Jurnalul unei femei simple – 21

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 10.09.2015 ora 21:35

Afară … afară mi-ar fi plăcut să fie soare. Eventual cufundat pe trei sferturi în Băltoacă sărată. Dar nu-i! Azi n-am văzut nicio fărâmiță aurie. Și-am tooot căutat-o azi, și-așa m-am agitat, fix ca o sticlă de șampanie preumblată prin hârtoape! Să nu-mi ziceți Fatăăă, s-a dus vacanța! S-a gătat vara, îi toamnă deja… Ai orbul găinilor sau ești iar în contratimp?!

Mă gândesc… că Toamna seamănă cu Luni! Mie, sincer, îmi sunt dragi copiii, dar ai Toamnei…. Vântul, de exemplu. Rece și urâcios. Cum l-o răbda sufletul să ciufulească bieții copaci? Sau florile… De freza mea – care încă un pic și-ar fi putut ilustra roza vânturilor – nu spun nimic, că s-ar găsi careva să mă acuze de subiectivism… Dacă dădeam azi nas în nas și cu Ploaia, celălalt plod al Mumei-Toamnă, nu-ș pe unde scoteam cămașa! Așa se zice, la figurat… Fiindcă la propriu, tot în rochiță de vară am plecat la birou dimineață. Acum mă gândesc serios că am cam intrat în belea dacă și mâine e la fel de… călduros ca azi.

Sunt recunoscătoare pentru… că Bunul a găsit de cuviință să-mi aducă în preajmă oameni buni. Și pentru că o tanti cu putere de decizie a intuit că în spatele răspunsurilor mele cumva țăcănite neobișnuite se ascunde un om de toată încrederea și responsabil. Mai mult nu zic, cel puțin deocamdată, așa că…

Din bucătărie… pot să aduc niște brânză de capră și niște roșii. Mai era și un castravete rătăcit, bietul… Aș putea spune și bătrânel, așa că pe ăsta îl las deoparte. Mai pun fructele la bătaie, la nevoie… Struguri, prune și pere. Mai era și o bere uitucită de vreo câteva zile, care sigur rămânea intactă dacă nu ajungeam la paragraful ăsta. Acum estimez că n-o să-i mai duc grija după ce isprăvesc cu scrisul…

Cu ce sunt îmbrăcată … Aha, uite de-asta mi-e mie ușor rece… Gândesc c-aș fi fost în stare mâine să păcătuiesc dând vina pe bunătate de bere pentru un hapciu datorat rochiei galbene cu flori. Rochia asta e practică, e comodă, da’ nu prea ține de cald, recunosc… O vorbă din bătrâni spune că suferă baba la frumusețe, deh…

Citesc … chestii care peste o lună nu-mi vor fi de folos. Riguroase. Scorțoase. Și stufoase precum o coadă de vulpe. Dar le citesc, că-i musai! Prefer musai în loc de trebuie, că am devenit alergică la trebuie ăsta…

Ceea ce aștept (sper) … Să se așeze odată lucrurile în făgașul lor normal. Cel mai mare dușman al liniștii e neîncrederea. Cronofag mai e și scepticismul ăsta! Tocător de nervi… Și mai sper ca plecarea mea să nu fie ceva nefast pentru o terță persoană. Pisici, pot să dau vina pe bere pentru tenta asta de tristețe?!

Ce mai meșteresc … Eh, n-am mai meșterit nimic de vreo… Am uitat de când, zău! Dar pot spune că n-am mai meșterit nimic de la răfuiala cu Nervul Sciatic! Majusculele ar trebui să arate doza de respect pe care i-o port. Asta totuși nu mă poate împiedica să îl fac de poveste și – mai ales! – principal responsabil pentru că n-am terminat Fularul Albastru promis. Sau Fulgii de Zăpadă… Dar măcar am o bucurie – dacă nu meșteresc, sus-numitul nerv mă tratează cu o dubioasă necesară prietenie.

Ascult … Estas Tonne – Internal Flight. Seamănă cu Yanni. Liniștitor și profund. Îmi dă impresia că sunt pe țărm de mare, cu privirile pierdute printre limbi de foc. Parte e amintire a verii trecute. Sulina – ultima noapte. Și mi-e bucurie să am certitudinea că de data asta contemplarea nu-mi va fi curmată de jandarmii care voiau musai să fie siguri că plaja nu va fi înghițită de vâlvătaie!

Unul dintre lucrurile mele preferate … să pot zâmbi în voie. Mi-s așa de urâte încorsetările, chestiile de conveniență sau încruntările… Ieri seară am mustăcit citindu-l pe Păunescu. Acum, amintindu-mi de asta, mi s-a făcut chef să citesc ceva vesel. Topârceanu să fie…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … Adjudecat din start – Fiică-mea! Poate așa o mai îmbunez, că s-a luat de mine mai devreme fiindcă, într-un acces de inconștiență sinceritate, am dat curs imboldului (iscat de Aghiuță, probabil) și i-am spus că am decis să mai rămân la birou și pe ultima sută de metri. Pfiuuu, m-a cam beștelit! Dar măcar știu că a făcut-o din grijă și drag…

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

De duminică îmi tot doresc să așez poza asta aici. Acum florile îmi sunt dragă amintire. Doar busuiocul e încă verde. Probabil are mustăți… n-am avut starea să verific. Așa cum n-am încă starea să fac un tur prin virtual. Sau să dau frâu impulsului de a scrie ceva mai altfel. Gândesc că peste o lună lucrurile vor fi schimbate. Sper…

Până atunci… cu drag…