Bursucii trebuie să facă ooorice altceva numai ca să nu zâmbească și să ajungă de poveste… Păi merit eu așa corvoadă? 🙄
ApreciazăApreciază
Dar cine-mi oprește Bursucii în toată regula să zâmbească? Sau să ajungă de poveste?
Oricine are aceste drepturi!
Și cine zice că doar Bursuceii au dreptul la zâmbet? Adică eu nu am voie să zâmbesc?
ApreciazăApreciază
Am zis în lumea asta, Mugur… Adică în cea a Bursuceilor. Regula e regulă, ca peste tot. Vrei să fii Bursuc respectabil? Renunți la zâmbet și trăznăi, că astea-s doar pentru Bursucei zăpăciți!
P.S. Tu poți să zâmbești în voie! Și dacă te ia careva la rost, dă vina pe mine… 😉
ApreciazăApreciază
Dacă am face separație de lumi , atunci nu știu unde mai ajungem! Eu zic să fim toți de-un fel, să zâmbim la fel, să râdem la fel, chiar dacă nu identic, pentru că după aceea ne-am plictisi. Să putem fi noi înșine! Aici este secretul unei vieți frumoase, zic eu!
ApreciazăApreciază
Vezi tu, Mugur… Uneori a fi tu însuți presupune a te rupe de lumi. Poate părea anapoda, dar eu prefer să fiu Eu, indiferent de prețul pe care trebuie să îl plătesc… 😉
ApreciazăApreciază
Înseamnă că te vei rupe de lumea Bursuceilor pentru că dorești să fii tu însăți!
Nu cred că vei face asta!
Vei rămâne Bursucel Chiar dacă asta ar însemna să nu fii tu însăți!
Deși…
Dar mai bine lasăm discuția asta!
Tot mai frumos este un zâmbet! 🙂
ApreciazăApreciază
Eu sunt zâmbet, Mugur. Și-o spun fără urmă de infatuare, zău! 🙂
ApreciazăApreciază
Da’ cine te-a făcut pe tine zâmbet ?
Nu ar putea veni și pe la mine? Că abia așa aș putea scăpa de încruntările mele uzuale!
ApreciazăApreciază
Bunul… el e de vină pentru cum mi-s… Dar să știi că nu toți se bucură că sunt așa…
ApreciazăApreciază
Nu știu cine-s ăi de nu se bucură, că eu în locul lor aș fi o mare de bucurie!
Cum să nu te bucure un Bursucel zâmbitor ?
ApreciazăApreciază
🙄 Mai bine trecem peste că, deh, Excepția întărește regula… 😉
ApreciazăApreciază
Poate că ai dreptate.
ApreciazăApreciază
Tăcerea are cele mai multe necuvinte, iar doi oameni acolo se întâlnesc cu adevărat, în nerostire, când unele nespusuri sunt cuvântate de tăcere.
Tăcerea spune când cuvintele tac.
Zâmbesc acum unor gânduri deloc păsări călătoare.
ApreciazăApreciază
Nu toți știu să citească necuvintele… Majoritatea percepe tăcerea ca pe un ofensator ignore, ca pe o ingratitudine. Păcat că uneori e necesară traducerea pentru revelarea tabloului… 😉
ApreciazăApreciază
Tăcerea are multe chipuri, asta’ adevărat, şi tot adevărat e e că uneori cuvintele mai mult întunecă ce vor să spună.
Şi mai sunt şi acele cuvinte care se ascund ele însele în umbra lor, nevrând cu niciun chip să se desprindă de pe fundalul tăcerii.
Mult de stat la poveşti despre asta, şi-aş face-o, şi-ai face, cred, doar că acum, deşi noaptea’i încă tânără, ora e cam târzie pentru mine.
Dar o să mă întorc cu drag acum că te-am aflat.
ApreciazăApreciază
Subscriu și eu la spusele-ți, că mâine vreau-nu vreau tre să-mi ocup scaunul la birou cu folos că – deh! – cică munca înnobilează…
Cu siguranță ne vom mai găsi și cu tot dragul!
ApreciazăApreciază
Din proza şi imagini ….
Am văzut în adâncul cuvintelor
Liniştea sufletului tău…
Am privit pe oglinda apelor
Şi am găsit înflorită acolo
Seninătatea gândurilor tale
M-a învăluit zborul pescăruşilor
Foşnirea lor calmă
Şi am simţit aripa prieteniei
Unduind, albă….
ApreciazăApreciază
Mulțumesc; Aurora! Din toate rândurile m-au mângâiat cu drag stropii tăi de suflet cald.
ApreciazăApreciază
Văzând cât întârzii pe blogul meu, mi-a fost teamă că te-ai rătăcit prin labirintul de stropi de suflet împrăştiaţi pe tot blogul şi m-am gândit să te aduc „acasă la tine”, dar acum m-am liniştit şi de-acum, fiindcă ai învăţat drumul, te voi aştepta oricând cu drag, dar te previn: nu pun decât screri pentru cei mici. Extrem de rar mai ies din „tiparul” pe care mi l-am propus. Eu sigur îmi voi alinta spiritul pe minunatul tău blog!
ApreciazăApreciază
Să nu te mire să afli că scrierile pentru Piticei mi-s pe plac. Deci, fii pe pace – mă voi simți în largul meu la tine acasă!
ApreciazăApreciază
Cred că nimeni nu a răsfoit atât paginile blogului meu. Sunt copleşită şi onorată în acelaşi timp. Mulţumesc mult de tot!
Să înţeleg că îţi place ce scriu?
ApreciazăApreciază
Ah, am uitat să mă prezint, Aurora! Mi-s un Copil mare și-mi plac la nebunie poeziile pentru copii, poveștile scrise cu tâlc.
Așa că mi-ar fi peste poate să nu-mi placă felul în care scrii…
ApreciazăApreciază
Dragă Bursucel-copil
Eu,poetul cel umil
Vin la tine cu poeme
Numai de puţină vreme
Dar nu ştiu cum s-a făcut
Că atâta mi.a plăcut
Şi de-acum n-ai să ma scapi
Chiar dac-am să vin în şlapi
ApreciazăApreciază
Ei, de-i așa promit să-ți netezesc cărarea!
Pun stropi de rouă peste iarba crudă
Și-aduc trei greieri. (Sper să se audă
Din poarta ta când vor porni cântarea.)
ApreciazăApreciază
Stropi de rouă, iarbă crudă,
Muzică sub clar de lună…
Văd şi-o caldă-mbrăţişare…
E real? Nu e visare ?
ApreciazăApreciază
Mai real nici că se poate!
Uite, iar avem de toate…
ApreciazăApreciază
Asa e !
ApreciazăApreciază
… păi altfel cum?
ApreciazăApreciază