Praf & Fluturi

De când lumea, e scris cu litere de-o șchioapă în fișa postului fiecărui pisoi Alergat după fluturi! Așa e datul și – ca orice ființă care se respectă – ghemotocul de blană nu-și neglijează îndatoririle. Indiferent de rezultate, nu s-ar dezice de chestia asta în veci… Același dat stabilește că fluturii, având avantajul zborului, au norocul să-și păstreze intact satinul aripilor. Și-nclin să cred că tocmai de aceea pisoii sunt mai înverșunați parcă și-și doresc din tot suflețelul să-și decoreze lăbuțele cu praf de fluturi. Probabil acela e momentul în care – culmea! – devin brusc pioși. Atunci se roagă… să vină un fluture… să-și păstreze agerimea… să nu care cumva să adoarmă și să rateze evenimentul… Mă rog, important e că se roagă!

S-ar zice că Bunul îi iubește pe pisoi. Le face din vreme în vreme hatârul și îi fericește cu câte o izbândă. Nu mă încumet musai să îl judec și nici să-l arăt cu degetul aiurea, dar… De fiecare dată când pisoiul își satinează blănița în culori de fluture e un ceva care il pune pe gânduri. Din minunea care-i era țel se alege praful. Colorat, dar tot praf e… Acela e momentul în care probabil că pisoiul își pierde și bucuria, și elanul…

Cred că asta seamănă cumva cu disecția unei iubiri trecute. Privind în urmă, te-ntrebi – ca și pisoiul – cum de s-a transformat în negru toată strălucirea în care erai învăluit?! N-aș ști să spun dacă și pisoii au impulsul negării trăirilor anterioare. Sau dacă simt nevoia rescrierii poveștii pentru a scăpa de sentimentul zădărniciei. Sau dacă ar sacrifica și ei orice pentru o brumă de praf de uitare, așa cum fac uneori oamenii… Împinși de nebuneasca și iluzoria speranță, cern peste amintiri praf și așteaptă… Așteaptă și poate se roagă și ei precum pisoii. Să treacă timpul… să se aștearnă peste toate uitarea…

Mă-ntreb dacă Bunul îi iubește mai mult pe pisoi. Sau dacă pisoii se roagă mai frumos decât oamenii… Altminteri n-aș ști cum să-mi explic de ce se-alege praful de uitare și se-mprăștie-n patru zări la o simplă zbatere de aripi. Satinate. De fluturi…

Bucurie (2 x 1/2)

(…Bucuria mea – Necazul lui Otto…)

Altă insomnie – de data asta de bucurie și-un pic de grijă, recunosc. Dar a meritat și va merita oricând – acum, când îmi știu zăpăceala de fată pornită în fine pe drumul Bucureștiului sunt fericită peste poate! Dar nu pot să dorm, iar am gânduri…

Trăznita de fiică-mea nu poate fără OTTO al ei!

El nu e complet fără EA!

E ca și cum îl lași în beznă, dacă îl privezi de prezența ei…

Știu, măi Otto, e curată ticăloșie!

Dor de Polonic

(… Mama lui de Dor! 😳 …)

Mi-e dor să te găsesc dimineața pe perna de alături,

Mi-e dor să-mi ciufulești părul,

Mi-e dor de privirea ta…

Mi-e dor de tine, Pisoi cuminte și zăpăcit…

Nici n-ai idee cât de dor îmi e!  🙂

P.S. Trebuie musai să adaug. Musai! Nu răscoleam după pozele dragului de Polonic (plecat prea brusc la sfărșitul lui 2009) dacă nu făceam cunoștință azi cu Izzie. Ghemotocul ăsta mi-a amintit că odată, demult, am avut parte de cel mai cuminte și mai afectuos motănel adus acasă cu intenția „Îl punem pe picioare și-apoi vedem noi cui îl dăm!” Că nu l-am mai dat nicicui nu e meritul meu. Și că mi-e dor de el de fiecare dată când văd un pufos ce-i seamănă, e tot meritul Pisoiului! 🙂

Așteptări în Alb și Negru

De s-ar face mai repede Luni… Pe unde umbli, ghemotoc negruț, c-am obosit așteptând ?! 😕

Auzi la ea – mă vrea negruț! Acu’ stau și-aștept Coafeza să mă coloreze… 😳

Ca de Rusalii…

Așa-mi trebuie! Da’ cine – Doamne, iartă-mă! – altul decât Aghiuță mi-o fi dat ghes să-mi las bunătate de liniște și să mă mai capăt cu încă un gând de amărăciune, bașca și cu dorința arzătoare să treacă într-o clipită doi ani și să-mi iau zborul hăăăăt-departe, peste Ocean?! Zațul din ceașcă putea clar să mai aștepte întânirea cu șuvoiul de apă…

Ete cu gândul ăsta m-am întors în cameră și am răsucit cheia în broască, fix cât să măresc distanța dintre mine și malițiozitatea de la capătul culoarului!

Când ieșisem din cameră, având în mână doar ceașca de cafea, eram tare bine dispusă – chicoteam la gândul că voi scrie azi ceva mai vesel, care să ridice măcar un colț al gurii în semn de zâmbet! Că tare-mi mai place să văd oamenii zâmbind frumos!

Pornise cam așa…

Dis-de-dimineață (și aici mi-s subiectivă – vorbesc de dimineața mea, aceea din zilele de sărbătoare legală, care începe undeva după 11,00 a.m. musai! 😳 ), după cotidianul ritual de trezire, cu cafeaua de-a dreapta și laptopul în față, am purces la scotocirea prin recipientul numit Inbox. Dacă nu fac trebușoara asta la vreme, m-am ars! Azi pliculețul m-a avertizat că am doar 96 unread… Nu-i bine, dar nici rău – am avut perioade mai urâte, când treceau de 296!

De nevoie, am învățat că în cazurile de genul ăsta mi-i de ajutor sort by sender – le iau frumușel în ordine crescătoare, cu răbdare asezonată cu tutun. Mi-am dat seama că ziua-mi va fi tare făinuță după primul mesaj deschis – mai era pe lumea asta un altul de se trezise tare-tare târziu! Iar eu mi-eram mai norocoasă decât el – mahmureala de care vorbea îmi era lăsată în urmă rău de tot în timp! Lăsată, nu uitată, că-i memorabilă trezirea cu sentimentul de… brrrr de după Festivalul Berii!

Ducă-se… hai înapoi la povestioară, că-i mai indicat așa!

Și cum citeam eu despre istețime, mustățile lui Stalin, o EA și strategii de cucerire, mintea asta a mea de-mi joacă feste – care mai de care mai năstrușnice – a luat-o înainte rău de de tot pe arătură, a conturat furăciuni și a iscat un pisoi… 🙂

He he… târziu a venit și imaginea de însoțea cuvintele și-a meritat să aștept, zău! Un ghemotoc de blană mic-mic, zgribulit și înfoiat! Asta mi-a amintit de puiul de mâță care-ntr-un viitor apropiat o să-mi inspecteze camera în stilul caracteristic pisicesc. Și care – firește! – o să-mi escaladeze draperiile, altfel cum ?! Că doar nu s-o lăsa el mai prejos decât restul neamurilor! 😀

Mi-s pregătită pentru asta, pe cuvânt! Am așa o… indulgență amestecată cu acceptarea perspectivei harababurii provocate de curiozitatea mâței mele. Mâță sau motănel… la capitolul ăsta am zis precum o viitoare mămică aflată pe ultima sută de metri de așteptare, care a refuzat la ecografie să afle care va fi sexul puiului ei – Fie ce-o vrea bunul Dumnezeu, numai sănătos să-l am!  🙂

Ei, nu înseamnă că nu mi-l închipui… am avut cândva năzdrăvani de felul ăsta doar…

Această prezentare necesită JavaScript.

Nu știu cum o fi pictat puiuțul ăsta cel nou… Poate-o fi chiar gri-petrol, cu ochi galben-chihlimbar – așa, ca zăpăceala de motănel ce-a dat gata la amiază toaaată conserva de sardine pe care am pus-o la bătaie cu tot dragul. Hoțoman, deh! De mâncat – a mâncat, dar n-a vrut neam să dea lăbuța prietenește cu mine! Și nici să mă lase să-l mângâi pe creștet… Eh, un pic de încredere a căpătat el în mine, altminteri n-ar fi cutezat să vină pâș-pâș la nici un metru în spatele meu. O fi simțit el că nu am nimic de ascuns și că intențiile-mi sunt curate, spre deosebire de cele ale altor câțiva semeni de-ai mei ce mișună prin preajmă…

Mi-am amintit de el și-am tras o fugă până la fereastră – e tot sub vișini și-i pus pe joacă! Am spus încetișor pis-pis – a ciulit urechile, m-a fixat prin plasă câteva clipe, apoi și-a văzut de ale lui chestii pisicești… 😆

Mi-am făcut plan de bătaie – de nu și-o lua lumea în cap să plece pe coclauri, îl tratez mai pe seară și cu un iaurt grecesc – am eu așa un sentiment că trebuie să-i placă și lui, nu numai mie… Și mai știi? Poate-i fac rost de tovarăș de joacă …Pufoșeniei. O să-i spun așa până i-oi găsi un nume pe măsură năzdrăvăniei de-o tot aștept de ceva vreme… 😉

Încotro?

Tot căutând un ceva de colorat ziua asta – despre care gura lumii spune că ar avea 3 ceasuri rele – am dat peste… micul stârnitor de zâmbete… 🙂

Altruism

Omul, ființă inteligentă altminteri, a reușit de-a lungul timpului să distrugă ecosisteme. A făcut-o de cele mai multe ori conștient, demonstrând la superlativ cruzimea de care poate da dovadă. Când la modul peiorativ aud apelativul animalule adresat unui om, mă revolt. Pentru că eu consider că nu omul respectiv, ci animalul e jignit…

Dacă e să stăm strâmb și să judecăm drept, când vine vorba de maternitate, unitate, atașament, cumpătare sau altruism, omul – deși se consideră vârf de piramidă – are încă multe de învățat de la animale.

Pentru cine are răbdare, merită văzut… 🙂

Miss Them…

Wake up!

N-am șanse! Nu cu Otto…

După țopăieli, scânceli, papuci plimbați prin cameră în semn de protest, îi musai cazul să reacționez. Nu mai spun „Mi-e somn, Otto, lasă-mă încă un pic!”… Mă ridic doar mecanic. Știu că e vremea Plimbării de Dimineață…

Și începe monitorizarea… Cred că e printre puținele dăți când baia îi este loc drag. Nu iubește apa și sigur nu pricepe de ce trebuie să irosesc timpul sub duș. Garantez că periuța și pasta de dinți sunt chestii inutile în mintea lui. Dar e răbdător. Și mai ales înțelegător. Ceva gen „Fie, pot fi mărinimos și azi cu tine!”. Ieșirea din baie cred că e partea lui preferată. Ultimul nod la șiret e siguranța plecării. Iar mâna mea întinsă către lesă…

E deja un ritual. Care are ca încoronare bucuria lui Otto. Cred că asta e partea care îmi place cel mai tare…

Nu mi-am închipuit niciodată pe vremea când era puiuț că-mi va fi tovarăș de plimbare. Sau că voi ajunge să îmi doresc o casă, o grădină, un loc de joacă doar în perspectiva unui Otto fericit. E o altfel de trezire…

 

Un chinez printre români…

Nu mi l-am dorit pe Otto. Știu câtă nevoie de afecțiune are un câine. Și ce responsabilitate presupune. E echivalentul unui copil. Dar mi-a devenit drag până la urmă…

E dificil pentru Otto să își facă prieteni printre semenii lui din mediul canin. Cred că îi sperie faptul că e diferit. Că e impunător, dar impasibil la provocările lor. E prea calm. Ar fi ușor pentru el să riposteze – are forța și prestanța necesară – doar că nu îi stă în fire. Reacționează doar după ce l-ai enervat îndeajuns de tare. Și atunci nu se repede la gâtul celuilalt. Doar latră, iar asta e suficient.

Mă întristează scâncetul lui Otto. Știu că el nu poate înțelege teama celorlalți. Că tot ce își dorește e doar tovărășia lor. Și că speranța i se transformă în dezamăgire, pentru că simte doar respingerea…