Fără titlu

Bloggeri dragi (şi bloggeriţe),

Am dat la o parte iţe (nu-mi clipiţi stupefiat: Bursucelu’ a-nviat?!?) şi cu bucurie mare croşetez azi o urare:

Anul nou ce stă să vină să vă-nvăluie-n lumină, să vă dea talent cu carul – Muza vă sporească harul! – să scrieţi poveşti o mie (musai vesele să fie!) şi s-aveţi urmăritooori statornici şi răbdători, puşi mereu pe comentat. Staţi un pic, n-am terminat… Fericirea, sănătatea, împlinirea, bunătatea să vă fie-nsoţitori nelipsiţi pe timp de nori!

De urat v-aş mai ura, da-i zgîrcită Muza mea (nu pîrăsc, dar tre’ să ştiţi)…

Mai zic doar Să fiţi iubiţi!

Sursa foto

Jurnalul unei femei simple – 21

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 10.09.2015 ora 21:35

Afară … afară mi-ar fi plăcut să fie soare. Eventual cufundat pe trei sferturi în Băltoacă sărată. Dar nu-i! Azi n-am văzut nicio fărâmiță aurie. Și-am tooot căutat-o azi, și-așa m-am agitat, fix ca o sticlă de șampanie preumblată prin hârtoape! Să nu-mi ziceți Fatăăă, s-a dus vacanța! S-a gătat vara, îi toamnă deja… Ai orbul găinilor sau ești iar în contratimp?!

Mă gândesc… că Toamna seamănă cu Luni! Mie, sincer, îmi sunt dragi copiii, dar ai Toamnei…. Vântul, de exemplu. Rece și urâcios. Cum l-o răbda sufletul să ciufulească bieții copaci? Sau florile… De freza mea – care încă un pic și-ar fi putut ilustra roza vânturilor – nu spun nimic, că s-ar găsi careva să mă acuze de subiectivism… Dacă dădeam azi nas în nas și cu Ploaia, celălalt plod al Mumei-Toamnă, nu-ș pe unde scoteam cămașa! Așa se zice, la figurat… Fiindcă la propriu, tot în rochiță de vară am plecat la birou dimineață. Acum mă gândesc serios că am cam intrat în belea dacă și mâine e la fel de… călduros ca azi.

Sunt recunoscătoare pentru… că Bunul a găsit de cuviință să-mi aducă în preajmă oameni buni. Și pentru că o tanti cu putere de decizie a intuit că în spatele răspunsurilor mele cumva țăcănite neobișnuite se ascunde un om de toată încrederea și responsabil. Mai mult nu zic, cel puțin deocamdată, așa că…

Din bucătărie… pot să aduc niște brânză de capră și niște roșii. Mai era și un castravete rătăcit, bietul… Aș putea spune și bătrânel, așa că pe ăsta îl las deoparte. Mai pun fructele la bătaie, la nevoie… Struguri, prune și pere. Mai era și o bere uitucită de vreo câteva zile, care sigur rămânea intactă dacă nu ajungeam la paragraful ăsta. Acum estimez că n-o să-i mai duc grija după ce isprăvesc cu scrisul…

Cu ce sunt îmbrăcată … Aha, uite de-asta mi-e mie ușor rece… Gândesc c-aș fi fost în stare mâine să păcătuiesc dând vina pe bunătate de bere pentru un hapciu datorat rochiei galbene cu flori. Rochia asta e practică, e comodă, da’ nu prea ține de cald, recunosc… O vorbă din bătrâni spune că suferă baba la frumusețe, deh…

Citesc … chestii care peste o lună nu-mi vor fi de folos. Riguroase. Scorțoase. Și stufoase precum o coadă de vulpe. Dar le citesc, că-i musai! Prefer musai în loc de trebuie, că am devenit alergică la trebuie ăsta…

Ceea ce aștept (sper) … Să se așeze odată lucrurile în făgașul lor normal. Cel mai mare dușman al liniștii e neîncrederea. Cronofag mai e și scepticismul ăsta! Tocător de nervi… Și mai sper ca plecarea mea să nu fie ceva nefast pentru o terță persoană. Pisici, pot să dau vina pe bere pentru tenta asta de tristețe?!

Ce mai meșteresc … Eh, n-am mai meșterit nimic de vreo… Am uitat de când, zău! Dar pot spune că n-am mai meșterit nimic de la răfuiala cu Nervul Sciatic! Majusculele ar trebui să arate doza de respect pe care i-o port. Asta totuși nu mă poate împiedica să îl fac de poveste și – mai ales! – principal responsabil pentru că n-am terminat Fularul Albastru promis. Sau Fulgii de Zăpadă… Dar măcar am o bucurie – dacă nu meșteresc, sus-numitul nerv mă tratează cu o dubioasă necesară prietenie.

Ascult … Estas Tonne – Internal Flight. Seamănă cu Yanni. Liniștitor și profund. Îmi dă impresia că sunt pe țărm de mare, cu privirile pierdute printre limbi de foc. Parte e amintire a verii trecute. Sulina – ultima noapte. Și mi-e bucurie să am certitudinea că de data asta contemplarea nu-mi va fi curmată de jandarmii care voiau musai să fie siguri că plaja nu va fi înghițită de vâlvătaie!

Unul dintre lucrurile mele preferate … să pot zâmbi în voie. Mi-s așa de urâte încorsetările, chestiile de conveniență sau încruntările… Ieri seară am mustăcit citindu-l pe Păunescu. Acum, amintindu-mi de asta, mi s-a făcut chef să citesc ceva vesel. Topârceanu să fie…

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … Adjudecat din start – Fiică-mea! Poate așa o mai îmbunez, că s-a luat de mine mai devreme fiindcă, într-un acces de inconștiență sinceritate, am dat curs imboldului (iscat de Aghiuță, probabil) și i-am spus că am decis să mai rămân la birou și pe ultima sută de metri. Pfiuuu, m-a cam beștelit! Dar măcar știu că a făcut-o din grijă și drag…

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

De duminică îmi tot doresc să așez poza asta aici. Acum florile îmi sunt dragă amintire. Doar busuiocul e încă verde. Probabil are mustăți… n-am avut starea să verific. Așa cum n-am încă starea să fac un tur prin virtual. Sau să dau frâu impulsului de a scrie ceva mai altfel. Gândesc că peste o lună lucrurile vor fi schimbate. Sper…

Până atunci… cu drag…

Balet

Dimineața mea din astă sâmbătă – originală, dar altminteri cu nimic deosebită de suratele-i – a venit cu chef de croșetat ghioceii pentru O.  Și pentru că mi-i doresc a fi cât mai apropiați de real am pornit în căutare de modele pe internet. Aparent simplă, trebușoara asta e adevărată piatră de încercare…

Nu, încă n-am găsit nimic care să mă încânte. Nu ghiocei… Dar nu disper – știu că la vremea potrivită voi primi exact ceea ce-mi doresc!

În schimb am găsit un dar dosit cumințel în e-mail. Două mânuțe în aer și-un picioruș lateral… a fost primul gând care mi-a desenat hotărât un zâmbet. Știu, poate pentru unii poate părea haios, dar eu îmi spun că și florile fac balet…

În ton cu primăvara, primit din drag și oferit la rându-mi cu drag, vi-l prezint pe Mugur de dans! 🙂

Vă las cu gândurile frumoase și mă-ntorc la croșetat acum – de data asta e garofița ajurată ce-aduce cu o fustiță bogată de balerină… 😉

Zâmbet

(Monitorizare ➡ Premiu MWB)

Bine, știu, la ora asta trebuia deja să dorm și să visez poate un colț de rai sau altceva pe măsură – legea compensației ar fi trebuit să-și facă treaba și să-mi cadorisească un ceva pe măsura frumuseții, cumințeniei și… bine, mai bine tac și vă zic de ce nu dorm eu acum… 😳

Mi-am făcut un ceai de albăstrele (e fain de tot, zău!) și-mi onorez cu drag promisiunea de a scrie despre o surpriză plăcută, care m-a uimit un picuț. De-a lungul timpului am tot primit premii și coronițe de la școală și mi se părea să fie firesc așa – la drept vorbind muncisem pentru ele, tot cu drag, e drept… Apoi am primit un alt premiu – un copil frumos, sănătos și isteț (asta s-a dovedit pe parcurs, că doar nu o dată m-a pus în dificultate ba cu o replică, ba cu o întrebare, de nu știam pe unde să scot cămașa să ies basma-curată în fața piticaniei :oops:). Ca să fiu sinceră și fiică-mea e o realizare firească – e rezultatul Alegerii pe care am făcut-o la un moment dat.

Mai țineți voi minte cât de necăjită eram din cauza monitorizării? Nu pricepeam neam cine-mi tot citește rândurile și mai ales de ce?! Pe cine oi fi supărat și mai ales cum?! 😐 Tocmai eu – întruchiparea cumințeniei… 🙄

Ei, am aflat într-un final și mi-a mai venit inima la loc. Era MWB -ul. Și nu-l supărasem cu nimic, slavă Domnului! 🙂

Tot ce-mi doresc acum e timp. Timpul acela în care poți să dăruiești frumosul în voie, fără să tragi cu ochiul la cadranul ceasului. Momentul în care Timpul se oprește din fugă și te poftește să te bucuri în tihnă de clipe minunate. Să-mi fie timpul în care Gândul Instant ar isca un alt Ceva Aparte care ar adeveri că nu spun Mulțumesc! degeaba și că am meritat premiul MWB.

Acum Gândul mi-i doar Năstrușnic iar și-mi dă ghes să-i dedic zilei de Luni premiul în semn de îmbunare și apreciere pentru încremenirea clipei. 😉

Poate-poate o văd împrăștiindu-vă cu dărnicie zâmbete… 🙂

Miercurea cu Mulțumiri

( … șterpelesc Timp din farfuria Muncii Cronofage… 😳 )

Nu mi-a ales sau impus nimeni meseria asta a mea… m-a prins odată, demult, pornind de la o provocare – cam așa încep marile iubiri, nu?! 🙂

Îmi amintesc că au fost și vremuri frumoase, când cred că l-am mâniat pe bunul Creator cu ale mele cârcoteli legate de gradul de lejeritate sau de temerea mea că mi-s plătită să mă plictisesc. Na, că mi-a făcut plocon activitate în exces, de n-am vreme nici să-mi mai arunc o privire fugară în oglindă… Era o vorbă, de mi se potrivește mănușă acum – Cine face ca mine, ca mine să pățească! Curat ghinion! 😳

Pe de altă parte însă, realizez că mi-s norocoasă – am primit în dar zilele astea imagini frumoase și un premiu din partea MWB… promit să scriu despre asta la sfârșitul săptămânii – îmi zbârnâie acum în minte multe, dar nu am vreme să le aștern… Spun până una alta Mulțumesc! Mulțumesc pentru că existați, mulțumesc pentru că mi-ați îndulcit șederea asta neașteptat de prelungită în București, mulțumesc pentru că sunteți atât de calzi… mereu zâmbesc când realizez asta… 🙂

Vă las cu Trandafirii Alexandrei, primiți în dar de la Melanie și amestec zâmbete cu albastrul ce boltește drumul prin Kentucky…

Să vă fie Cerul prietenos, iar Norii doar pufoși și veseli! 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Împreună, pentru o zi de mâine mai frumoasă

(…sau Gând Frumos iscat din Dor…)

Uite, recunosc – sunt un Bursucel teribil de sensibil… e tare ușor să-mi schimbe cineva starea cu o simplă privire sau cu un singur cuvințel. Sensibil, nu sperios… fug doar atunci când simt că o persoană îmi e ostilă și îmi vrea răul. Sau nu mă vrea prin preajmă. Dar de simt bunătate și drag… ehe… poți să mă alungi cu măturoiul, poți să mă beștelești, în fine… poți aproape orice, că nu mă sperie nimic atâta vreme cât nu simt răutatea strecurată-n acțiuni. Mi-e drag de oamenii buni….

Uneori pățesc rușinea ca emoțiile să mă cuprindă și să mă reducă la tăcere. Sufletul se umple de bucurie într-atât, încât reușește să blocheze orice acțiune a Minții. Nu exagerez… Eu – Bursucelul cel sporovăitor de nu se poate – rămân făr’ de cuvinte exact când ar trebui să spun ce simt… Așa, ca ieri, când Dan cel cu dor de Diană m-a luat prin surprindere cu a lui Dar de Suflet – premiul “Împreună, pentru o zi de mâine mai frumoasă“.

„Coronița” asta m-a bucurat tare, Dane și mi-i dragă peste măsură! Pentru că știu că ai dăruit-o din suflet, fără să aștepți la schimb nici un car cu gânduri bune, nici un butoi plin ochi cu zâmbete… Le las eu aici cu dragă inimă, în semn de mulțumire… 🙂