With or without… (?!?)

Fugitiv… Dintre toate stările trăite până acum cea mai cruntă e aceea de a constata că semăn cu Luni… 😐

Semănați mai bine zâmbet – poate crește azi, mai știi?! 🙂

Protejat: ♣♣

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Soare

Cam așa mi-aș traduce starea de acum – E soare și senin de vreo oră-ncoace și-o să fie soare și diseară, și măine dimineață, și poimâine, și…. pââână la prima ciondăneală cu fii-mea!

Dar azi mi-s toată numai zâmbet!

Real. Prea real!

Suntem cei mai și cei mai… și cei mai…

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

Există o poveste reală tare interesantă. Pe câteva insule din Pacific, aborigenii vânează maimuțe, mâncându-le creierii. Consideră că astfel devin ei, oamenii, mai deștepți. Dar cum reușesc să le prindă? Foarte simplu, din păcate.

Pe plajă, cresc niște fructe mari, cu coaja tare, pe care maimuțele le adoră. Sparg destul de greu coaja aia, bagă mânuțele și apucă miezul. Văzând ce și cum, localnicii fac ei, pe jumătate, treaba maimuțelor: dau câte o gaură în coaja fructului doar cât să încapă mâna mică a animalului. Și leagă fructul de sol, să nu poată fi luat cu totul. Maimuța vine, se bucură că nu se mai chinuie singură să spargă coaja, bagă mâna cu chiu, cu vai, apucă miezul, făcând mâna pumn, și hai s-o mai și scoată afară. Dar nu mai reușește, e gaura prea mică. Vânătorul se apropie, maimuța vede, se zbate, țipă, trage pumnul, dar nu-l poate scoate…

Vezi articolul original 348 de cuvinte mai mult

Pozeee

(… cu Ninsoarea, firește… 😉 )

Azi a nins… Serios! S-au prins în horă Fulgii de Nea chiar lângă fereastra Biroului meu! Nu-ș dacă și la voi, dar la mine așa a fost…

Bifam… Ca de obicei, bifam și mormăiam. Să nu mă întrebați ce, că-s Bursucel Simțitor și nu-mi vine să reproduc ce ziceam… 😳 Am teancuri de hârtii listate, care mi se ițesc care mai de care în fața Creionului. Și bietul de el nu le face față – pe zi ce trece se face mai mic… și mai mic… o să-i fac și lui poză până nu ajunge una cu Guma ce-o poartă în coadă cu mândrie…

Din vreme în vreme mai aruncam câte o privire pe fereastră… Mereu pierd amurgul – acum e zi, acum e ditamai bezna! Oooricât aș pândi trecerea, tot îmi scapă… Dar nici cu ochii pe fereastră nu poți sta la birou! Cum ar suna un Raport de activitate cu Am pândit amurgul ?! 🙄

Amurg pe care iar nu l-am prins nici azi, e drept, dar am întâmpinat cum se cuvine Prima Ninsoare! Am deschis fereastra laaaarg , am luat aparatul foto din geantă și …

Știu… pozele nu-s prea reușite, că bateria camerei era pe terminate. Și nici eu nu mi-s Bursucel Fotograf Expert… 😳

Dar nu puteam să las Evenimentul să treacă neimortalizat, zău! Că nimic din ce stârnește Zâmbetul nu e de dat la o parte, nu? 🙂

22 jumate

Mostră de râs cu lacrimi… și de emoție în exprimare, că altminteri cum?!

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta…

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

Omniprezență

( … pe jumătate – mea culpa! 😳 … )

Plouă… răpăială sacadată și enervantă ce-mi amintește fără drept de apel de Bacovia și-al lui Plouă stupid… Slavă Domnului că gândul mi se oprește aici și nu are pic de intenții suicide, ba din contră! E pus pe șotii și-mi dă ghes să mă privesc în oglindă. Iar eu mă-ndrept într-acolo, fix cât să mai scap un pic de zgomotul iscat de stropii de ploaie ce sărută enervant pervazul ferestrei mele.

Poc-poc-poc-poc-poc!

🙄 Da… știu – aș putea închide fereastra, dar aș pierde aerul curat… și rece – probabil aliat cu Ploaia, Vântul șuieră și mătură în îmbrățișări același Pervaz… mi-am promis că după ce se potolește vremea o să-l bucur cu căldura unui petic de bumbac cu-adevărat iubitor. Merită din plin, pentru că e cumva victima ultimei mele isprăvi. 🙂

Ei, hai să vă spun de ce plouă… 😳 Krab roșcățel, te căutasem să-ți spun că mi-am colorat părul! De sâmbătă aveam gândul ăsta de schimbare, doar că n-am prea avut vreme. Duminică însă, din momentul în care am zis O fac! s-a pus vremea pe plâns. Am zis că-i glumă, că se potolește… Hai, că-i toană! Dar văd eu bine că mă pedepsește în regulă… și nu numai pe mine! Acum sper să nu vină Potopul, mama ei de Ploaie rece și udă, și urâtă pe deasupra!

Și ca să fie trebușoara ca la carte, Ploaia e omniprezentă – uite-așa-mi trebuie, c-am intrat într-o curte unde am văzut la loc de cinste poza unor gogoși – numai poza rămăsese din dânsele… Dau să fug iute, dar Gândul zice Nuuu, întoarce-te imediat de citește! Ai iscat Ploaia, suportă consecințele! Am suportat cu stoicism, că măcar am văzut copii frumoși… și-un dovleac colorat – și gogoși… o minunăție, ce mai! 😎

Acum eu zic așa – dați voi iama în butoiul cu zâmbete, eu zic Mea culpa! până mi se șterge vina și poate-poate s-o sparge-n mici fărăme ghinionul și se oprește vremea asta plângăcioasă, că-i prea de tot – și ploaie, și lipsă de gogoși, și marți pe deasupra!

Update – Marți 01.10.2013 orele 22:37 – că e musai! Asta-i nuanța de Roșcat-Bursucel! 🙂

… luminat de blitz, că soare nu-i… 😳

Dimineți cu… cântec

( … o perspectivă & aduceri aminte cu drag… 🙂 )

Singura dimineață netrăită încă este cea din Ohio… restul aducerilor aminte îmi încarcă rezerva de zâmbete pentru azi… 🙂

…bucurați-vă azi de soare, de culori, de tot ce e frumos…

🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Cu gândul aiurea iar…

( … tentativă de înfometare a excel-urilor.. 😳 )

E rece… simt recele ăsta peste tot… așa că-n locul cerului plumbuit de nori pun culorile vestului care-mi cere răbdare. Iar peste aleile stropite cu lacrimi de cer arunc petale colorate de trandafiri ce-așteaptă răbdători să primească zâmbetele zgribuliților grăbiți de vântul toamnei. 😉

I-am pregătit zilei ce vine hăinuțe în culori de sărbătoare, furate din excel-uri semafor – mai nou devoratoare de timp…

Să vă fie și vouă Vinerea zâmbet și culoare! 🙂