Gând din Câmpul cu Trifoi

( Trifoi cu 4(patru) foi, firește! good luck )

Aparent nu-i mare scofală să fii mamă… nu vei fi nici prima, nici ultima, nici cea mai bună și nici cea mai rea – mereu se va găsi o alta poate mai cu moț decât tine și vrei – nu vrei realizezi că vei fi mereu perfectibilă în privința asta.

Copiii… happy … aș spune că-s cei mai sinceri și mai motivați critici pe care îi putem avea – mai repede m-a afectat o remarcă a fiică-mii decât a oricui altcuiva. De laude ce să mai spun? Și-am avut parte în viață și de unele și de celelalte – am spus mereu râzând că așa-mi trebuie, nu eu mi-am dorit copil cu personalitate?!

Personalitatea asta, recunosc, mi-a cam ieșit pe nas. Și o spun cu mâna pe inimă, fiindcă alimentarea ei excesivă îți cam subminează autoritatea. Te impui, nu zic nu, dar cu riscuri majore…

De când mă știu mi-s adepta lui E bine din vreme în vreme să mai atingi cu creștetul pragul ăl de sus, să-l vezi tu ochișorii-ți din dotare pe ăl de jos! Fiindcă doar pentru deciziile tale te poți considera complet responsabil, fără să fii nevoit s-arunci ochii roată-n jur să cauți capul răutăților

Gândeam acum ceva zile că poate ar fi trebuit să fiu mână forte și să n-o fi lăsat pe Ale să-și schimbe negrul podoabei capilare în ciocolatiu. Istoria asta mi-a dat peste cap săptămâna, că nu-i de colo să dai peste tunete și fulgere la fiecare întoarcere de la birou. Glumind, aș zice că mi-s meteosensibilă și că prefer soarele, nu furtuna! Și oricum aș fi dat-o era rău – de-ajungeam acasă devreme îmi chinuiam timpanul cu pufnituri legate de transformarea pletelor ei în pămătuf, de trăgeam de timp… era vai de ochii mei scoși pe motiv de întârziere peste program.

Nu-mi place neam când nu mai e loc de glumă! Și când am ajuns la liman… am zis și eu ceva de dulce ba la adresa perhidrolului, ba la adresa vopselei profesionale, ba la adresa Coafezei, amestecate toate cu apelativul de Odraslă răsfățată… Și-a urmat Liniștea – spate întors în semn de revoltă plus tăcerea de rigoare… Aparent, că nici așa nu era bine… simțeam că mocnește ceva și așteptam erupția

Conștientă de temperamentul vulcanic al fii-mii, n-aș suporta un Vezuviu multiplicat de minim 3 ori… gândul ăsta mă cam făcea să-mi doresc ca săptămâna de lucru să se extindă frumușel spre 365 zile. Bine că nu mi-am dorit prea tare asta, că… Nu, nici nu vreau să-mi închipui așa ceva în mod constant, mi-ar lipsi sâmbetele și duminicile mele!

Se spune că pentru fiecare necaz e nevoie de timp pentru disecat. Și de oglindă, în cazul ăsta. Ei, cert e că în sâmbăta asta tăcerea a fost spartă de un Te iubesc. mami, așa să știi! Spus înainte de culcare a fost ca un pansament pe-un genunchi zdrelit. Poți face pasul mai departe cu alt avânt! Iar începutul de duminică mi-a fost îndulcit cu clătite cu ciocolată și banane… De-atunci mă tot îmbie cu Nu mai vrei, mami, să-ți fac o altă clătită? Nu??? De ce?!?

Nu-i spun nimic, doar îi zâmbesc și refuz cu un clătinat din cap… Mă simt pierdută într-un lan cu trifoi cu patru foi și-acolo vreau să rămân. E parcă mai bine decât în boxa acuzaților, cu Ale pe post de apărător al părții adverse… Fiindcă, vă spun eu în șoaptă și nu mint deloc – dacă nu s-o răzgândi, fiică-mea asta o să fie un avocat pe cinste! Iar eu încă îmi spun cu zâmbet că sunt o mamă norocoasă!  winking

ladybug-sitting-on-a-clover-leaf_00448350Sursa foto

57 thoughts on “Gând din Câmpul cu Trifoi

    1. Bursucel Autor articol

      Ehe, ești părinte doar și tu, nici nu mă îndoiesc că n-ai ști cum este!
      N-aș ști să spun câte ceruri sunt… la drept vorbind cred că n-aș putea număra din cauza pufoșeniilor de nori. Și-apoi, cui îi arde de numărat când este fericit? winking

      Apreciază

      Răspunde
          1. Mugur

            Ai tu dreptate la capitolul ăsta al contorizării! Și oricum am privi, trebuie și este bine să ne traim fiece clipă, la întreaga sa valență!
            La cât mai multe astfel de clipe!🙂

            Apreciază

            Răspunde
            1. Bursucel Autor articol

              Mulțumesc, Mugur! Mi-ar plăcea să știu că și tu vei ști să te bucuri de clipele frumoase, chestiile alea de ne fac uneori să radiem de fericire. happy

              Apreciază

            2. Mugur

              Uneori este mai greu, căci nu tot ce poate fi frumos ne și aduce radiația fericirii în priviri și pe chip. Mai rămân și neîmpliniri din păcate!
              Dar voi încerca să-ți fur trifoiul, poate-mi va ajuta și mie!🙂

              Apreciază

  1. racoltapetru6

    Aș putea zice că un „conflict” între mamă și fiică e ceva obișnuit, dar de fapt are fiecare farmecul lui. Și mă bucur că-l tratezi cu umorul care te caracterizează, fiindcă, deși nu am copii, simt și eu că iubirea părintească depășește orice capricii sau prejudecăți.
    O seară bună, Bursucel!🙂

    Apreciază

    Răspunde
  2. succesulpe

    Esti o mama norocoasa cu un copil minunat. Inteleg ca iti este greu sa ii accepti unele decizii luate fara consimtamantul tau, si este normal sa simti ca uneori nu este chiar cel mai potrivit lucru. Nu uita insa ca fiecare simtim nevoia de libertate si de a nu da seama pentru actele noastre. Nu este cazul sa te intreb daca uneori nu ai trecut si tu macar putin peste vointa parintilor🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Da, sunt norocoasă… ca orice mamă altminteri. Nu cad în capcana impunerilor abuzive, că deja e majoră și la drept vorbind ai intuit corect – nici mie nu mi-au fost pe plac constrângerile. winking

      Apreciază

      Răspunde
  3. Aliosa

    Intre MAMA si FIICA nu indraznesc sa-mi dau cu „presupusa ” 🙂
    Daca era intre MAMA si FIU, poate incercam ceva ………………
    O reteta insa,pentru prepararea SALAULUI de
    BUNA VESTIE,
    pot sa-ti postez :

    O noapte linistita
    si-o BUNA VESTIRE fericita !!! 🙂 🙂 🙂
    Cu drag,
    Aliosa.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Sincer… nici eu nu știu… dar nu-mi mai bat capul, fiindcă nici înainte nu mă trata ca pe o mamă. Cert e că am momente când îmi zic că-i prindea mai bine de eram o mamă cu normă întreagă, nu part-timehee hee

      Apreciază

      Răspunde
  4. danaiana

    Chestia cu schimbatul culorii părului am păţit-o şi eu. Nu fetele mele s-au vrut vedete, ci băiatul. Cum eu n-am apucat să mă vopsesc, după vreo lună în care a tot dat cu nasul în cutia mea de vopsea s-a gândit el că o să expire până-mi vine mie gândul cel bun, Şi ca să nu fie păcat de banii daţi pe vopsea, a folosit-o el… Aşa că acum am un băiat cu părul pe alocuri ciocolatiu ( cuvântul folosit de mine se termină tot în -iu, dar sună ceva mai urât)… Ce i-o fi venit cu adevărat, n-am reuşit să aflu!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Mă-ntreb cum îi vine acum, că deja-i consumat evenimentul, da-i rămas pe-o bună perioadă cu rezultatul, bietul copil… Și știi, garantez că nici el nu știe cu-adevărat ce-o fi fost în mintea lui…

      Apreciază

      Răspunde

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s