Jurnal de Haos

Mdea… I-am zis de Haos. N-aș ști cum altminteri să definesc nici ziua, nici starea-mi de acum.

Privesc ceașca de cafea aproape terminată. Cafea făcută cu ochii mai mult cârpiți, cumva soră cu aceea de dimineață. Ațipisem. Peste zi a fost cam tot haos. De-ar fi să-mi compar activitatea de azi aș asemui-o cu rezolvarea unui puzzle. Unul cu muuulte piese lipsă. Așa baftă numai eu pot să am! Sau poate, mă rog, or mai fi câțiva pe lângă mine, dar nu-i știu eu?! În fine – stat peste program, obosit ochii regulamentar, venit acasă stropită de ploaie și moleșită. Tot regulamentar!

Când mi-a sunat telefonul cred că eram în starea numai bună de somn. Legănată de vocea caldă de la celălalt capăt de lume am ațipit de vreo 2 ori și-am gafat cam tot de-atâtea ori. Sau așa sper! Ei, aflu eu data viitoare. Acum știu doar că am confundat Parisul cu Nufăru și băieții mei din Franța cu elevii de pe vremea când eram tot frumoasă și deșteaptă – sîc!  –  dar tânără ocupantă a scaunului de la catedră. Ei, tot despre copii era vorba, măcar atât am realizat și eu în somnoreala mea…

Apoi a urmat Somnul. Și-ar fi continuat, bietul de el, de nu îi puneau bețe-n roate ușile trântite ostentativ. Haosul m-a adormit, ete tot el m-a trezit! De vreme ce laptopul mi-era deschis, mi-am zis De ce nu? La drept vorbind, în ultima vreme l-am folosit mai mult pentru muncă și mai puțin pentru a-mi colora timpul. Așa că mi-am zis că e vreme de blog. Că doar e sâmbătă mâine și pot bântui în voie fix pe unde vreau. Sau pe unde nimeresc, că de multe ori am aterizat unde nici cu gândul n-am gândit…

Eh… nimic nu s-a legat azi… Din colțul lateral dreapta ceva cu sclipici mi-a făcut cu ochiul. M-am ridicat și mi-am luat lucrul început luni. Cică dacă începi un proiect lunea, merge ca unsă treaba! La mine cred că e unsă clar și-alunecă de numa-numa! După 4 rânduri lucrate m-am oprit și l-am privit amuzată. Noroc că împletesc repede – poate puloverul ăsta mi s-o lipi de piele mai repede decât cel albastru. Mai privesc odată lucrul – firul e apropiat de culoarea somonului. Combinat cu fir de lurex(?!?) roz-moviu! Hmmm… Eu și sclipiciul – unde mi-o fi fost mintea când m-am lăsat convinsă de colega mea de birou și mi-am cumpărat sculurile astea?! Încă nu mă dumiresc… și încă am dubii legate de-mi va plăcea au ba cum mi-o sta împodobită cu el.

Da… ăsta a fost momentul în care m-am apucat de scris… s-au legat literele cumințele, dar parcă lipsește ceva. Am starea de … n-am stare – sunt parcă un arculeț întins la maxim. Aș face de toate și parcă nimic. Cum spuneam – mi-s cam în plin haos și nu mă pot hotărî ce și cum e prioritar. Bine măcar că mă amuză chestia asta și-mi zic că mai am o șansă dosită pe undeva… sau așa-mi place să sper…

Toată ziua l-am lăsat pe Chris Rea să-mi cânte în birou. Îmi rulează și acum în playlist. Și-mi trecu numai ce prin minte gândul (haotic, firește) că am poate starea de Looking for the summer…

P.S. La cerere, pot schimba titlul în Jurnal de varză…