Ploaie, orice mi-ai spune îi cam tot degeaba! Cu stropii-ți cam prea mari și – testat un picuț mai devreme – cam prea reci pentru gustul meu, n-ai cum să mă convingi pe de-a-ntregul să-ți spun Da! cu voioșie și să te-mbrățișez cu tot cu lacrimile-ți de crocodil.
Nici Ba! nu-mi vine să-ți strig așa în față, e drept… Te-ai pune pe jelit și mai abidir și unde-am ajunge? Reedităm potopul? În asemenea vremuri? Nu tu Arcă… greu de găsit un alt Tata Noe în zilele noastre… Nici așa nu merge.
Tu, Ploaie, îți amintești că odată ai crezut că poți topi cu stropii ăia ai tăi mult prea mari și – desigur – mult prea reci pentru gustul meu rânduri dintr-o carte? Așezat cumințel în pagină stătea atunci Arta diplomaţiei constă în a-l ţine pe adversar în expectativă. Așa că, uite – de dragul tău, să-ți mai treacă un picuț necazul, spun iar Poate…
Bursucel's Blog 
„Poate” ? sau „SE Poate !” ?
ApreciazăApreciază
Aaaa! 😯 Nu se poate! 😆
N-o să mai nesocotesc în veci apa de ploaie! 😉
ApreciazăApreciază
:))))))))))))
ApreciazăApreciază
Adversaru’ ca adversaru’, da’ pe prieteni…? Îi ţinem în ploaie? 🙄
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar dacă ne facem că plouă… 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să ne facem că soare, atunci! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta-mi place mai mult! Mă-nflorește și mă luminează și de n-aș grăi ai pune pariu că mi-s pui de huguleț! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asemenea pui, zici…?
Înfloritoare şi luminată să-mi fii! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci așa, Bursucel…te-ai hotărât să ții Ploaia în șah… Știi, pentru că ai acuzat-o că a avut lacrimi de crocodil, mi-a șoptit că n-o să(-ți) mai plângă. Mai bine cu Soare! Așa-i!
Cu drag te îmbrățișez.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană
So lovely…
Thank you, Enigma! 🙂
ApreciazăApreciază
Dă Doamne o ploaie bună,
De-ar țină măcar o lună,
Să ne spele pe vecie
De năravuri și prostie.
.
Plouă-ntruna, de ne-ngroapă,
Și mi-am zis, ca o lozincă,
Decât să mă-nec cu apă,
Mai bine-ncerc cu horincă. 😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Lasă Ploaia, nu se face să te-mbeți cu apă rece! Ia încearcă horincuță și să vezi ce iute-ți trece… Că prostia-mi pare mie că-i un fel de anti-strop – parcă vezi că îi rezită și temutului Potop! 🙄
ApreciazăApreciază
Nici da , nici ba , nici poate ,
Ci numai tu, pe spate
Îți pune-o pelerină,
Uscată să rămâi.
Și lasă atunci ploaia
Să-ți ude-a ta grădină,
Cu câte o sulfină
Ascunsă printre flori.
Nu-ți fie teamă de potop,
Chiar dacă ploaia ropotește,
Căci Tata Noe pune-un dop
Și norii n-or mai crește!
Ci doar privește veselia
Și bucuria din zăvoi,
Căci au să crească fire noi
De iarbă și de flori, zâmbind!
ApreciazăApreciază
Îți mulțumesc de sfaturi, Mugur… Reînvierii îi zâmbesc, dar Ploii încă-i spun doar Poate… Lasă-mi răgaz să mai gândesc! 😉
ApreciazăApreciază
Răgazul tău e de poveste,
La fel cu OOle-ți răscoapte! 😀
Mai bine să ne dai de veste
Că ploaia s-a pierdut în… noapte!
Deci, ai scăpat de-a ei povară,
Nu te mai doare-n picuri reci,
Afară-ncepe a fi vară,
Iar soarele-ți face poteci
Spre malul mării ce, spre seară,
Te-o-mbrățișa cu valuri, zeci! 🙂
ApreciazăApreciază