Pași (de parcurs)

Presată cumva de schimbările din ultima vreme, mi-am zis că nu mai e de joacă și că tre’ să-mi institui reforma garderobei. Primii pe listă pantofii – piesă de rezistență, deh!  Recunosc, la început nu prea aveam habar nici de model, nici de culoare. Oscilam?! Nici măcar… Cochetam doar cu ideea tocurilor, ajustam la 15 – 30 minute înălțimea lor… și cam atât. Însumată la statura mea, înălțimea maximă adminsă ar fi trebuit să atingă până la 1,75 metri. Maxim. Hait, nu mă văd punându-mi capăt zilișoarelor aruncându-mă de pe tocuri!

Buuun! Primul pas l-am parcurs fără șovăire. A urmat hopul. Culoarea. Asta s-a tot schimbat. Ba alb – indus de colile ce mi le-am tot perindat prin față, ba bej (de la dosare mi se trage asta). Apoi am găsit un bleu-ciel bestial – tot un dosar era, dar mi-a trecut iute, că era greu de asortat… Mi-a trecut prin minte câteva secunde ideea de cafeniu. Asta la ieșirea din birou, pe când încuiam ușa. Am alungat gândul, imaginându-mi replica fii-mii. Altă culoare mai maro n-ai găsit?!?

Ăștia au fost pașii împiedicați. Dar acum… ehe! Acum pășesc ferm, fără teama blidelor! Am găsit pantofii! Roșii, toc… Să fie, dom’le, contabilitatea la înălțime! Ar mai fi pașii până la magazin…

Ce pași?! Zborul – mii de pași în nici 3 minute…

Roșul să fie! De mac… de trandafir… Mie mi-a înviorat seara, vouă să vă coloreze sfârșitul de săptămână!