Mi-e sufletul răsfirat fărâme prin nisip de prea multă vreme. Nu mă mai doare gândul ăsta. Vrem – nu vrem, aparținem fără doar și poate unui Loc – m-am resemnat cu asta. Doar dorul de întregire mă mai sâcâie uneori. Ca acum… Mai devreme mi-a trecut prin minte că aș putea face un drum la Constanța. Am motive serioase, am timp la dispoziție, n-ar fi un drum bătut în dorul lelii. M-aș întâlni cu fiică-mea, aș revedea locuri dragi, poate am merge împreună la plajă… 
A fost suficient să gândesc asta și iar s-a pornit Ploaia în perdea cu ropote, să nu care cumva să-mi treacă aversa neobservată… Apoi m-a plouat cu melancolie… Mi s-a făcut dor de diminețile de vară în care Bună dimineața! mi-era dată de semnalul sonor inconfundabil al RadioVacanței … dimineți în care îmi dădeam silința să evadez cât mai repede de-acasă, să-mi prind Locul liber pe plaja de lângă Hotel Parc. Pe-atunci era privit cu alți ochi Litoralul Românesc… 
Acum sunt doar amintiri și celebrele turiste suedeze, și Locul meu, și nisipul din filele caietelor, și bronzul care-mi dădea de gol escapadele dimineților de vară… Da-s amintiri dragi, pe care probabil le voi depăna nepoților care niciodată nu vor ști că Plaja de la Hotel Parc n-are pereche pe potrivă niciunde. Nici măcar în Florida… Alung Melancolia cu și-i promit că îi voi găsi tovarăși de joacă în Caraibe cu prima ocazie. Uite, în Martinica, de exemplu… 
Nah, c-am visat iar cu ochii deschiși, fi-mi-ar fusul orar de râs! De ceva zile bune realizez că am o problemă majoră cu Moș Ene de România. Din obișnuință mi-am făcut o cafea – mă voi bucura doar de învăluire în aburii ei, c-altminteri iar fuge Moșul ăsta urâcios de mine. Parcă vezi că mă pune să număr peștișorii de pe fundul Mării Caraibilor. 
În fine… vă las cafeaua aburindă pe măsuță. Cu tot dragul și gând de zi cu soare ca un zâmbet! 
Bursucel's Blog 
În această dimineață, aproape că te-am prins în direct!
Îți mulțumesc pentru cafeaua proaspătă și ritmul muzicii care mă desfăta și pe mine în cele două vacanțe de pe Litoral. Somn ușor, Bursucel! 🙂
ApreciazăApreciază
Daaa, chiar că m-ai prins de data asta… 😆
Bună dimineața, Petru! 🙂
ApreciazăApreciază
Bună să-ți fie inima, Doiniță! Se pare că n-a venit încă Moș Ene autohton…
ApreciazăApreciază
Nu, n-a venit. Încăpățânat și Moșul ăsta! 👿
Cică să vină ăla de peste ocean, că pe el îl deranjează fusul orar după care funcționez eu. Cârcotaș, zău! 🙄
ApreciazăApreciază
Pe mine m-a răsfățat azi-noapte, mai ales că l-a ajutat și sunetul ploii ce cădea cu sete. 😉
ApreciazăApreciază
Ar cam trebui să-mi mulțumească Moșul ăsta pentru Ploaie. Că de cum m-am gândit la Constanța a și pornit să plângă Cerul.
Acum, bravo lui că te-a răsfățat, nu zic nu. Dar trag nădejde să-și întoarcă fața Bunul și spre mine, să vadă ce-mi face Urâciosul și … hai, treacă, doar să-i zică vreo două de la obraz și să-l aducă pe calea cea bună. Că eu la Moș Ene ăsta n-am de gând să mă ploconesc…
ApreciazăApreciază
Poate vine de acuma și te mângâie pe la gene, în semn de împăcare. Doar să ai timpul necesar și să-ți transformi ziua în noapte, pentru a te odihni și a fi din nou pe metereze când se apropie asfințitul. 🙂
ApreciazăApreciază
Acum… ce să zic?! 😕
Poate o sta la sfat cu vreo Zână Bună, să-mi fixeze fusul decalat. Că asta cred că ar fi singura salvare. 💡
ApreciazăApreciază
Bună este dimineața ! Subscriu la cea spus Petru – melodia cu ritmul ei m-a învigorat, căci nu am prea dormit ! Cele bune !
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Georgeta. Sper ca măcar ziua să-ți fie mai bună decât somnul de azi-noapte! 🙂
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, o să văd cum mă descurc cu Moș Ene !
ApreciazăApreciază
Fă-i un brânci să vină la mine, că tare buimac mai e uneori Moșul ăsta! 😆
ApreciazăApreciază
Am luat un pic de cafea şi un peştişor auriu şi-am plecat. Cu mulţumiri Bursucelului generos 🙂
(să ştii că, de când te tot citesc, am tendinţa să scriu rânduri rimate :))
ApreciazăApreciază
Ufff, tendința asta de rimare zău că e molipsitoare! 😆
ApreciazăApreciază
‘Neata , Bursuco!
Da’ matale pe unde iti plimbi anatomia de nu esti acasa?
Haaaa…si tu tot la Parc faceai plaja? 😀 Si noi dadeam acolo adunare generala…aproape tot blocul si se mai lipeau si altii de noi…era gasca mare,frate! 😀
Mai incolo am mutat cartierul general la Butoaie , apoi intre Han si Mamaia si ultima data era in fata la Melody… 😀
Multam’ de cafea…e la fix…ca ceva mai bun pe lumea asta , de baut , nush de exista! 😛
Hai te pup si sa-ti fie o miercuri cu spor in toate!
ApreciazăApreciază
Daaa, tot la Parc. Ani de zile am fugit acolo dimineața și mă întorceam acasă seara de la școală. Și mereu se întâmpla că de la o zi la alta – nu-ș de la ce… 🙄 (mostra de răspuns la întrebarea maică-mii) – căpătam din ce în ce mai multă culoare. 😯
Mulțam de urare – mi-o fost cu spor la somn… 😆
ApreciazăApreciază
priceput! 🙂
ApreciazăApreciază
Si uitasem : ce frumos miroseau nemtoaicele si suedezele , iti mai amintesti?Chiar si polonezele…Treceam pe langa ele si lasau dara aia de parfum strainesc 😛 Si cat imi doream si eu haine ca ale lor…in culori vii …Ce amintiri! 😀
ApreciazăApreciază
Mmmm… nu-mi aminti, că n-am mai găsit de ani de zile un Fa Fresh (ăla verde cu striații albe) sau un Rexona care să miroasă fix ca-n copilărie… Am renunțat să mai caut din momentul în care mi-a zis Cineva …o să le regăsești numai dacă te-ntorci în timp în vremurile acelea…
ApreciazăApreciază
Nici eu n-am mai gasit…desi am cautat!
O singura data am gasit sapun FA , de ala verde…dar o data si de atunci pas!
ApreciazăApreciază
Si mie mi-e dor de soare, apa, plaja…Dar ploua si la noi zici ca-i toamna.
ApreciazăApreciază
Aici plouă de fiecare dată când plec cu gândul la mare și soare. Sau poate iminența ploii m-o trimite cu gândul la kilometri depărtare… 😕
ApreciazăApreciază
Mmmmda! Chestia cu apartenenta de un anumit Loc, mi-a mers la inima prin simplitate si realism. Asa e, desi probabil ca multora le e greu sa inteleaga.
In privinta Litoralului, desi nu frecventam Mamaia, ci Mangalia Nord, cu toata salba aia de statiuni care duduiau de olandeze, norvegience, italieni si unii dintre Noi, era un vis, pe linga ce am vazut acum vreo doi-trei ani. De fapt si acum poate fi considerat un vis, dar mai cosmar 😉
In privinta Caraibelor, e o zona a contrastelor, indiferent de insula pe care vei poposi. Resorturile sunt un Paradis, dar de la aeroport si pina ajungi la ele, treci prin Iad. In fine, metafora e cam fortata, dar contrastele intre bunastare si saracie te socheaza, realmente.
ApreciazăApreciază
Chestia asta – conștientizarea apartenenței – mă scutește de întrebarea suplimentar-sâcâitoare Ce naiba-mi lipsește de-am picat iar în Butoiul cu melancolie?! 😕
Am locuit în Constanța ani buni și probabil acolo aș fi fost acum de nu găseau ai mei bețele trebuitoare pentru roatele mele. Probabil așa trebuia să fie… Mai știi, poate altminteri nici n-aș fi realizat cât de dragi mi-s locurile alea, aș fi considerat că mi se cuvin de drept și nu le-aș fi prețuit într-atât. 🙂
Caraibele mi le-a insinuat James Last cu-a lui Biskaya. Tre’ să le văd, să dorm în hamac, să mă bălăcesc în ape-turcoaz… că prea mi-am legănat copilăria în acorduri de valuri, acordeon, pescăruși, muzică veche… Aș putea trece prin Iad, dacă destinația e sigur Paradis! 😉
ApreciazăApreciază
Well, in general apreciem un lucru sau o persoana, la adevarata valoare, atunci cind nu-l mai avem sau dispare pur si simplu.
Dar hai sa lasam melancoleala dobrogeana,vorbeste-mi ceva de Franta. De fapt, daca ai deja un post referitor la acea perioada, baga un link, please!
ApreciazăApreciază
Hmmm… Franța – acolo am scris prima postare după vreun an și jumătate de liniște. Asta acum am constatat… 😐
Franța mi-a fost o experiență interesantă. Am plecat pentru una și m-am trezit făcând mai multe, într-un domeniu care n-avea nici cea mai mică legătură cu pregătirea mea profesională. A fost prima dată când mi-am zis că am terminat o facultate de pomană. Cu toate astea nu regret, chiar se-ntâmplă să-mi fie dor câteodată de perioada aceea. 🙂
Pe treptele de la Grande Arche am citit prima dată Alchimistul. Ocolisem ani de zile cartea asta. A trebuit s-o citesc în franceză, probabil de aceea amânasem într-atât lectura ei. Încurcate poteci…
Îți las link, Sfinția-Ta, dar să nu mă pui la canoane apoi – ia în calcul sinceritatea spovedaniei și-njumătățește, rogu-te, cuantumul pedepsei!
ApreciazăApreciază
Se pare că plajele noastre au devenit istorie. Dar au și rămas doar istorie, căci ce am auzit despre ele nu mă mai încântă.
Dar este adevărat că eu nu am fost niciodată atras de plajă, eu fiind muntean sadea, iubitor al munților și pădurilor!
Dar tot aș atenta la cafeaua ta. Și mulțam de urare!
ApreciazăApreciază
Norocosule! Nu ești atras de plajă – nu-i duci dorul, firește! 🙄
Sper că nu te-ai sfiit să guști din cafea. Azi e cu miere de albine – data viitoare promit să nu mai uit să cumpăr zahărul brun. 😉
ApreciazăApreciază
Norocul meu că eu nu beau cafeaua cu zahăr! Nici cu miere! Doar neagră!
ApreciazăApreciază
Oups! 😳
Deci nu te-ai atins de cafea…
ApreciazăApreciază
Am lăsat mierea la ea acasă! Am gustat cafeaua fără! 😉
ApreciazăApreciază
Ce bine ca am nimerit si eu la o cafea buna, unde mai pui ca are si acompaniament muzical…Problema asta cu Mos Ene credeam ca o am doar eu, dar vad ca se largeste cercul si coincidenta cu dorul de mare si plaja preferata in acelasi loc ma duc cu gandul la „numitorul comun”. Dar sa stii ca fie ce-o fi, duminica eu trag o fuga la mare, macar pana la glezne sa ma atinga valul si tot e ceva! De soare nu mi-e chiar dor, ca m-a dogorit destul pe coclaurile pe unde am avut stupina, dar debriza, da! Poate ne intalnim in valuri, Bursucel! 🙂
ApreciazăApreciază
Se vede treaba că suferim mulți de boala dorului de mare, Gela. Eu mi-s convinsă și acum că Plaja de la Hotel Parc are ceva magic. 🙂
P.S. Dacă plec spre valuri, dau de veste. 😉
ApreciazăApreciază
N-am mai fost de-un veac 🙂 vara la Mamaia. Mi-aduc aminte bine nisipul și firmiturile de scoici. Și pietrele roase de apă, lăstunii de la cazinoul vechi (ce larmă făceau, ce creaturi parcă din alt univers!). Toboganul uriaș. Fotografii estivali (”coooloooraaaataaa mâine-i gaaataaa”). Și verișorii mei, unchi, mătuși, prieteni.
Am ajuns însă iarna la Mamaia. Și a fost foarte frumos. O adevărată destinație romantică. Aș vrea să rămână așa, doar cu mine pe acolo 🙂
Aproape că-mi pare rău că am povestit asta.
ApreciazăApreciază
Ehe… Cazinoul… ❤ Ar trebui să verific locul ăla. Să văd dacă-i la locul lui stabilopodul meu.
N-am mai fost demult iarna la Constanța. De prin ’83. Acum parcă mi s-a făcut dor de perdeaua de gheața ce-mi făcea în ciudă parcă, de valurile care se chinuiau să atingă gheața și s-o topească. Să fi văzut tu ce galerie făceam în favoarea valurilor… 😆
Uite, promit ca la iarnă să păstrez liniștea pe-acolo pentru tine. Mie chiar mi-a părut bine că mi-ai povestit. 🙂
P.S. Mi-e dor și de porumb copt. Ronțăit pe plajă…
ApreciazăApreciază