Varză

Când cu mintea obosită mă întorc acasă seara

E un gând ce mă îndeamnă să aleg spre stele scara

Să-mi pitesc prin nori obida, să pornesc din ei potopul

Și apoi cu praf de stele să-mi pudrez ușor prosopul.

Însă scara mi-i dosită. Și atunci privesc prin ceața

Din oglinda conștiinței, cât să-mi văd mai bine fața…

Nu-i de joacă de fac asta! Nu-i nici simplu pentru mine,

Însă-mi spun că-i musai asta dacă vreau să-mi fie bine.

Ca la doctor… Pun sub lupă teanc de sentimente, gânduri,

Le sortez, le scutur bine, suflu praful dintre rânduri…

Mintea-mi spune c-ar fi vremea să îmi văd mai mult de mine,

Să las baltă tot ce-i negru dacă vreau să-mi fie bine!

Și-atunci mă bușește râsul și îi spun verde în față

Ei, halal filozofie îmi prezinți tu, Minte creață!

Ia să-mi spui tu iute-acuma, cine-i vinovat de asta?

Nu-mi da vina iar pe Suflet! Aaaa, el a adus năpasta?

Tu dormeai? Nu-mi spune iară cât de obosită ești

Că te las să dormi de-ți place varza a la București!

Și-o să-l rog pe dragul Suflet să te legene nițel,

Că tot ai ceva cu dânsul… Poate-i prinde drag de el…

Vezi tu, Minte, nu-i pe lume leac mai tare pentru Suflet

Decât stopul de lumină ce coboară dintr-un zâmbet!

Acum dormi, te odihnește, poate-ți vine-n vis vreo barză

Cu-o idee salvatoare și-om scăpa din astă varză… 🙂

Barza cu Idei

42 de gânduri despre „Varză

      1. Drugwash

        Sper ca gîndurile de-acum să fie complet eronate, izvorîte doar din prea marea-mi oboseală. Aşa că nu m-apuc de numărat bani, fie ei mărunţiş ori teancuri de sutare. Da’ cînd m-oi trezi mîine dimineaţă, atunci să vezi…

        Apreciază

        Răspunde
          1. Drugwash

            Pe-alea verzi am să le număr curînd. Mi-e capu’ tot o… varză, de atîta programare. Şi mîine să vezi cum stau 3-4 ore lîngă altă oală de ciorbă, că mi-a ajuns aproape două săptămîni precedenta. Nu-i greu să trăieşti cu 10 lei în buzunar timp de o lună. 🙂

            Apreciază

            Răspunde
            1. Bursucel Autor post

              Măi, voi programatorii ăștia sunteți parcă din alt film. SF, zău! Dacă-mi ziceai Nu-i ușor să trăiești cu 10 lei în buzunar timp de o lună, vorbeai pe limba mea. Dar așa… 😯
              Bine, mai e și varianta nu-i greu să uiți 10 lei într-un buzunar timp de o lună. E omenească uitarea… 😉

              Apreciază

  1. Mugur

    Să-ți spun că-mi place varza ta
    Și aș mânca-o eu pe toată?
    Dar Mintea ta mă va certa,
    Că tare îți mai este hoață!

    Mai bine tac și doar citesc
    A versurilor frumusețe,
    Cu zâmbet larg te răsplătesc,
    Iar muza să te mai răsfețe,

    Căci astfel de poeme, zău!
    Nici Topârceanu n-ar fi scris,
    Chiar de-a fost el un umorist
    Și a ajuns în paradis!

    Apreciază

    Răspunde
  2. racoltapetru6

    Unde mi-ai stat până acum?! De ce n-ai mai scris versuri atât de frumoase sau de ce n-am avut ocazia să le sorbesc și eu? E o întrebare la care chiar aștept un răspuns. 🙂
    Apropo: mie-mi place varza, mai ales în plăcinte! 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor post

      Păi scriu rar în versuri… mai ales pentru că Laptopul meu nu iubește neam Apa… și cred că și reciproca e valabilă! 😉
      Hmmm, nah că mi-ai făcut poftă de plăcintă cu varză! 😆

      Apreciază

      Răspunde
    1. Bursucel Autor post

      Eh, era de preferat un bebe… altept doar o idee de doamne-ajută, că mi-s prizonieră-n varza de m-a băgat mintea mea creață… 🙄
      Cred că mai repede vine un bebe decât o idee salvatoare! :lol

      Apreciază

      Răspunde
  3. Poteci de dor

    Să vinăăă barzaaa, să vină barzaaa! Da, auzi? Dacă în loc de idee salvatoare aduce un „idei” salvator? Că ştii cum e cu berzele astea, mai încurcă „genul” câteodată. Aşa că mai bine faci pace cu Sufletul şi se rezolvă de la sine 😉

    Apreciază

    Răspunde
  4. M.C.

    Tu crezi ca Sufletelul nu merita si el putina hibernare? O fi obosit de atata lupta cu mintea. Las-o și pe cea din urma sa se descurce singura o perioada 😉

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor post

      Mă amuză și deranjează în același timp constatarea… De cele mai multe ori în bucluc m-a băgat Sufletul, dar de data asta Mintea și-a dat în petec, așa că ea trebuie scuturată bine de tot. Că-i parcă blocată, zău! 😯

      Apreciază

      Răspunde
  5. victoriaetveritas

    Îmi plac versurile tale tot atât de mult ca și cântecul Lui Gheorghe Dinică „Sunt vagabondul vieții mele”, între ele fiind o oarecare asemănare: „Sunt vagabondul vieții mele
    …………………………………….
    Măturător de praf de stele
    Iar când adorm spre dimineață,
    Îmi reproșez de la-nceput
    Că n-am luat totul de la viață
    Și nu i-am dat cât aș fi vrut.”

    Apreciază

    Răspunde

Grăiește, nu-i bai!