De cum am pus în practică decizia, au tăbărât gândurile pe mine, parcă hotărâte să mă ia la scuturat și puricat mai dihai decât Fiscul când controlează un neica-nimeni… Am o ușoară părere de rău, amestecată peste bucuria de a-mi fi dus la capăt o chestie de principiu… Am o nostalgie, așezată peste ușurarea de a-i fi dat câștig de cauză respectului de sine… Poate pentru că, indiferent de sfaturile citite, eu tot mă atașez de oameni și de locuri. N-aș renunța la a pune suflet în tot ceea ce fac…
Starea de azi mi-a adus aminte de gustul ușor amar pe care mi l-a lăsat divorțul. Și-atunci mi-a jucat feste Conștiința. M-am gândit la neîmplinirea pe care i-o dăruisem omului lângă care nu mai puteam concepe să trăiesc nici măcar o câtime de ziulică. Nepotrivirea de caracter mi s-a părut a fi doar un simplu paravan în spatele căruia triumfau inflexiunea și încăpățânarea mea. Și nu mi-a fost deloc plăcut să gândesc asta… Nici asigurările primite mai apoi, nici măcar faptul că peste ani am rămas buni prieteni n-au șters impresia de atunci. Poate pentru că încă nu atinsesem înțelepciunea de a prețui și accepta utilitatea răului necesar?!
Nu-mi place să repet greșeli… din fiecare întâmplare am știut să-mi trag învățămintele. Și într-o ușoară sclipire de autoconservare mi-am promis să nu-mi mai leg viața de cineva. Nu semnând contractul pe un petic de hârtie. Să n-am ce contesta. Să nu-mi mai pot reproșa nimic. În privința asta pot zâmbi ușurată…
Azi am divorțat din nou… Un altfel de divorț, e drept, dar tot în cunoștință de cauză, tot stârnit de nevoia mea de a mă respecta. Știu, mulți poate vor spune că iar a primat încăpățânarea, dar nu… de data asta cunosc valoarea răului necesar. Pentru că în timp am mai învățat un lucru – dacă dimineața nu pleci cu zâmbetul pe buze spre locul de muncă, e în zadar drumul într-acolo. E ca și cum ai fi prins într-o căsnicie fadă, de fațadă, fără iubire, fără respect…
Bursucel's Blog 
Un sfîrşit e un început. Ştii, ce bine o spuneau cei de la ‘Celelalte cuvinte’… 😉
Huguleţ mare-mare!
ApreciazăApreciază
Știu, Dragoș, știu așa de bine…
Huguleț cu drag înapoi! 🙂
ApreciazăApreciază
Te aştepta socul de la poartă cu flori. O mai fi rămas ceva după ploaia din seara asta…? 🙄
ApreciazăApreciază
Iti doresc sa-ti fie bine asa dupa cum gandesti si ai nevoie. Iar abandonarea unui loc de munca nu e o drama, mai ales daca nu-ti (mai) placea. In schimb, cauta sa inlocuiesti cu altceva ceea ce ai lasat, in caz ca asta nu s-a intamplat deja. La job ma refer, altele nu-s chiar indispensabile. 🙂
Si acum te las cu bine, ma duc sa verific daca un inel face exact umbra aia, acolo unde e si cu lumina de rigoare ! Pare logic sa fie asa, dar vreau sa ma asigur 😉
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Mirela, de urare și gând bun. 🙂
Îmi place munca mea, dar vreau să o pot face cu drag. Altminteri n-are niciun sens.
P.S. Lumina face totul, mama ei de umbră, nu?! 😉
ApreciazăApreciază
Dap, trebuie doar fixata sursa (becul 🙂 ) deasupra inelului si exact asa e ! Adica verificat, confirmat…. minunat. Un fleac, dar cat de frumos ? 🙂
Week-end linistit sa ai, iar de luni incolo, succese nebanuite dar binevenite ! 🙂
ApreciazăApreciază
Noaptea asta, dacă nu dormi, te gândeşti cât de bine va fi de mâine încolo. Şi de mâine musai să fie că doar nu degeaba ai pierdut o noapte întreagă 😉 Ti pupăcesc!
ApreciazăApreciază
Mi-ar plăcea să cred că o să dorm. Știi, nu o dată m-am gândit și răzgândit. De ieri însă începuse să mă bântuie acel dacă drag(oste) nu e, nimic nu e… 😉
Ti pupăcesc și eu, că nu mi-aș ierta-o să n-o fac! 🙂
ApreciazăApreciază
Cum se face ca si eu, tot azi, am luat aceasta decizie?! 🙂
E bine sa ne mai gandim si la noi, sa luam decizii, sa fim responsabili si…timpul ne va duce undeva mai bine. Am divortat de el, de job, de ceea ce am fost eu in decursul a 5 ani 🙂
Gata, maine e o noua zi, nu va fi usor, insa timpul… 😉
O seara frumoasa Doinita!
ApreciazăApreciază
O fi fost ceva în aer azi, mai știi? 😉
E firesc să nu fie musai ușor, asta e clar – prinzi cumva drag de oameni, chiar dacă ei nu realizează asta. Însă e mai bine să mergi la drum alături de oameni asemeni ție, altminteri riști să te simți stingher în tovărășia lor.
Seară liniștită și ție, Ileana! 🙂
ApreciazăApreciază
Te inteleg perfect …
ApreciazăApreciază
Ehe, tu mereu mă înțelegi, Liana! 🙂
ApreciazăApreciază
Schimbarea unui loc de muncă e o decizie a naibii de dureroasă, că lași în urmă multe amintiri și legături. Am făcut-o și eu o singură dată și am suferit enorm.
Îți doresc să-ți regăsești direcția și vadul cel mai bun posibil, Bursucel!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Petru, mulțumesc! 🙂
Direcția mi-o știu, că mi-e tare dragă joaca asta cu cifrele. Vadul… ei, da, asta e mai greu de aflat. Dar fac eu rost de GPS! 😉
ApreciazăApreciază
Interesant. Oamenii care nu divorteaza nu merg mai departe.
ApreciazăApreciază
Am un mic dubiu legat de asta, Cuvânta. În drum am întâlnit și oameni fericiți, genul acela care nu au găsit rostul unui divorț. 😉
ApreciazăApreciază
Personal, consider ca ai facut cea mai buna alegere. Daca locul de munca nu-ti ofera nici cea mai mica multumire si bucurie, daca scade respectul tau fata de acel loc sau fata de tine insati, e cazul sa parasesti acel loc. Fara regrete. Eu nu consider asta un pas inapoi sau un sut in fund, ci o vad ca o mare realizare!
ApreciazăApreciază
Mă feresc să-i zic mare realizare, dar știu că era nevoie să nu mai arunc vorbele ca Moise-n pustiu. 😉
ApreciazăApreciază
Nu știu cât de mare, dar e o realizare totuși. Numai la vorbele astea aruncate în pustiu gândește-te… cât de multe au fost…
ApreciazăApreciază
Te înțeleg perfect. Și eu am făcut pasul ăsta, am deja 4 luni încheiate de când am pus punct carierei profesionale. Nu pentru că nu mai puteam sta, ci pentru că munca aceea nu mă mai reprezenta.
Viața mea este oricum plină. Prioritatea mea acum este familia, iar în timpul liber, mă distrez cum îmi place – scriu povești, fac fotografii fără număr și înșir mărgele.Dacă vor ieși și ceva bănuți din chestia asta e ok, dacă nu, nu-i bai. Nu sunt presată să îmi găsesc un job, ba chiar fug de orice angajament care mi-ar putea fura din clipele petrecute alături de familie.
Așa că îți doresc să trăiești și să muncești așa cum îți place!
ApreciazăApreciază
Eh, tendința de a-mi lăsa în urmă profesia și de a face altceva a mai existat în timp. Nu știu dacă aș putea renunța vreodată la joaca mea cu cifrele – mi-e poate prea dragă și are în ea suficient de multă provocare ca să nu o pot lăsa de izbeliște.
Știi… te-nțeleg tare bine – poate pentru că lucrul de mână mi-e tare aproape de suflet și știu cum e ca din aparent nimic să poți realiza chestii faine-faine de tot! De data asta vin eu cu urare de mărgelit cu spor, că-mi spun că nu strică… 🙂
ApreciazăApreciază
Mulţumesc.
Eu nu vreau să mă mai gândesc la profesie. Am muncit cu drag, aş spune chiar cu pasiune, dar vreau să încerc altceva. Mărgelitul va rămâne, mai mult ca sigur, doar o activitate recreativă. Alte proiecte mai pot să aştepte. Am fost surprinsă de câte oferte de muncă am primit. Nu sunt însă pregătită să le accept.Probabil că e o perioadă de negare care va trece.
O duminică plăcută!
ApreciazăApreciază
D, viata noastra de adulti e bazata pe alegeri, alternative, decizii pe care le facem/luam zilnic, de dimineata pâna seara… si pe care trebuie sa le-asumam! Cert e ca nimeni nu (va) face nimic, niciodata în locu’ nostru… à propos de ultima-ti fraza ce rezuma tot-tot: orice relatie umana ce nu „implica” respect reciproc e sortita esecului din start, idem-asisderea pentru un divort personal si/sau profesional… (înre)rupere de contract sau ca la casinou un fel de:”les jeux sont faits, rien ne va plus!”
* * *
Moise a învins pustiu’… sanatate, curaj si tot înainte pe baricadele vietii: à la guerre comme à la guerre! 🙂 amicalement, Mélanie ❤
ApreciazăApreciază
Ai dreptate, Melanie, fără atrinutul alegerii am fi doar simple creaturi executante, numai bune de ilustrat sintagma noi muncim, nu gândim!
Câr despre Moise… gândesc că la el motivația a primat clar în fața răbdării…
Mulțumesc de urări. Le întorc cu mult drag. Și cu gânduri calde! 🙂
ApreciazăApreciază
Off, ca de ceva vreme singurul zambet starnit in legatura cu locul de munca e speranta ca, poate, intr-o zi o sa ies la pensie…Dar inca mai rezist, pana intr-o zi…
Multa bafta si speranta!
ApreciazăApreciază
Off, Adelină! Eu zic să te încăpățânezi să reziști și să ieși la pensie. Uite-așa poate aflu și eu cum e cu pensia, dacă e comestibilă au ba… Că un lucru mi-i clar – eu cred că mai repede îmi mut căsuța pe Lună sau Marte, sau mai știu eu ce altă planetă, decât să mă conving cum e cu pensia asta…
Nah, n-aș fi eu de n-aș face haz de necaz… 😆
ApreciazăApreciază
Eşti o femeie puternică, Doina…Astăzi mă adresez aşa. A putea să rupi o relaţie de „amor” cu un loc de muncă atunci cînd nu mai corespunde propriilor aşteptări este un act de curaj mai ales în timpurile astea şi mai ales dacă ai acelaşi „prost” obicei ( ca mine, de exemplu), de a te ataşa. A-ţi spune că te înţeleg, nu-mi permit pentru că n-am trăit o astfel de experienţă. Doar am cochetat cu ea. Te asigur însă de admiraţia pentru decizia ta.
ApreciazăApreciază
Frumos mi-ai mai scris și ți-am simțit sufletul tare aproape, Krab roșcățel. Sincer, nu doresc nimănui să vrea să divorțeze – tu-i zici act de curaj… eu am văzut chestia asta ca pe un ceva necesar nu doar pentru mine, ci și pentru cealaltă parte. Pentru că dragostea cu de-a sila nu prea-și are rost în lumea mea. 😉
ApreciazăApreciază
Spor la noile proiecte 🙂 Caci succes stiu ca vei avea 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc frumos, Oana. A sunat așa de fain afirmația din final, că-mi vine să te pup! 🙂
ApreciazăApreciază
Bursucel drag, poți să mă pupi cât vrei, că eu mi-s tare pupăcioasă. Așa că o să-mi placă, știu 🙂
Mult bine… bine de tot îți doresc să-ți fie!
ApreciazăApreciază
Bursucico , daca rezisti sa pastrezi zambetul ala si dupa ce ajungi la job si unii se sterg pe din dos cu el , pot spune ca esti super woman! 😀
Io ma extreriorizez , ca prea am tacut si alti mi-au luat zambetul drept hartie igienica….asa ca m-am facut o scarba de om…si e mai bine , serios! 😀
Pupacim si uram duminica placuta!
Si , apropos : lasa trecutul unde-i e locul….hai sa privim spre zari albastre , huh? 😉
ApreciazăApreciază
Ană, n-ai idee ce bine ai zugrăvit tu tărășenia cu zâmbetul tratat drept hârtie igienică! 😆
Iar chestia cu exteriorizarea… ehe, e ceva greu de înțeles pentru unii, dar asta să ne fie nouă paguba! 😉
Cert e că nu vreau să mă transform într-o urâciune de om și nici să renunț la zâmbet. Pentru nimic în lume!
Ti pup și eu cu drag! 🙂
ApreciazăApreciază
Pai eu nu pot decat sa iti doresc sa fie ass cum vrei tu 😗
ApreciazăApreciază
Pingback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor
Ia să văd eu, Potecuță, de ce mi te-o fi băgat WP la zdup?! 😯
ApreciazăApreciază
Am venit la voi cu mult drag special ca sa va trasmit multa sanatate fericire si multa iubire.Va doresc o seara magica si un somn linistit si binecuvantat.
ApreciazăApreciază
Ufff, Ileana… Ce-oi fi căutând tu la spam? 😯
ApreciazăApreciază
Pingback: Studiu de (ne)caz | Bursucel's Blog
Buna ziua, Doina !
….” dacă dimineața nu pleci cu zâmbetul pe buze spre locul de muncă, e în zadar drumul într-acolo. E ca și cum ai fi prins într-o căsnicie fadă, de fațadă, fără iubire, fără respect…” !!! 🙂 🙂 🙂
Excelenta remarca, mare curaj dar si determinare in gândirea si practica ta ! 🙂 Bine ai facut !! 🙂 🙂
O poti lua de la capat caci totul depinde de vointa si vrerea ta ! 🙂
Doar EMINESCU poate sa te judece ………….
O Duminica Binecuvantata azi in ” Duminica Intai dupa Rusalii ” !!! 🙂 🙂 🙂
Cu toata pretuirea,
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Pingback: Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor
Mulțumesc de urare, Potecuță!
ApreciazăApreciază