La ora asta trebuia să dorm… așa mi-am zis înainte să încep așternerea rândurilor ce urmează. De vină pentru schimbarea de macaz e concursul care mi-a creat așa o stare de confuzie, de mi-am verificat urechile, să fiu sigură că n-am legătură nici cu măgarul și nici cu ceața. Odată lămurită povestea urechiușelor, m-am decis – nu citesc nimicuț-altceva până ce nu dau gata Ispita de a exista a lui Cioran! Chiar de-ar fi să fie ultima! Păi am eu nas să întind mânuța după altă cărticică? Nu se face, zău, că m-ar boscorodi Maestrul de nu mi-ar ajunge toată apa din Dunăre pentru îmbăiere! 
Prea târziu… păi da, că deja îndemnul din final mă trimisese după Melodie. Altă ceață! Mi-am ascultat inclusiv Bad day, apoi… Bingo! 
Nu melodia, ci dansul… pași uneori ușor încurcați, alteori hotărâți… zâmbete și lacrimi… ușoare încruntări, furtuni în pahare cu apă… toate-n alternanță, fix cât să pot spune privind în urmă, realizez că până și clipele de apatie și-au avut farmecul lor… 
Bursucel's Blog 
Farmecul apatiei … îmi pare ciudat, dar cred că te pot înțelege. mai ales după ce amintești de magia apei , a celei din Dunăre, … pentru îmbăiere!
Prietenă ești cu apa și ca într-un tango juca-se-va apa cu tine, de vei încerca jocul ei! Joc unduios , alternant între stări și emoții, cu trimiteri în timp!
ApreciazăApreciază
Să știi că ai dreptate! Cel mai cel partener de dans tot apa-mi rămâne. Mai puțin cea de ploaie rece, care-mi inspiră doar fuga! 😉
ApreciazăApreciază
Normal că este cel mai bun partener, căci niciodată nu se va văita dacă-l calci ! 😉
Și apoi, cred că-ți poate oferi cea mai completă îmbrățișare din timpul unui dans!
ApreciazăApreciază
Îmbrățișarea ca îmbrățișarea, dar îmi lasă așa o libertate de mișcare… 🙂
ApreciazăApreciază
Nu știu cum se împacă îmbrățișarea cu … libertatea de mișcare!? 🙂
ApreciazăApreciază
Fuga la duș! 🙂
ApreciazăApreciază
Asta e ca și cum i-ai spune unui copil ai liber la groapa cu nisip! 😆
ApreciazăApreciază
Mă gândeam eu că- ți va face plăcere invitația asta! 😉
Șapte ziceai? Sau erau șoapte ?
ApreciazăApreciază
Șapte se distingea clar din mulțimea de șoapte. 😉
Hmmm… ai memorie, Mugur…
ApreciazăApreciază
Din șapte șoapte apa clipocea
Atunci când te îmbrățișa
În curgerea-i fierbinte, iubitoare
Precum e soarele la mare !
Și nu-i nevoie memorie să ai
Când șapte șoapte-n șapte pași,
Apoi îmbrățișarea ce-o doreai
În șoapte-ți vine alintat!
ApreciazăApreciază
În șapte pași din șoapte-mi fac refren de veselie. Aș fi-ncercat e drept și un catren, dar asta-i chestia ce-ntotdeauna-ți iese ție. 😉
ApreciazăApreciază
Din fraza ta, de scoatem melodie, vedem catrenul care-ți ieși ție! iar zisa mea, c-atâta pot, este catrenul strâmb și șchiop!
ApreciazăApreciază
Bănuiesc că ești o bună dansatoare, din moment ce ai ales acest clip. Chiar aș fi curios să văd cum te unduiești în pas de dans, precum un bursucel jucăuș! 🙂
ApreciazăApreciază
Hmmm… nu-ș ce să zic, Petru. Când dansez pentru mine și nu-i nimeni în preajmă… sigur mi-s bună – deh, nu calc pe nimeni pe bombeuri! 😆
Altminteri, aș zice că e ca în viață – contează tare mult partenerul de dans. Așa că-mi păstrez circumspecția în ceea ce privește calitatea-mi de bună dansatoare, chiar cu riscul de a isca dezamăgiri. 😉
ApreciazăApreciază
M-ai „ispitit” cu melodia asta…. eu cu cine dansez acum? 🙄 😀
ApreciazăApreciază
💡 Putem încerca o repetiție în două, Potecuță?! Pentru că ultima dată am dănțuit de una singurică, așa de tare mă prinseseră tangourile din Patul lui Procust… Ehee, ce noapte-a fost aia! 😎
ApreciazăApreciază
Încercăm dar să ai răbdare cu mine, până la urmă mă prind eu cum sunt paşii ăia
ApreciazăApreciază
Tare mi-e că-i nevoie de răbdare din ambele direcții, deci începutul e promițător! 😆
ApreciazăApreciază
E clar! Să avem papuci care să ne apere de „accidente”
ApreciazăApreciază
În papuci nu se dansează deloc bine. Știu asta din experiență. Sunt un fel de echivalent al halatului de casă luat la muncă în locul ținutei office. 😉
ApreciazăApreciază
şi cum fac dacă te calc pe vârfuri? 😳
ApreciazăApreciază
… scoți la înaintare un zâmbet ușor stânjenit, zici fuguța un promit să nu se mai repete, zâmbești apoi mai cu încredere și gata! Îi simplu, nu? 😉
ApreciazăApreciază
Am prins curaj deja! Hai!
ApreciazăApreciază
Așa și trebuie! Cred că dacă eliberăm un pic camera aia de hotel – cea de sub globul de sticlă – și ne punem pe dansat o să-i stoarcem Mamei-Naturi lacrimi de… emoție…
ApreciazăApreciază
Ca întotdeauna, stau pe margine şi privesc. Îmi iau aerul că înţeleg perfect totul, deşi nu. Cantitate neglijabilă – şi ca atare, neglijată – n-am să (mai) calc bombeurile nimănui. Dansează…! Dansează…!
ApreciazăApreciază
Cum să spui tu, (D)Răcușor că ești cantitate neglijabilă? 😯
P.S. Printre piruete ți-aș zice, parafrazând,
Păcat că ești de la Ploiești,
Păcat că trebuie să-ți scriu…
ApreciazăApreciază
Păcatele-ţi se vor ierta
Atunci cînd eu n-am să mai fiu.
ApreciazăApreciază
Bursucel doar te-am invatat. Iti aduci aminte? http://succesulpe.wordpress.com/2013/09/20/expozitia-de-vineri-fabian-perez/
Ce facem? O luam iar de la capat 😯
ApreciazăApreciază
Psssst, era doar un motiv pentru a o lua de la capăt! Ții minte și că mi-a plăcut, nu? 😉
ApreciazăApreciază
Niciodata nu ma invat minte cu tine 🙄
ApreciazăApreciază
Lasă, nu dispera acum, pentru fiece lucru există leac! 😉
Te-ai mai liniștit acum? 🙄
ApreciazăApreciază
Stiu si eu… roll:
ApreciazăApreciază
Pingback: Leapșa eBloguri | Morning Coffee
Mulțumesc de gând frumos, Morning Coffee, 🙂
ApreciazăApreciază
am ascultat cu mare placere 🙂
ApreciazăApreciază
Mi-e bucurie, Oana, să știu asta. 🙂
ApreciazăApreciază