Stângăcie printre flori

Wild reddish flowering poppyAzi mi-ești tare tristă, Fată!

Lacrimi stau să se prăvale

mari cât pumnul. Deci, mă iartă.

dar de azi ți-oi zice Jale.

Ochii-ți sunt precum cerneala și-s lipsiți de luminițe…

Unde-i zâmbetul acela ce-ți săpa-n obraji gropițe?

Unde ți-e umbrela care te păzea de gânduri sumbre

și-ți păstra în suflet soare vesel și ferit de umbre?

 Dacă azi îți plouă-n gânduri.White blossom flowering

Fată cu parfum de cântec,

îți închin eu aste rânduri

până-ți fac rost de-un Descântec.

 Sursa foto

P.S. Rog (frumos, din tot suflețelul meu de Bursucel) a se trata ca atare Stângăcia de mai sus.  Tot ce pot să spun în apărarea-mi e că nu m-am putut abține blushing

71 thoughts on “Stângăcie printre flori

  1. Mugur

    Să-ți descânt, ar fi, vezi bine,
    Pe potrivă pentru tine,
    Dar eu spun că e mai bine
    Doar în cântec să te pun!

    Și de-o fi ca întristarea
    Să nu-ți treacă nici așa,
    Am să-ți desenez portretul
    Pe-un pătrat de mucava!

    Apreciază

    Răspunde
            1. Mugur

              Hoțomanilor cei hoți
              Le voi povesti, cândva,
              Întreagă povestea ta
              De Bursuc fără blăniță!

              Iară de vor încerca
              Să te fure pentru ei,
              Le voi da și-o scrisorea
              Pentru locul lor de veci !

              Apreciază

            2. Mugur

              De mirare poate-o fi,
              Asta până într-o zi
              Când or vrea din blana ta
              Să-și facă o cușmărea!
              Și, cu cușma pe ureche,
              Ei vor fi făr’ de păreche
              Cu blana de Bursucel
              Fluierând încetinel!

              Apreciază

            3. Mugur

              Năpârlit ți-ar sta mai bine?
              Iată, mă gândesc la tine,
              Biet Bursucel năpârlit,
              Fără gheare, zdrențuit,
              Și cu dințișorii scoși,
              Să nu muști, doar să miroși
              Bunătatea de mâncare
              Și să-ngheți chiar de-o fi soare!😉

              Apreciază

            1. Mugur

              In baltă de-om turna asfalt
              Va rezulta abur înalt,
              De-om zice că suntem în iad
              Sau Dunării îi facem vad!
              Iar de bazalt nu zic nimic
              Căci pentru el eu sunt prea mic
              Iar Bursucel mă va ucide
              De n-oi fi eu competitiv!

              Apreciază

            2. Drugwash

              Văleu, vai sufleţelul meu,
              Doar nu-mi ridic mausoleu!?
              Doar drumul lin voiam să-l fac
              Să nu se mai propteasc-un drac
              în gropile ce-ar fi să fie
              Mustind a melancolie.
              La piedestal mă mai gîndesc,
              Căci înălţimea – socotesc –
              O fi ea bună, nu zic ba,
              Dar nu şi-atunci cînd o cădea.
              😉

              Apreciază

            3. Mugur

              Un monument vreau să-ți ridici,
              Cu poloboace la subsol,
              Pline cu vin, nu cu petrol,
              Să-l bei, să nu mai pleci de-aici!
              Iar când privești melancolia,
              Să-ți vină să o-neci pe dată
              În cea mai mare poloboacă,
              Cea plină cu rachiu!😉

              Apreciază

            4. Drugwash

              Că bine îmi mai şade mie
              Cu nasu’ roş’ de trăscănit,
              ‘mi-ar obiceiele să-mi fie:
              La vreme iac’ nu m-am oprit!😳
              Melancolia, bat-o vina,
              De s-a luat dintr-o băltoacă,
              N-ar trebui noi s-o uscăm
              Pîn’ ce mai mult rău va să facă?
              😉

              Apreciază

            5. Drugwash

              Se mai întîmplă. Unora nu le place „numele” meu, da’ deloc.🙂
              Să trec pe ţuicomicină, ce zici? Poate aşa nu mai ajung la coşu’ de gunoi…🙄

              Apreciază

            6. Bursucel Autor articol

              Ei, mulțumescu-ți de gând bun! Să vin în nas, drept să îți spun, nu-i lucrul care mi-l doresc! Mai zic o dată Mulțumesc!
              Și drept dovadă pun cu drag și Zâmbetul, și un Big Hug.
              happy big hug

              Apreciază

            7. Drugwash

              Să nu vorbesc dar’ cu păcat
              Dar balta parcă s-a uscat
              Măcar aşa, un pic, la mal,
              Iar Bursucelul e „pe val”.😉
              Mă-nclin, deci, şi la mare preţ
              Ţinea-voi acest huguleţ,
              Şi-ntorc din sufletu-mi, cu drag,
              Un alt… Big Hug!
              😀
              big hug

              Apreciază

  2. Aliosa

    ……” nu m-am putut abtine ”
    si te mai intreb odata :
    – de ce ma ocolesti, stimata ??? 🙂 🙂 🙂

    Nici eu n-am gasit ” Stangacia ”
    ci mai degraba, Maiestria !!! 🙂 🙂 🙂
    Cu stima,
    Aliosa.

    Apreciază

    Răspunde

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s