Uitase șirul primăverilor ce-i ninseseră părul cu flori de cais. Le numărase cândva, dar acum căpătase înțelepciune – așa îî plăcea Fetei să creadă – și le aștepta fără să le mai treacă pe răboj. Nu număra zilele. Nu număra nopțile. Toate erau egale până în ziua în care se repeta Povestea.
Fata zâmbea de fiecare dată când își amintea despre istoria asta. Pentru că, uitasem să vă spun, în viața de zi cu zi Fata era Bunica. Sau Buni uneori, funcție de starea Nepoților. La începuturi, pe când erau prichindei, Nepoții îi aduceau fel de fel de flori, care mai de care mai frumoase și mai colorate. Bunica știa să se bucure de ele, le privea cu ochi cafenii și-nduioșați de căprioară, mângâia piticeii pe creștet și le zâmbea de fiecare dată. Zâmbea frumos. Dar niciunul din zâmbete nu-l egala pe cel smuls de buchetul de Zambile mov de grădină pe care i-l aducea în fiecare an Băiatul.Un singur buchet, o singură dată pe an…
Sunt prea simple florile astea, Buni! îi spusese odată prichidelul cel mare. Și firave ca tine…
Da, și atunci – ca și acum – Fata era firavă ca o tulpiniță de păpădie. Iar gândurile, visele și dorințele-i erau ușor de spulberat, tot ca un puf de păpădie. Poate pentru că era mereu pusă pe glume era ușor de necăjit – cine să mai știe ce se petrecea pe-atunci în sufletul ei? Trecuseră ani buni și peste unele istorioare se așternuse văl de uitare. Povestea Zambilelor de grădină o retrăia în schimb an de an în ultima vreme. Băiatul nu mai avea zulufii de odinioară, dar își păstrase statura zveltă. Și zâmbetul ce-i colora verdele-smarald al privirii. Și bucuria revederii. Erau prieteni vechi și buni, iar asta era mai mult decât îndeajuns…
Era o primăvară târzie atunci. Dacă la începutul iernii Fata se bucurase de zăpadă – muuultă zăpadă! – venise și vremea când i se făcuse lehamite de-atâta gheață, alb-gri, frig și haine groase. Tânjea după soare, după verde și flori. Se ruga zi de zi să vină primăvara, să se curețe drumurile, să apară ghioceii. I se păreau a fi cele mai frumoase flori și cele mai curajoase! Asta-i era părerea de nestrămutat și verifica de la o vreme cu nerăbdare o grădiniță unde știa că apar an de an ghioceii. Era martie deja și gheața nu se dădea dusă, dar nici Fata nu se dădea bătută!
Ești încăpățânată ca un catâr prostuț! îi spunea de la o vreme Băiatul. O să răcești așa – mai bine pune o căciulă pe cap sau lasă-ți părul să crească! Ești fată doar, nu băiețoi! Vorbele astea i-au amintit Fetei că peste iarnă îi cam crescuse ciuful, așa că a mers la frizerie și-n ziua aia de-nceput de martie a rezolvat problema… Apoi a răcit. Urât de tot! Mai mult de două săptămâni a plătit tribut bolii…
Apoi a mai trecut o săptămână până să revadă grădinița. Fugiseră ghioceii și asta o cam dezamăgise. În schimb, cu tulpini subțirele precum paiul apăruseră dintr-un pâlc trei zambile mov-pal, ce îi zâmbeau în soare. Și Fata și-a dorit una! Să o miroasă, să o privească și peste zi, și seara înainte de culcare…
Nici bine n-a înflorit și tu vrei s-o rupi?!? Glasul Femeii i-a sunat spart în urechi Fetei, i-a oprit mâna în aer și i-a pornit o lacrimă. Iar când Fata a ridicat privirea a întâlnit privirea de ocean verde-smarald a Băiatului. Ar fi vrut să-și scufunde lacrima acolo, să nu i-o vadă. Și-ar mai fi vrut să nu-i fi văzut zâmbetul ce-l ghicea sarcastic. Și de rușine a fugit, lăsând în urmă chicotitul și urâciosul Nu-ți mai plac ghioceii, Fată dragă? topit parcă de pe buzele Băiatului.
Și-o săptămână n-a mai văzut iar grădinița cu flori… Apoi, într-o sâmbătă cu soare blând și zumzet de gâze, la poarta Școlii a venit Băiatul. Și i-a adus Buchetul – zeci de zambile mov de grădină, cu un miros amețitor – pe care Fata l-a ținut strâns în două mâini firave ca de păpădie… Apoi, pentru prima dată a privit spre fața încadrată de zulufi rebeli și s-a bucurat că verdele-smarald lucește altfel când e colorat de zâmbet sincer și cald… A spus abia șoptit un Mulțumesc! Și a zâmbit. Poate cel mai frumos atunci…
Fata sau Bunica ce e papadia firav-subtirica
Si-a dorit să stranga la piept o zambila mica,
O floare cu floare la piept parfumul raspândeste
Busucel iar ne scrie frumos, ne scrie o poveste.
ApreciazăApreciază
Bunica asta…
Zi-mi drept, Cosmisian, crezi că bătrânii dau în mintea copiilor sau că abia la bătrânețe dăm Cezarului ce-i al Cezarului?
ApreciazăApreciază
Copiii sunt natural copii, nu se forteaza. Un copil-adult e o comedie nesolicitata. Batranii aleg sa fie simpli, stiind cat efort au depus sa para adulti. La finalul vietii alegi ce e simplu si frumos – copilaria.
ApreciazăApreciază
Bine punctat efortul de a părea adulți…
Cred că e totuși un efort cumva inutil. La ce bun să te canonești o viață întreagă și abia la final să bați drumul bun? Ciudați mai sunt oamenii uneori…
ApreciazăApreciază
Mi-a plăcut povestea ta.
ApreciazăApreciază
Știi că, spusă de tine, propoziția asta înseamnă mult pentru mine?

ApreciazăApreciază
Nu-mi asum aroganţa de a şti, dar îmi asum dorinţa de a aduce bucurie cu puţinele-mi vorbe. Iar dacă asta s-a întîmplat, atunci bucuria ta e şi bucuria mea.
ApreciazăApreciază
I really enjoy the beauty of this flower
ApreciazăApreciază
Yes… it’s really special this flower.
ApreciazăApreciază
O zambilă, nu-i doar floare
Este suflet cald, candoare,
Este cântec şi iubire
Ce aduce fericire !
ApreciazăApreciază
StropiDeSuflet, mă gândesc

Gândul să ți-l răsplătesc
Cu o floare. Și cu drag,
Uite-o pun aici, în prag!
ApreciazăApreciază
Când e vorba despre flori,
Cu toții simțim fiori,
Iar de-apare și o Fată,
Emoția-i garantată.
ApreciazăApreciază
… iar de te privește Fata și-ncruntată nu-i deloc,
zboară temerile toate și îți spui Azi am noroc!…
ApreciazăApreciază
Buna dimineata !
Acum la ceas de dimineata
Cand altii inca dorm pe-aici
Pe malul DUNARII in ceata
Mi-ai amintit de-ai mei BUNICI .
Buna mea BUNICA
Ca de altfel si a ta
Era ca o furnica
Toata ziulica .
Cum despre BUNICI
Nimeni nu a scos un cantec
Postez ” Ruga pentru parinti ”
De Stefan Hrusca !
O saptamana la fel de frumoasa ca si POVESTEA ta !!! 🙂 🙂 🙂
Cu respect,
Aliosa.
PS !!!
La STEAUA ce mereu rasare
Din propria-i cenusa
Ti-am facut o propunere
La care-ti vreau parerea …….. 🙂
ApreciazăApreciază
Cred că bunicii vor fi mereu parte din amintirile frumoase ale copilăriei. Au ei așa… un fel aparte de-a fi tare plăcuți…
Să-ți fie ziua frumoasă și ferită de păcăleli, Alioșa!
P.S. N-am uitat de propunere – e musai să gândesc bine, că tare nu-mi place să fiu încurcă-lume.
ApreciazăApreciază
Chiar daca azi este 1 APRILIE,
Ziua Pacalelilor,
oferta mea, nu-i pacaleala ! 🙂
Cele afirmate in ” PS ” pot fi retinute ca si o cugetare ! 🙂
Este timp destul de gandire .
Te voi anunta la momentul respectiv .
Pana atunci insa,sa fim sanatosi si sa ne citim cu drag !
Cu stima,
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Și iar zic Mulțumesc, Alioșa!
ApreciazăApreciază
Miroase pana la mine a parfumul zambilei tale! 🙂
Sa ai o saptamana minunata!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Ană! Să-ți fie și ție mâine ziua cumințică și plină de farmec, ca o floare!

ApreciazăApreciază
Si azi sa fie o zi minunata pentru tine!
ApreciazăApreciază
Știi ce-i ciudat? Ziua asta a semănat a orice, numai a 1 Aprilie nu!
Trec peste și-ncerc un zâmbet de zi cu soare…
ApreciazăApreciază
Oooo…pe mine , ieri , m-a pacalit Luana si Marius si nepotelul meu atomic , Eduard….iar eu am gustat pacalelile ,din plin! 😀
ApreciazăApreciază
De-aş găsi în fiecare dimineaţă o poveste ca a ta…. ce zile frumoase aş avea! 😉
ApreciazăApreciază
De-aș avea mereu povești frumoase, ți-aș colora cu drag zilele cu ele…

ApreciazăApreciază
Foarte frumos.
ApreciazăApreciază
Mă bucur dacă ți-a fost pe plac aroma poveștii ăsteia și spun Mulțumesc cu drag!

ApreciazăApreciază
De-ar fi bunica mea, i-aș aduce
Zambile în dar, cât poate duce!
Căci nu-i pe pământ altă floare
Mai dulce, mai mirositoare!
În alb, în albastru sau roz
Povestea de-i parfumată,
Bunica vrea numai cu mov,
C-aceasta e floarea visată!
Își prinde zambila în gând
Și-apoi amintirea-și dilată,
O face cât viața ei toată!
Și-adoarme, la floare visând.
Poveste așa cum numai pe vremuri mai erau, cu frumusețea gesturilor, cu miros de „odinioară”, cu gânduri blând rostite sau numai sugerate!
De unde ai găsit parfumata poveste?
ApreciazăApreciază
Ei, Mugur, povestea asta o știu de la cineva tare drag mie.

Nu știu dacă gândul bun, însoțit de zâmbet, ar putea fi îndeajuns semn de mulțumire, așa că pun și-un strop de noroc pentru ziua de azi. Sper să prindă bine!
ApreciazăApreciază
Cred că, acel om drag ție merită din plin atât zâmbetele tale cât și gândurile bune! Să mai spunem ceva despre noroc? Să-l aibă din plin! 🙂
ApreciazăApreciază
O să-ți mulțumesc eu pentru toate urările de bine în numele persoanei aceleia, Mugur. Știu că nu s-ar supăra pe mine pentru așa ceva…
ApreciazăApreciază
🙂
ApreciazăApreciază
Complicat să zici ceva… Apoi am văzut în dreapta paginii blogului tău acea tentativă de *Award* ce mi-a tunat mie prin cap, odată, pe vremea *Gării*, să îl ofer unor oameni deosebiţi. Şi ceea ce apare scris acolo îmi pare cel mai potrivit comentariu pe care aş putea să-l las acum : *Îţi mulţumim, om bun, îţi mulţumim, suflet frumos !*
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Dane! Știu cât drag este așezat în tentativa aceea de Award… Mi-s și mie parcă prea sărace uneori cuvintele, așa că le topesc într-o îmbrățișare și le așez aici. Tot cu mult drag…
ApreciazăApreciază
Frumoasa poveste, asortata cu o minunata zambila. Cum am zarit fotografia, mi-am amintit de o bunica…de bunica mea…
ApreciazăApreciază
Ei, gândesc că Bunicile și Zambilele au în comun calitatea de a smulge zâmbete. Plus un parfum aparte, de neuitat… 🙂
ApreciazăApreciază
tare, tare frumos…
am pus bine linkul, ca sa mai revin din cand in cand la aceasta poveste.
mi-a mangaiat sufletul. multumesc, bursucel!
ApreciazăApreciază