Geometrie

Aș fi vrut să-i fiu perfectă… Aș fi vrut să nu-mi fie într-atât de nesuferită… Aproape nu mai știu în câte dăți m-am trezit ca din reverie la ora de Geometrie, întrebându-mă Ce naiba caut eu aici???

Număr pe degete teoremele pe care le mai țin minte. Axioma Paralelelor… Teorema lui Pitagora… Ei da, astea mi-au plăcut – le-am priceput din prima! N-aș ști să spun ce-au avut în plus față de Teorema lui Ptolemeu – pe-asta n-o știu, deși i-am reținut numele. Așa cum n-aș ști să spun de ce naiba niciun profesor de matematică nu m-a taxat cu nicio scatoalcă după ceafă până-ntr-a XI-a. Abia atunci mi-am luat-o zdravăn peste nas! Nu spun cum, că m-aș lungi inutil, făcându-mă de poveste iar…

Oricum nu mai contează, altceva voiam să spun. Azi, la prima oră, m-am intersectat într-o geometrie perfectă cu The Zerø Theorem. N-am simțit nevoia nici să o șterg englezește de la curs, nici n-am picotit. Am fost Atenția Întruchipată – ochi și urechi până la capăt! Cine mă cunoaște cât de cât știe că ăsta e mare lucru…

Și-am revenit. Cu gând de somn, dar parcă se lipește de mine? Am așa o baftă la melodii, de numa-numa! Tre’ să mă bântuie până la saturație când i se pune pata uneia să se lipească de mine – mare anatemă mi-ai trântit pe creștet, Bunule! O lipesc aici, poate scap de pacostea lălăitului, că-i păcat… așa frumusețe de jazz nu merită să fie fluierat de-un Bursucel, fie el și meloman…

Probabil o s-o mai ascult o dată… și-nc-o dată… înainte de-a fugi la somn. Nu s-a schimbat nimic de ieri, mi-s setată pe același fus orar greșit. Sau poate o fi un sâmbure de adevăr în Teorema lui Zero și-oi fi eu acum în locul greșit?!

Ei, măcar vouă să vă fie ziua fără dileme, frumoasă ca o apă de izvor tivită cu verde!