Cât?

Copil fiind, la una din orele de Chimie am învățat că Nimic nu se pierde – totul se transformă! Simplă lege a compensației. Utilizezi resursele ca să capeți un altceva în schimb. Ceva musai de trebuință, c-altminteri s-ar chema doar legea irosirii.

Tot copil fiind, am luat notă (cu o ușoară părere de rău, recunosc) de faptul că de-a lungul istoriei marile invenții -minunile acelea ce țin de progresul tehnic – au căzut în sarcina bărbaților. Ca un fel de compensație, mi-am zis. Neavând poale lungi, trebuia să fi avut un plus pe undeva. Logica mea (cu toată imperfecțiunea ei) mi-a sugerat că echilibrul impunea surplusul de minte.  Înzestrați cu-așa calitate, ar fi fost și păcat să și-o lase în voia sorții. Despre aplicarea legii irosirii nici nu se putea pune problema, așa că bărbații s-au pus pe treabă. N-o să enumăr aici câte-au fost în stare să născocească – mi-aș toci degețelele inutil, iar rezultatul s-ar pierde în ceața plictiselii obositoare. Sau a oboselii plictisitoare. Curată irosire!

Simt nevoia să povestesc despre ceva legat de una dintre cele mai faine născociri ale bărbaților. De-a lungul timpului am remarcat că, odată așezați pe scaun, în dreptul volanului, bărbații își etalează caracterul în toată splendoarea lui. Pe unii automobilul chiar îi transformă, zău! Le exacerbează simțurile, împingându-i către reacții… spontane (m-aș hazarda să adaug și dictate de chimie, că doar ea, drăguța, e-n tot și-n toate!). Reacții care îmi transfigurează fețișoara, imprimându-i mina cu care, copil fiind, am asistat întâia oară la efervescenta împreunare a indispensabilului potasiu cu apa chioară.

Ei bine, spontaneitatea asta (uneori concentrată într-un singur cuvânt format din doar 3 litere, succedat de o seceră ce-atârnă deasupra unui punct) îmi dă bătăi de cap și în faza inițială cumva mă frustrează. Îmi amintește că oricât aș uza eu de blugi, tot în tagma purtătoarelor de poale lungi mă aflu. … într-o eternă, fascinantă și uimitoare lume a bărbaților…

P.S. Nu știu, n-am găsit scris pe nicăieri dacă sâmburele melodiei ăsteia de suflet a încolțit în mintea lui James Brown pe când se afla pe scaunul unui automobil. Știu doar că a scris-o ajutat de o Ea, cu gând la calitate și nicidecum la cantitate.

P.P.S. Și nu, n-am scris niciun cuvințel sub impulsul misandriei. Doar că de la o vreme îmi pare că lumea bărbaților adevărați e decimată de-o epidemie cruntă. Cea a masculilor pragmatici. Cu automobile care mai de care musai mai fițoase. Și mai ales cu pretențîa nefondată că lumea asta e a lor…