Pași (de parcurs)

Presată cumva de schimbările din ultima vreme, mi-am zis că nu mai e de joacă și că tre’ să-mi institui reforma garderobei. Primii pe listă pantofii piesă de rezistență, deh!  Recunosc, la început nu prea aveam habar nici de model, nici de culoare. Oscilam?! Nici măcar… Cochetam doar cu ideea tocurilor, ajustam la 15 – 30 minute înălțimea lor… și cam atât. Însumată la statura mea, înălțimea maximă adminsă ar fi trebuit să atingă până la 1,75 metri. Maxim. Hait, nu mă văd punându-mi capăt zilișoarelor aruncându-mă de pe tocuri! I don't wanna see

Buuun! Primul pas l-am parcurs fără șovăire. A urmat hopul. Culoarea. Asta s-a tot schimbat. Ba alb – indus de colile ce mi le-am tot perindat prin față, ba bej (de la dosare mi se trage asta). Apoi am găsit un bleu-ciel bestial – tot un dosar era, dar mi-a trecut iute, că era greu de asortat… Mi-a trecut prin minte câteva secunde ideea de cafeniu. Asta la ieșirea din birou, pe când încuiam ușa. Am alungat gândul, imaginându-mi replica fii-mii. Altă culoare mai maro n-ai găsit?!? I don't know

Ăștia au fost pașii împiedicați. Dar acum… ehe! Acum pășesc ferm, fără teama blidelor! Am găsit pantofii! Roșii, toc… Să fie, dom’le, contabilitatea la înălțime! Ar mai fi pașii până la magazin…

Ce pași?! Zborul – mii de pași în nici 3 minute… thumbs up

Roșul să fie! De mac… de trandafir… Mie mi-a înviorat seara, vouă să vă coloreze sfârșitul de săptămână! rose happy

14 gânduri despre „Pași (de parcurs)

  1. Drugwash

    Şi-acum, draga mea Dorothy, rămîne să pocneşti de trei ori din călcîie şi să rosteşti cu convingere: „There’s no place like…” Hm… I wonder where you really wanna be now… 🙄

    Huguleţ! 😉

    Apreciază

    Răspunde
  2. Ileana


    Azi, in cana de cafea
    N-am pus apă de cismea,
    Nici cafea dintr-un ibric
    Ci, din sufletul meu mic
    Am pus tot ce-i mai frumos,
    … Mai curat și calduros
    Sa v-aduca zi senina
    Si de bucurie plina
    Dupa ce ma veti citi
    Si din cafea veti sorbi.
    O zi frumoasa! 😉

    Apreciază

    Răspunde

Grăiește, nu-i bai!