Arhive pe categorii: Filme

Insomnia de Luni

(simplă resemnare consemnare)

Cu noaptea-n cap, Bursucelul s-a pricopsit cu-o Insomnie cruntă… A stat el și-a socotit că de la 4,30 până la ora programată pentru deșteptarea de zi cu zi ar fi 3 ceasuri pe degete – urâtă treabă! Că de-ar fi numărat oi să adoarmă, sigur ar fi pățit mare rușine – măcar de nu era plasat la nici 5 minute de chestia aia de se numește pompos loc de muncă, putea să dea vina pe traficul infernal din jungla de se cheamă București. Ghinion! Așa că a purces la a-și face fiertura ceea de-i zice cafea și a cotrobăi prin laptop după un film, dar nu unul oarecare – Patul lui Procust. Planul era clar – împletit la puloverul cât pentru 11 cocori (promis, adică datorie curată!) și văzut film. Simplu…

Consemnez că preț de 4 cafele (consumate cu stoicism fără pic de tutun, doar cu răbdare) năpăstuitul Bursucel a trecut prin stări de l-au bulversat complet, bietul de el – a fost, pe rând:

Romantic – provocat de Valsul lui Eugen Doga

Dănțuitor – stârnit făr’ de drept de apel de tangourile din Patul lui Procust…

și

Înciudat – asta nu mai pot spune de ce, că-i secretos nevoie-mare!

(Eu mă risc să zic totuși… cred că-i e ciudă pentru că e Luni – știu că detestă într-atât de tare ziua asta, încât ar fi în stare să văduvească săptămâna de ea… Slavă Domnului că nu se petrec chiar toate după mintea Bursucelului ăsta zănatic! :razz:)

Short-term memory loss

Hmmm… nu știu dacă trebuie să râd sau să plâng… am mai întâlnit atitudinea asta matură, am mai auzit discursul legat de impactul negativ al muncii când vine vorba de viața personală… acum îmi sună doar ca un simplu clișeu. Am tăcut nu pentru că m-ai impresionat, ci pentru că am avut iar acel deja-vu… Și pentru că mi s-au terminat și cuvintele. Era firesc să închid. Nu au lipsit apoi mustrările de conștiință, așa că îți scriu…

Am simțit nevoia să mă reapuc de muncă. Paradoxal, dar asta mă relaxează… Pentru o vreme îmi ocupă mintea cu altceva. E ca și cum s-ar goli cumva memoria, măcar pentru scurtă durată. Uneori îmi place asta. Alteori mi-e teamă să nu uit… E o stare controversată pe care nu pot și nu vreau încă să o disec. Posibil altădată, când îi va veni vremea.

Short-term memory loss…

Nu știu dacă ți-am vorbit vreodată de Memento. L-am găsit întâmplător… M-a surprins, poate pentru că am avut inspirația să nu citesc nici o recenzie despre el. Așa și-a păstrat toată sarea și piperul. E un film mai altfel

Dream

P.S. 1 Am scris, după cum vezi… Acum nu te mai poți plânge! 😀

P.S. 2 Dacă tot ai citit, trage cu ochiul și aicijust in case … 😉

Mr. Nobody

 

Un singur fulg de zăpadă poate înclina frunza unui bambus

– proverb chinezesc –

 

Viața pe care o trăim în prezent e rezultanta alegerilor făcute de-a lungul timpului… bune sau rele, deciziile pe care le luăm ne fac fericiți sau din contră.

E drept, câtă vreme eziți, totul e posibil… Și cel mai greu lucru de făcut e să găsești alegerea perfectă!

Fericirea – acea stare după care tânjim, alergăm, ne agităm s-o obținem, facem eforturi disperate s-o păstrăm – e uneori condensată într-un singur cuvânt, de cele mai multe ori substantiv propriu…

… Am revăzut azi Mr. Nobody… 🙂

Pay it forward

Vei întâlni în viață persoane care te iubesc, te urăsc sau sunt indiferente față de tine. Totul ține de conjunctură, de interacțiune și mai ales de caracter.

Idealistă fiind, mi-am permis de când mă știu să cred că lumea poate fi mai bună. Mi-amintesc prima revoltă, copil fiind, când nu înțelegeam de ce învățătoarea îmi vâna greșelile la caligrafie. De ce cu mine era intransigentă, pe când cu alții era înțelegătoare și îi încuraja, spunându-le că apreciază efortul lor și că e firesc să mai și greșească? De ce trecea cu vederea peste purceii altora în timp ce ai mei erau vânați? Revoltei mele îi răspundea mama mereu cu un Vrea să fii mai bună, pentru că știe că tu poți! Doar că perseverența imi era răsplătită de învățătoare cu o privire aruncată peste ochelari, mereu parcă dezamăgită că există dorința să mă perfecționez. Și avea și motive să nu îi placă  – concuram pentru premiul I cu nepotul ei. A fost prima lecție de răutate aparent gratuită, dar mi-a prins bine – mi-am format un scris frumos care m-a ajutat peste timp. Și am învățat că oamenii pot fi răi când intri în conflict cu interesele lor. Mi-am promis că eu nu voi fi așa. Nu părtinitoare. Doar corectă, indiferent de circumstanțe.

De aici și dorința de a face bine cu orice preț. Să oferi oamenilor o clipă de bucurie. Un zâmbet. Și am fost dezamăgită de fiecare dată când am crezut că am eșuat, că tot ce fac e în van. Intențiile bune nu te duc întotdeauna în rai…

Am revăzut Pay it forward și pentru a-mi aminti că nu sunt Ion-Anapoda. Că a-mi depăși condiția de ființă cu interese nu e dovada prostiei, ci e doar o manifestare a unei laturi care doarme în fiecare om. Și că e nevoie întotdeauna de un Trevor care să aibă curajul să își dorească să facă lumea mai bună. 🙂

My Sister’s Keeper

De obicei vorbesc mult. Nu e o calitate, mai repede aș spune că e un mod de apărare în fața ariciului din mine. Dar sunt și momente în care cuvintele mi se termină brusc. Când mă impresionează un gest, o atitudine, o situație sau o persoană. Atunci chiar mă simt Altfel. Prinsă în altă dimensiune, unde Vorbele nu își au rostul, se condensează și tind către 0. Ar fi inutile oricum, ar altera frumusețea clipei…

Mi se mai întâmplă să mă blochez când văd un film. Sunt îndeajuns de sensibilă încât să mă emoționeze o poveste, fie ea și fictivă. E tot o posibilă părticică de viață…

My Sister’s Keeper m-a pus pe gânduri, mi-a trimis inima în multe direcții. Contradictorii. Instantaneu. Iar la sfârșit mi-am amintit pentru a nu știu câta oară că nimic nu e întâmplător, că fiecare întâlnire pe care ți-o programează Viața are un rost aparte… 🙂

A Bug’s Life

Un filmuleț despre curaj, depășirea condițiilor, încredere și mai ales spirit de echipă… și niște voci tare făinuțe, care m-au amintit de cele din Cars. Cât despre culori… o paletă superbă! În fine, văzut cap-coadă. Și zâmbit. 🙂

(Trailer-ul mi s-a părut mult prea zgomotos, așa că am optat pentru teaser.)

Puss in boots

Am închis fereastra. E prea rece. E toamnă deja…

Pisoiul de pe copertina magazinului de la parter a mieunat când m-a văzut. A încercat să se caţere azi până la mine, dar e destul de dificil pentru el… Important e că mai nou suntem prieteni!

Am adormit cu Ratatouille seri la rând.Cred că au trecut 2 săptămâni de când nu am mai văzut o animaţie nouă. Şi dacă tot vorbeam de motănel…

P.S. Noapte bună, Pisoi! 🙂

P.S.2  N-am pus la socoteală Brave… shame on me!

Before sunset

Îmi amintesc de copilărie – se mai întâmpla să nu am chef de lecţii, poate unde consideram eu că am muncit îndeajuns şi că ar trebui luată pauza… sau poate era doar lenea… În fine, acelea erau momentele în care aş fi făcut orice altceva decât teme! Se pare că peste ani am păstrat obiceiul şi iată-mă azi căutându-mi o ocupaţie… oricare alta decât frunzăritul hârtiilor.

Fireşte că am găsit! Film… N-are importanţă că e continuarea (sau poate completarea?!) lui Before sunrise – film să fie! De când au apărut seriile 2…3… ale unor pelicule de succes, mi-s cam circumspectă. Majoritatea „continuărilor” m-au dezamăgit. Dar tot mi-am asumat riscul de a da peste ceva plictisitor.

Eh, n-a fost chiar aşa… adică – prima parte nu m-a mai captivat într-atât, dar per ansamblu trebuie să recunosc că a fost ok. Ea – Celine – a fost privilegiata de data asta… a avut aceeaşi fervoare… ba chiar aş putea spune că scenaristul i-a adăugat un plus de şarm.

Deci n-am pierdut nimic! 😉