Efemer

Revenit numai ce de pe târâmul viselor, Scepticismul se trezi iar într-una din zilele pe care el le definea a fi ciudate. Una din acele zile în care i se făcea brusc urât de căminul lui. Și foame... Mintea, domeniul acela vast pe care-l moștenise de drept cu muuultă vreme-n urmă, i se părea dintr-o dată o cămăruță prea îngustă și prea searbădă care-l sufoca. Foame-i era de ceva nou, de nu-știu-ce, de… Se ridică din puful care-i legănase somnul, știind că iar îi va fi altfel ziua. Parte perfectă, parte prea repede trecătoare. Amăgitoare chiar… La naiba cu ziua asta!

Din reflex se trezi ajuns lângă masă și odată așezat pe scaun privi chiorâș și trist bucatele. Minciunele de tot felul, mai uscate, mai pufoase, îl așteptau cuminți pe platouri… În zilele obișnuite n-ar fi strâmbat din nas la vederea lor – învățase de-a lungul vremii că nu se face să judeci nimic doar după aparențe. Le-ar fi testat pe rând, le-ar fi analizat gustându-le. Cu riscul de a se rotunji, e drept… Azi, clar, n-avea poftă de ele. Normal, prea mult dulce strică…

Caracteristica zilelor ciudate era curiozitatea de a-și vedea imaginea reflectată într-un ciob de oglindă. Curiozitate nesatisfăcută, altminteri. Se intuia a fi rotofei, dar nu avea idee în ce măsură. Poate peste poate?! îl cam chinuia și-l obliga să-și treacă mâinile în grabă peste liniile ce-i conturau silueta. Realiză că mai crescuse… un picuț doar și se puse pe cale. Iar. Spre Poarta Sufletului. De când se știa, în zilele ciudate asta ajungea să facă mai devreme sau mai târziu. Crescând, învățase că tărăgănarea nu-și are rostul

Grijuliu, încuie ușa și puse cheia la locul ei. Sub preș. Partea asta de ritual o învățase de pe vremea când era mititel. Ei da, fusese și el odată mic, nu mai ținea minte când fusese asta… Nici atunci și nici acum nu vedea rostul Minții zăvorâte. Întrebase în stânga și-n dreapta, dar nimeni nu-i dăduse un răspuns care să-l dumirească, așa că hotărâse să păstreze Obiceiul până-și va căpăta Certitudinea. O exista așa ceva?!?

Mâine. Există mereu un mâine pentru răspunsuri… Acum se grăbea. Spre Locul unde nu-i era de trebuință cheia. Singurul lucru pe care îl mai făcea în zilele ciudate era drumul într-acolo. Cu speranța nesăbuită că și-ar putea schimba casa. Ar fi dat oricât să schimbe vastul Minții pe căldura Sufletului. La capăt de drum trebuia să îl aștepte aceeași ființă mică, parcă din ce în ce mai mică, în același colț de Suflet. Asta-i potolea foamea de nu-știu-ce Scepticismului. Nu-i știa numele ființei. Oare l-am aflat vreodată?! se pierdea de-ndată ce întâlnea ochii mari, rotunjiți de fiecare dată a mirare. Și el, prea-rotofeiul Scepticism, se topea într-o amintire parcă din ce în ce mai îndepărtată. Fluture-Fulg, efemer oaspete într-o lume mirosind a verde crud, alb, galben și poate a mov de primăvară…

14 thoughts on “Efemer

  1. calinakimu

    „Fluture-Fulg, efemer oaspete într-o lume mirosind a verde crud, alb, galben și poate a mov de primăvară”…
    Oare ne trebuie mai mult de atat ?! Cu siguranta nu, deoarece urmeaza alt si alt miracol…la nesfarsit. Singura conditie este sa fim ACOLO, prezenti cu toata fiinta, liberi de tot si toate, dincolo de timp, de scopuri, de sperante, de visari imaginate.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Nu toți sunt binecuvântați cu această conștientizare a minunii Efemerului – de cele mai multe ori Clipa sfârșește prin a fi disecată de Scepticism. Or fi de vină poate precedentele Clipe care s-au dovedit a fi impregnate de sintagma scopul scuză mijloacele…

      Cert e că din vreme-n vreme apar și miracole… 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  2. Drugwash

    Cît pe ce să mă păcăleşti cu blînda notă primăvăratică, dar nu pot uita nici pentru o clipă cine este protagonistul poveştii tale duioase. Şi mă cam întristez niţel ştiind că el mereu are pe masă bucate alese din care să se înfrupte…😦

    Altfel, frumos ai povestit simţirea primăverii născînde, printre cuvinte… Huguleţ mare!😉

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Ia partea frumoasă a poveștii, (D)Răcușor. E tot ceea ce contează cu adevărat, de vreme ce până și Scepticismul capitulează în fața ei.😉

      Știi, Hugulețului nu-i rezistă nici cea mai cruntă tristețe – învăluirea asta iscă doar zâmbet…🙂

      Apreciază

      Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      O fi fost foamea de vină, Mirela. Ci e sinonimul lui însă… dat la o parte măcar pentru o zi de Scepticism.😉

      P.S. Mulțumesc pentru corectare… deocamdată cu un zâmbet.🙂
      P.P.S. Și da, chiar vine primăvara – deja se pare că suntem două care anunțăm asta. Subtil, că doar suntem fete subțiri, nu?!😆

      Apreciază

      Răspunde

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s