[…] ca un fel de compensație […]

Mi-e încă viu în amintire felul în care uneori, la ceas de seară sau amiază, Bunica deschidea Biblia. În ochii Copilului de atunci toate se petreceau ca într-un ritual. Mai întâi luarea Cărții de pe polița pe care odihnea. Era o grijă aparte, o delicatețe asemănătoare cu aceea pe care ți-o insuflă îmbăierea bebelușilor. Mai era și smerenia. Și lumina aparte din priviri când, înainte de deschidere, desena semnul crucii peste carte. Fără nici cea mai mică urmă de grabă. Orice-aș fi făcut în momentul acela lua sfârșit. Mă fascina felul în care Bunica șoptea cuvintele pe care abia le intuiam. Poate și pentru că, oricât aș fi ciulit urechea, tot nu reușeam să le deslușesc înțelesul. Îmi părea doar că e ca o vrajă spusă întru cumințirea mea. Cred că Bunicii îi plăcea asta. Și mai cred că o amuza felul în care, cu ochi mari și rotunzi, îi așteptam zâmbetul de după lecturarea pasajelor alese – zicea ea – de Cel de Sus. Niciodată aceleași poate… Nu știu ce citea, dar de fiecare dată clipa-mi de cumințire mi-era răsplătită cu o mângâiere pe creștet. Și-o învăluire caldă pornită din albastrul blând al privirii…

Am și eu impulsul deschiderii Cărții. Aleatoriu. Așa îmi place să zic, deși știu că nimic nu e întâmplător și că toate au o noimă. Parte din cauza scepticismului, parte din cauză că încă mai am obiceiul sumețirii în fața Bunului, n-am Biblie. Cred că îmi iartă asta. Așa cum cred că zâmbește de fiecare dată când regret că nu m-am învrednicit măcar să mi-o cumpăr. Carte de căpătâi, deocamdată, mi-e Ispita de a exista. Ieri, de exemplu, am deschis-o la

„O națiune care începe să apună regresează în toate planurile. Orice degradare individuală sau națională, observa Joseph de Maistre, este prompt anunțată de o degradare, riguros proporțională, a limbajului. Scăderile ni se resfrâng asupra scrisului, cât privește o națiune, instinctul ei, din ce în ce mai șovăielnic, o târăște într-o incertitudine la fel de evidentă în toate domeniile.”

M-am întrebat dacă are vreo legătură cu tăcerile mele… Dacă sunt semn de regres sau doar dorința de a-mi petrece mai mult timpul în real. De la o vreme mă încăpățânez să împart și să adun amintiri frumoase. Reale. Crâmpeie de bucurie, imagini de așezat peste zile mai puțin însorite, poate… Nu știu încă să definesc impulsul, dar îi dau curs. Fără ispita de a-l reprima…

Compensație

66 thoughts on “[…] ca un fel de compensație […]

  1. cafeauata

    Minunata amintire.
    Eu imi amintesc asezatul bunicului meu pe marginea patului, cu capul plecat si ochii inchisi, cu mainile impreunate in rugaciune si soaptele acelea… Nu exista religia in scoli, dar am invatat pe viu. Si asta nu se poate uita.
    Cat despre degradare… Din pacate eu o vad (poate doar pentru ca sunt o pesimista incurabila) in fiecare aspect al vietii acestei natiuni in aceasta perioada. Sa mai sper ca ne vom redresa? Greu…
    Zile frumoase, Bursucel!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      N-aș putea spune musai că ești o pesimistă incurabilă. E prea evidentă degradarea din jur. Mi-a fost dat să văd un set de lucrări elaborate, rod al simulării iminentului bacalaureat. Și numai a senin nu mi-au sunat…
      Totuși… nu e drept să sugrumăm speranța redresării, nu-i chiar totul pierdut. Gândul bun și buna intenție au darul de a lumina în jur…😉

      Apreciază

      Răspunde
  2. Drugwash

    E-un pic cam greu. Viaţa noastră e în real, de bună seamă. Dar şi aici avem oameni, reali ca zorile de ziuă, de care ţinem seamă fiindcă ne sînt, într-un fel sau altul, aproape. Oameni care ne dau bineţe, care ne trag de mînecă atunci cînd călcăm în străchini, oameni care se bucură cu noi, care plîng cu noi. Oameni care ne sînt aproape fiindcă aşa vor, fiindcă ei simt ceva.

    Fie-mi iertat dacă religia, de orice fel ar fi fost ea, nu s-a lipit de mine. Dar oamenii, în bunătatea lor, mi-au fost mereu balsam pe suflet. Şi cred că e mai important decît orice să răspunzi iubirii cu iubire. Asta transcede religia.

    Şi aşa, ca un fel de ceva, fiindcă mi-eşti dragă, ai un huguleţ.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Știi, de fiecare dată când îmi amintesc de copilărie, am părerea de rău că-mi prisosește scepticismul. Credința nu e musai ceva rău atâta vreme cât nu e dusă până la habotnicie. Avea Bunica o liniște și un drag de Cel de Sus pe care rar l-am mai întâlnit apoi…🙂

      Lumea virtualului aș minți de-aș spune că nu mi-e dragă. Dar simt nevoia de la o vreme să știu, să simt că totul e aievea. Să respir aer curat, să văd cerul, să simt pământul sub tălpi. Mai râd uneori și spun că mi se trage de la căzătura aia de pomină din februarie.😆

      Din drag semăn și eu gânduri bune. Că-i musai la drag să răspund cu drag și să primesc hugulețul cu inima plină de bucurie. big hug

      Apreciază

      Răspunde
      1. Drugwash

        Cred că am avea muuuuult de discutat pe tema asta.🙂 Oare o vom apuca…?
        Mă doare cînd oamenii se comportă bine – corespunzător? – numai atunci cînd se pune biciul pe ei. Aia nu mai e educaţie, e dresaj.😦

        Şi eu aş vrea să simt mult mai pregnant realitatea decît cuvinte pe-un ecran. Dar totul e după puterile noastre…

        Şi ştii, viaţa nu face niciodată rezervări, pentru nimeni…

        Apreciază

        Răspunde
  3. Ileana

    Buna seara Doinita! Imi amintesc mereu de bunici, insa la mine bunicul era cel care imi citea, si ma invata lucruri frumoase, bunica era mai mult cu treaba.
    O seara faina si duminica placuta in compania celor dragi tie!❤🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Jumătate de urare deja s-a împlinit, Ileana – mi-s la fiică-mea și-o să ne fericim una pe cealaltă cu prezența. Ei îi e seara faină, stiindu-mă că o aștept acasă cu drag. Mie, știind-o veselă și în compania prietenilor în oraș.😉

      Așa că întorc urarea la rându-mi cu bucurie.🙂
      rose

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  4. papagigli

    Din punctul meu de vedere, strict😉 , frumosul, bunatatea, chiar sfintenia, in intelesul larg al cuvintului, nu au nimic de-a face cu credinta intr-un demiurg, oricare ar fi el. O spun pentru ca pe lume au fost si sunt milioane de credinciosi „uriti” la suflet si caracter, degenerati, degradati sau, ca sa folosesc un concept biblic, pacatosi.
    Cred ca acele calitati depind mai mult de ego-ul fiecaruia si mai putin de exemple, invataturi si sfaturi. In fond toti am invatat si bune si rele. Toti ne-am lovit si de exemple bune, dar si de exemple rele. Toti am primit carute de sfaturi, unele bune, altele rele. Dar in ultima instanta alegerea a fost a fiecaruia sa le asimileze pe cele pe care le-a considerat de urmat. Si mai e ceva. Nu exista om care sa le fi ales doar pe cele bune sau doar pe cele rele. Toti, fara exceptie, suntem un amalgam de bun si rau. Desi, daca e sa tin cu ursu’, cine poate spune ce e rau si ce e bun?😆 Si cum poate fi bunul, bun, daca e bun pentru mine si rau pentru altul?😉 De exemplu: Dinamo a cistigat meciul cu Ceahlaul, ceea ce e un lucru bun pentru Dinamo, dar rau pentru Ceahlaul😆 Gata!

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Ideea că binele, frumosul (mai puțin sfințenia) există mai repede în afara religiei mi-era de căpătâi. Încă mai cred că poți fi corect și cu drag de aproape chiar dacă nu prea ești dus pe la biserică. Cu toate astea, mi-ar plăcea să cred că există undeva acea entitate care are darul și puterea de a ne cântări acțiunile și gândurile. Și că dacă ăi de la Ceahlăul se bucură de necazul ălora de la Dinamo, data viitoare va schimba macazul și le va mai reteza un picuț din nas…😆

      Apreciază

      Răspunde
          1. papagigli

            La un demiurg epuizat nu ma dusese inca mintea, desi daca femeia dupa o nastere e epuizata, era logic ca dupa nasterea unui intreg univers sa ma astept la un astfel de deznodamint. Dar na, mai am si eu scapari. Bine ca le accept ca atare😉

            Apreciază

            Răspunde
  5. Mugur

    Eu sunt tentat să spun că tăcerile vin de la o nevoie de ședere „cu tine însăți” .
    Nevoia de real ne atinge pe toți, căci fiecare dintre noi voiește a trăi clipa, cu mai mult sau mai puțin succes..
    Citatul tău… mi-a părut așa de clar în primă lectură… Acum, după ce l-am recitit, încep a-mi formula întrebări, departe de a fi retorice. Deja îmi pare subiect de articol. Nu cumva totul depinde de interpretarea ce o dăm limbajului? Concizia, reducerea până aproape de absurd prin prescurtare, să fie semne de regres? Nu cumva totul depinde numai de unghiurile de vedere aplicate?
    Mai bine mă opresc doar la trandafirii tăi!🙂 Cred că ei sunt singurii ce nu ma pun pe gânduri în articolul tău. Sunt frumusețe și natură pură.

    Apreciază

    Răspunde
  6. calinakimu

    Bunica mea, prima mare iubire a vietii mele…a fost o sfanta. Ea citea Biblia si avea candela intotdeauna aprinsa la icoane. Dar bunica mea ar fi fost o sfanta si fara Biblie si fara icoane si fara candela…Pentru bunica D-zeu nu era sfant, sau Cartea nu era sfanta, cum nici icoanele nu erau sfinte. TOTUL era sfant pentru bunica si cu ajutorul ei am aflat acest adevar inca de mult, de la varsta cresterii mele, nu al „educarii”. „Norocul” meu a fost ca tatal meu a fost inchis de comunisti ca fost ofiter ce a luptat pe frontul din rasarit, iar cei 7 ani de acasa au fost langa bunica. Ea m-a CRESCUT, adica cu „grija” fata de cel ce SUNT…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  7. racoltapetru6

    E bună o Biblie la casa omului, dacă nu-i urmezi habotnic preceptele și te limitezi doar la învățămintele de bază. Eu am citit-o complet la 10 ani și am avut o mare problemă cu bunicele și părinții, când le-am explicat ce am înțeles din lectura ei.🙄

    Apreciază

    Răspunde
  8. Alex

    Ce frumoasă amintire cu bunica care citea nepoatei din Biblie. Mi-am amintit cu dor şi cu emoţie că şi bunica mea făcea la fel şi cât de mult îmi plăceau acele momente de lectură. Ţin minte tot ceea ce mi-a povestit atunci, aşa de frumos o făcea, cu blândeţe şi cu atâta convingere în suflet. Acele cuvinte, învăţături şi sfaturi de la bunica, m-au marcat pentru toată viaţa, în cel mai frumos mod.
    De-ar mai avea şi copiii de azi parte de asemenea bunici!
    O zi frumoasă!🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Emanciparea poate le-a mai furat bunicuțelor de azi din sfințenia de odinioară… așa-mi spun uneori. Dar a rămas bunătatea și dragul de prichindei. Mie încă îmi place să cred asta!😉

      Apreciază

      Răspunde
      1. Alex

        Asta e sigur. Bunicii îşi iubesc întotdeauna nepoţii. Dar bunicii de odinioară aveau aura aceea de poveste, căci viaţa lor era o „poveste”. Îmi amintesc ce mult ne plăcea, nouă nepoţilor, când bunica ne povestea din copilăria ei, care nu fusese deloc uşoară.
        Numai bine, Bursucel! Tema ta mi-a amintit atâtea lucruri frumoase despre Bunica mea dragă….

        Apreciază

        Răspunde
  9. De ce nu?

    Eu, fiind un om metodic, n-am putut sa citesc Biblia asa, pe sarite. De fapt am vrut s-o studiez, asa ca am citit-o de la cap la coada, ca sa inteleg ceva din asta, nu ca sa astept un mesaj din ea, ca bunica ta. A fost o mare surpriza pentru mine ceea ce am citit, asa ca, dupa un timp, am recitit-o si cred ca am inteles ceva in plus fata de prima data.
    Cat despre tacerile tale, nu cred ca au vreo legatura cu degradarea. Dar ceea ce spune acel om despre degradarea limbajului pare ingrijorator de adevarat. Ingrijorator pentru noi, insa cred ca exista sperante. Am mai trecut noi prin degradari de-astea si am renascut de fiecare data.🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Eu… eu am încercat să o ascult. Am dat peste niște fișiere audio și mi-am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Când am ajuns la neamuri trebuie să recunosc că m-a cam luat din oală și m-a lăsat în ceață. M-a bătut chiar gândul să iau frumușel creionul și să schițez cumva, să-mi intre la cap, dar m-am potolit la vreme – noroc cu Potopul, c-altminteri umpleam foi cu arbori de neamuri…
      Probabil voi citi Biblia la bătrânețe. Poate atunci îi va fi vremea, dacă voi apuca vremurile acelea…

      Apreciază

      Răspunde
  10. sweet & salty... psihologul de serviciu

    Gesturile bunicilor au fost ritualice și pentru mine. Cumințenia gesturilor, firești de altfel, dar făcute într-un alt ritm și pe vremea când „timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare” mi-au rămas în suflet și mie. Noi trăim într-un carusel în care cele 24 de ore nu ne mai sunt suficiente (timpul nu mai are răbdare cu noi :)). Și eu duc o luptă între real și virtual. Uff! Sunt atâtea de făcut în aceste două lumi paralele.🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Da… aș spune și eu la fel. De la o vreme împărțirea timpului între real și virtual îmi pare un lucru din ce în ce mai anevoie de făcut. Poate m-o fi amețit caruselul…😕
      P.S. Să-mi scuzi, te rog, prea întârziatul răspuns. Știu, scuzele acuză, dar m-aș încadra în tagma prost-crescuților dacă aș trece peste asta…

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  11. succesulpe

    Se spune ca deschiderea „aleatorie” a Bibliei si primul pasaj pe care iti cade ochii, iti raspunde intrebarii care te framanta. Incearca asta si poate ai sa intelegi ce pare de neinteles intr-o lume care este altfel decat ti-ai dori😉

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      G., ai tu dreptate, dar… așa cum spuneam, încă n-am Biblie… Mă consolez deocamdată cu gândul că dacă Bunul își punea mintea cu mine, sigur o aveam pe inventar!😉

      Apreciază

      Răspunde
  12. mcooper801

    frumoase amintiri, minunat surprinse de tine….pe vremea noastra nu se facea la scoala religie, dar scoala vietii era mult mai vie pentru noi, parintii si bunicii nostri….pacat ,,,,foarte nostalgica povestea ta…felicitari …seara frumoasă

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Au curs atât de multe seri frumoase, așa că-mi spun că doar un mulțumesc! poate părea tare puțin. Îl scriu cu drag și sper ca măcar el să ajungă la vreme. Pentru întârzierea cu care îl scriu cer îngăduință – s-a așternut praful peste locul ăsta de când n-am mai călcat în voie pe aici…

      Apreciază

      Răspunde
  13. Georgeta R. M.

    Minunate sunt amintirile din copilărie, am citit cu drag ce ai scris, aducându-mi aminte la rându-mi crâmpeie din ea. Toate cele bune atât în lumea reală cât și în cea virtuală și un frumos sfârșit de săptămână alături de cei dragi.

    Apreciază

    Răspunde
  14. Monica

    Eu imi aduc aminte cu drag cum ma uitam fascinata la strabunica mea cum se ruga si batea metanii si eu la doar 5-6 ani incercam sa o imit. Si ma faceam si eu ca zic ceva acolo. Si stateam cate jumatate de ora in genunchi, fara sa zic nimic, doar ca sa o imit. Frumoase amintiri.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Bursucel Autor articol

      Aaaa, eu credeam că Bunica săruta podeaua când se ruga și bătea mătănii. Așa că mă feream să calc locul acela. Deh, copil mic și… și nu mai zic!😆
      Mulțumesc de trecere, Monica. Păcat că s-a nimerit să fie fix în perioada asta de… lâncezeală. Să mă ierți, te rog…🙂

      Apreciază

      Răspunde
  15. Ana

    Da’ ce-are daca-ti dai si tu vacanta? ce?Aia inseamna regres?Hai,bre , Busucel?😀 Uneori mai vine si nevoia de cate o pauza….😉

    Io abia astept vara aia , sa ma intind pe maci si sa miroasa grau si torid…ufaaa! P

    Apreciază

    Răspunde
  16. Ileana

    O saptamana binecuvantata, cu multa pace si cu bucurie, cu vorbe blande si cu-apreciere, o saptamana doar cu-ntelepciune si cu cantari de slava si marire, Naltate pentru Domnul nostru care ne-a imbracat in marea Lui iubire! O saptamana fara suparare, o saptamana buna, cu-mpliniri! Eu va doresc cu tot ce-i bun si drept, o saptamana plina de veghere, traita-n fiecare zi mai intelept! Amin!

    Apreciază

    Răspunde
  17. Ileana

    Vreau ca vantul racoros de aprile sa poarte cu el gandurile mele cele mai calde, iar primavara din sufletul meu sa infloreasca intr-un suras pe a ta fata si sa te fericeasca macar pentru o clipa !

    Apreciază

    Răspunde

Grăiește, nu-i bai!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s