Lent(Oare)?

Cică o dată pe an baba nu are voie să se pieptene, chiar dacă țara arde! Chestia asta am concluzionat-o după ce m-a pus mama la curent (via telefon) cu ce am voie și ce nu trebuie să fac azi. Adică de Sfântul Andrei…

Chestia anapoda e că eu – neinițiată, deh – apucasem deja să fac câteva trebușoare uzuale, c-așa socoteam eu că e firesc. La o adică tot de la mama știam că dimineața – sau, mă rog, momentul în care binevoiești a te trezi din somnul de odihnă sau din ăl de frumusețe – trebuie să te speli frumușel cu apă rece pe față, să-ți periezi dinții și să te piepteni. Niciodată nu mi-a permis abaterea de la regulă, ba mai mult, îmi amintesc că era o vreme în care zilnic – da’ zilnic! – Bună dimineața! era urmată de Te-ai spălat pe ochi? Dar pe dinți? Ia mai dă tu cu peria prin păr, că nu-mi place deloc cum îți stă ciuful! Și uite, chiar dacă totul era însoțit de zâmbetul de la final, eu tot ca pe-o teroare a regulii resimțeam întâmpinarea aceea grijulie. Promptă mai era pe-atunci…

Mai devreme era gata-gata s-o bănuiesc pe biata mama de lentoare în reacții. Păi la ce bun să-mi spună azi să nu... după ce am făptuit deja nepermisul? Asta doar așa, ca să m-apuce remușcările și să am eu motiv de-ngrijorare? Oricât de lipsită de obediență mi-s eu, tot știu că nu e bine deloc să te pui rău cu superiorii. Că deh, de sus – având perspectiva în toată splendoarea ei – vezi mai bine lucrurile, bașca mai ai și puterea să dispui cumva discreționar taxarea nesupușeniei. Apoi, una e să mă pedepsească pe mine și alta e s-o năpăstuiască pe fii-mea. Că până să duc eu învățătura mai departe, înfăptuise și ea nelegiuirea de a-și mătura casa! Azi! Tocmai azi! Că nu se uitase la televizor să afle rânduiala zilei… Că logica nemăturatului și nepieptănatului nuuuumai bunul și sfântul Andrei o știe. Sau ăl de le-o fi născocit și-mprăștiat pe la TV…

Acu’… nu-ș ce să zic… O cred pe mama când îmi spune că pe vremea când încă trăia bunica nu s-a pomenit ca în ziua asta oamenii să umble ciufuliți. Am clătinat din cap a înțelegere și aprobare la fel cum am făcut-o când am citit despre una din întrebările legate de deficitul fondului de pensii, că tare mi-ar plăcea să scap de scepticism și să am siguranța că măcar pe mine m-o scăpa Sfântu’ Andrei de lentoare, să am vreme să-mi pun prompt la curent nepoții cu rânduielile din ziulicile pe care bunicul – om harnic și ironic din fire – le definea a fi bucuria puturosului.

În fine… dacă mi se-ntâmplă vreo boacănă din cauza măturatului și pieptănatului de azi, asta e… o să trag până la urmă ponoasele, că doar eu mi-s di vină! Dar mi-s curioasă, zău! A mai auzit careva de-așa ceva? E vreunul care nu s-a pieptănat în cunoștință de cauză azi, exceptându-i – firește! – pe fericiții și inspirații beneficiari ai tunsorii zero?!