Caut Titlu

Afară … Liniștea s-a însoțit cu Întunericul. Ea e Regina acum… Din vreme în vreme înăbușă mici revolte – ba un hămăit nervos de câine, ba un scrâșnet irascibil de roți tocite în sărutul asfaltului, ba huruit de tren… Mdea, bine că mă prinde trenul iar neadormită…

Începusem să scriu Jurnalul. Hai să recunosc – de fiecare dată când mintea mi-e populată de prea multe gânduri aleg asta. E mai simplu parcă. Și punctual. Mă obligă să le disciplinez cumva. Uneori se mai impune necesitatea milităriei gândurilor. 

Voiam să dau vina pe fusul orar. Cineva trebuie să dea socoteală pentru nesomnul meu, nu?

Voiam să spun că am grădinărit. Mi-am luat pământul cu forța de la Carrefour cu o săptămână (sau două?!?) în urmă. L-am uimit amuzat pe Casierul de atunci când i-am zis că mă împroprietăresc, nah! Ieri am defrișat terenul de pir. Chestie anevoiasă, zău! N-am văzut în viața mea așa rădăcini! Și – pe cuvânt! – am lucrat cu spirit de răspundere. Fără să contorizez timpul dedicat distrugerii culturii înfloritoare a pirului. Tenacitatea și determinarea mea l-au uimit până și pe Responsabilul de la Căminul alăturat. Ați avut vreodată parte de Galerie atunci când ați meșterit ceva? Nu știu cum vă pare, dar în mine înflorește atunci o nevoie de bășcălie care crește exponențial cu timpul pe care mi-l acordă Onorata Asistență. […] Nu mai spun decât că mă declar net mulțumită. Deja am solicitări pentru alte defrișări de pir. Și – ca un profesionist veritabil ce mi-s – vă spun că sunt în măsură să negociez la sânge la capitolul colaborare. Păi… mă respect au ba?

Aveam de gând să povestesc despre incidentul din 335. Uite, din cauza lui mi-am luat eu (tot de la Carrefour, cu dată certă ieri) saltea de plajă albastră. Nu, nu plănuiesc o deplasare la Băltoaca Sărată. Să vreau și n-am cum! Vinovată e sintagma din spate liceu… pe care mi-a amintit-o involuntar un duduiț care a făcut probabil febră globulară tot uitându-se la subsemnata. Cred că-i tare anapoda să n-ai altă linie de orizont în afară de un Bursucel recalcitrant la ajutorul oferit cu noblețe. Cine știe ce compasiuni o fi stârnit silueta-mi filiformă? Ce resort interior o fi trezit în el bunul samaritean numai Bunul știe! Dar eu am simțit așa o nevoie să arăt că bursuceii – indiferent de talie – n-au, dom’le, nevoie de ajutor! Păi ce? O dată mi-am cărat eu singurică sacoșoaia?! Tot ce sper e să nu care cumva să rămână duduițul cu vreo traumă.  Și nu e vina lui, dar eu tot mă gândesc încă la muzeu. Și la Păzea că mă pornesc! Așa că mi-am luat saltea, am pus ganterele și extensorul la vedere. Hai, Gegelutz, că mă apuc și eu de sport la modul serios! Să se vadă mușchii prin pânza topită, să știe populația că mi-s rudă cu Hercule, să nu mai trec prin chestii stânjenitoare…

Mai voiam să vă spun că am terminat cu bine Experimentul! Mi-am ispășit (auto)pedeapsa și (m-)am scăpat de eliberarea condiționată. Mdea… mai am încă Gratii la fereastră, dar astea sunt acum doar parte din decor. Grație ăstei bucurii am reușit să surprind o încercare de evadare. Din mers…

Frumoasă tentativă, nu? Numai bună de urmat…

Așa că azi vă îndemn să evadați în frumos! Pun la-ndemână fărâma de soare și verdele…

Ehe! A ajuns Moș Ene și la mine… Greu, Moșule, greu…