Hapciu!

În astă seară mi s-a iscat din lumea lui Nu-știu-unde gândul că s-ar putea să te dezamăgesc măcar o dată. Mergeam agale prin ploaia parcă trecută prin sită deasă, privind în treacăt zgribuliții ce treceau pe lângă mine cu umbrelele așezate ca niște castroane deasupra capetelor. Umbrela mea se odihnea cuminte în rucsacul cel mic pe care-l pendulam ca în joacă ba în mâna stângă, ba în mâna dreaptă… Joaca asta e demnă de un copil neastâmpărat, nicidecum de o doamnă care se respectă! Așa am gândit că ai fi putut măcar încerca să pui capăt pendulării. Pe un ton… hmmm… poate pe jumătate iritat de gestul meu inadecvat… poate un pic absent, ca al unui profesor obișnuit să corecteze… Sau poate doar plictisit… 😕 Varianta ar trebui să n-o aleg eu, altminteri n-ar mai exista elementul surpriză!

Pentru că avusesem proasta inspirație să-mi pun ghetele și – din cauza răcelii care mi-e parcă soră bună de ieri – geaca maro (aceea prin care nici măcar o picătură de apă nu poate trece) mi se făcuse cald. Nu mi se părea deloc corect față de zgribuliții ce treceau pe lângă mine, așa că am descheiat-o, lăsând în voia ploii un sfert din cămașa vernil care m-a acoperit azi la birou. Mi-a răpăit-o fuguța ploaia, de parcă-i era teamă că n-o să apuce s-o atingă! 😆 I-am lăsat-o cu veselie la îndemână, cu gând la amintirea pe care mi-ar putea-o dărui… Un Hapciu! nu se tratează cu o cafea! Știu, știu… Așa cum mai știu că nu s-a inventat încă localul care să adauge în meniu un Caffetin… Ce față ar face un biet ospătar vâzându-mă scoțând din poșetă un pliculeț cu praf pe care ar trebui să îl răstorn într-o ceașcă plină ochi cu apă chioară aburindă? 😯 Eeeexact! Încercam să-mi închipui ce-ai zice de-un așa tablou…

Toate astea le gândeam în drumul spre Farmacie… De cum am intrat am dat cu ochii de raftul pe care odihnea fără griji Ceaiul pentru somn și mi-a trecut prin minte – ca o străfulgerare 💡 – că aș putea măcar pentru o câtime de timp să nu mai gândesc! Mi-aș lua o pauză și eu ca tot omul… Și de data asta – nutrind speranța că o astfel de ne-gândire n-ar putea pricinui brumă de dezamăgire – am întins mâna ca-n transă după ceaiul-minune.

Sleep, Sugar… 🙂