Pauză

De-o bună vreme mi-e timpul parcă-ncremenit. Lucrez – uneori precum Eliza, alteori ca Penelopa – la covorul de liniște pe care-ar trebui să îl aștern peste-o gâlceavă. Covor țesut din fuior de gânduri răsucite, înmuiate în boabe de rouă.

Ar trebui să îl sfârșesc. Și nu-i ușor…

Uneori gândurile sunt țepoase, colțuroase, cu dinți de-mprumut, făuriți parcă din oase fine de pește, care-mi împung cu lăcomie degetele. Asta doare, dar nu mă dau bătută…

Alteori, când mă aștept mai puțin, roua îmi pare că-i picătură zămislită din Băltoaca Sărată. Și iar mă ustură degetele, dar tot nu mă dau bătută…

Până azi n-aș fi știut să spun de ce nu mă dau bătută.  E drept că nici n-am încercat să aflu cauza. Aș fi lucrat în continuare la covorul de liniște, acela pe care trebuie să îl aștern peste-o gâlceavă. E un must have! – atât știam… Acum însă, întoarsă acasă cu brațele pline de daruri de la o aniversare, mi-am găsit răspunsul corect

25 thoughts on “Pauză

  1. Drugwash

    Iroseşti vremea tricotînd linişte. Da’ ştii ce simplu e să înveleşti gîlceava aceea în spumă (poliuretanică) şi s-o laşi cîteva minute? Nu mai iese de-acolo în veci, parol!🙂 Şi dacă n-ai bani de chletuit pe materiale speciale, cel mai simplu e să-i zici gîlcevei: mai dă-te-n spume!😛😆

    Pfuai, ce limbaj neacademic pe mine… Da’ dacă pînă şi Sir Hopkins a putut spune că cea mai scurtă şi eficientă rugăciune din lume e „Fuck it!”, poate mi se iartă şi mie…🙄

    Cele rele să sfîrşească,
    Cele bune să sporească!

    Am zis! big hug🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Mugur

    Nu știu cu ce răspuns te-ai întors de la acea aniversare, nici cu ce daruri te-ai îmbogățit, dar cred că Pittiș știe el ceva!
    Nu știm niciodată unde anume este sfârșitul, dar el nu este niciodată aici , căci dacă ar fi, l-am vedea deja. Și nici sfârșitul lucrurilor sau al gâlcevilor nu știm unde se ascunde, căci mereu descoperim noi lucruri, noi gâlcevi iscându-se! Îmi vine să-ți recomand ca peste gâlceavă să așterni nu un covor de liniște, ci o ninsoare de adio:

    Poate că astfel se vor termina gâlcevile de pe lumea aceasta!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Ninsorile curăță – e drept, Mugur. Doar că sunt sortite topirii… Ăsta-i un inconvenient și când ți-e lumea mai dragă te trezești cu gâlcevile răcorite înapoi în prag. Povestea asta s-ar repeta în valuri…

      Apreciază

      Răspunde
      1. Mugur

        Și covorașul este mai bun? Oare nu poate veni o pală de vânt și să-l dea la o parte? Sau apare un curios și vrea să vadă de nu cumva ai băgat gunoiul dedesubt?
        Dar până la coadă, nu m-aș amesteca în vreo gâlceavă, căci rareori știm cum se va sfârși! Poate că nici macar cei direct implicați nu realizează adevăratul final!

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
  3. GEGELUTZ

    Covor pentru gâlceavă, covor pentru gânduri negre, covor pentru frici…și eu lucrez de mult la așa ceva…ultimele două îmi dau cel mai mult de furcă…mai bine le-am da foc și le-am lăsa libere, să vedem ce iese.🙂 Zi frumoasă, Bursucel, mi-era dor de tine!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Eh… și mie mi-e dor! Văd că ți-ai luat și tu pauză… N-am nas să te întreb de ce? Nu prea mi-s în măsură tocmai eu…
      Ei care visez (încă) la ziua ce va marca perioada în care mă voi întoarce de la birou chicotind, pusă pe șotii și pe scris. Scrisul ăla de-mi curgea și fura zâmbete… Vine ea și ziua aia!😉

      Oricum, te îmbrățișez cu drag! Și-aștept… aștept să scrii, să știi!🙂

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. GEGELUTZ

        Știu perfect despre ce vorbești. Și eu aștept ziulica aia, să știi, și pentru mine dar, mai ales, pentru tine! Da și când o veni ziua aia, să se țină lumea de câte o să avem de povestit! 😀 Zi plăcută!

        Apreciază

        Răspunde
  4. Ana

    Pai perseverenta este parte din optimism…Ce face umanul dupa ce iese din dezamagire? Sterge lacrimi , scoate pieptu-nainte si merge mai departe…Io , personal , imi mai si sterg mucii ce pica in gura , cu varful limbii….stiu ca nu-i frumos si e scarbos , dar ma face sa rad si sa mi se rupa!😉
    Sa ai weekend fain si distractie frumoasa , daca se lasa cu party!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      He he… mulțumesc de mânuța întinsă, Potecuță! Te și pup pentru asta, că nu mă pot abține!
      Da’-mi spun că nu e corect să te las să-ți zdrelești degețelele cot la cot cu mine, că nu mi-ai făcut tu brânci în povestioara asta. Tre’ să mă descurc singură, chiar de mi-s mică și pricăjită, nu?!😉

      Apreciază

      Răspunde
  5. papagigli

    Again, nu stiu despre ce e vorba, dar pentru mine, extrapolind tema, as zice ca „gilceava” reprezinta zgomot, iar zgomotul reprezinta viata. In schimb linistea de care vom avea parte multe milenii de acum in colo, n-as spune ca ma atrage in vreun fel.😉
    Stiu ca tu la altfel de liniste te referi, dar care, daca nu vine de la sine, poti confectiona plapumi de liniste, care vor avea menirea s-o camufleze, nu s-o si distruga.😉

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Ei, asta e… Uite, de fiecare dată când tânjesc după liniștea asta sufletească, mă oțărăsc că nu mi-s și eu bărbat să mă duc în fund de pădure sau în vârf de munte. Mi-ar fi totuna, numai să fie departe de zona cu turbulențe!😉

      Apreciază

      Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Uofff, nici să trag chiulul în voie nu mai pot!😆💡 Totuși, dacă mă gândesc mai bine, aș putea scoate la nevoie justificarea asta. Numa’ roagă-te, Sfinția-Ta, să mi se și dea crezare!🙄

      Apreciază

      Răspunde

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s