Arhive pe categorii: Muzică

3 Puncte

( … în ton cu miercurea… don't tell anyone )

Exact! Mă bântuie melodia asta de ceva vreme bună. Google o știe, curioșii din lista de messenger o știu și ei. Acum o las aici, să mă fac de tot de poveste! 😳

Preventiv pun good luck să vă țină cât mai departe de belele. Luați și zâmbetul, că nu strică, zău! 🙂

big hug

PaGaGnini

Nu mai știu de câte ori am repetat Ge-ni-al! Și nici nu vreau să contorizez, zău… Aș face o comparație, dar … Neee, mai bine nu spun, că apoi se găsește măcar unul să se lege de cuvințelele mele și din Bursucel parcă vezi că mă transform în Roșioară! 😳

Așaaa… Zic repede – nu-mi era a scrie, nu-mi găseam niciun motiv de Zâmbet de împărtășit, darmite de Veselie! N-aveam nici timp și nici răbdare să mă vântur prin virtual… Și nici nu se făcea, că doar astă seară nu mi-s singură acasă… shame on you

Eeei, dar pentru un Spectacol de zile maaari… fac pauză, fac temenele, fac… fac… fac… ooorice! Pi buni! hypnotised

N-o mai lungesc – Zic Mulțumesc! unui prieten ce m-a-nghiontit să dau peste nebunii ăștia frumoși de vă-ndemn eu acum să-i puneți sub lupă. Deschideți biiine ochii – uite-așa 😯 – și ciuliți urechile, că-i belea!

Și de nu v-o plăcea, să nu-mi mai spuneți Bursucel! Altminteri n-aveam nici siguranța și nici nu zâmbeam eu uite-așa acum… 🙂

(S)Pam Pam!

Gata! Numai ce am dat cu măturoiul prin curte! În colțul ăla întunecat de-i zice Spam se-adunaseră vreo 17 chinezi – așa păreau după slovă, dar puteau la fel de bine să fie și japonezi 😕 – și-un polonez, parcă! Doamne, ce l-au mai înghesuit, sărăcuțul! :mrgreen:

Ei, aici a mers, dar dincolo? Pisici! Pitici cu nas roșu, fes verde și ghete negre ca tuciul au întins peste zi o horă cu tropăituri și strigături pe creierașul meu, de nu mai știam cum să scap de dânșii! Ce măturoi să iau? Că nu se cade să necăjesc circumvoluțiunile cu el, deh – nu-i loc neted ca-n palmă să mă pun pe curățat! La drept vorbind, nici răgaz de-așa ceva n-aveam! Și-am așteptat să le piară cheful de zbânțuială, că dacă te pui în mintea piticilor ăștia ești mai… $#^%&* decât ei… 👿

Ce necaz pe Bursucel –

Canonește, vai de el!

Canonește la hârtii

De-o ia razna pe câmpii!

Hai, hai! – mai că-mi venea să-i pun pe fugă, dar te pui cu-mpielițații? Lasă-i că s-or potoli ei… n-am vreme de duș rece… Bag de seamă că și ei știau asta, că întorceau sensul horii – să nu amețească, probabil… 😐

Bursucel, nu te căzni,

Că degeaba ăi trudi!

Ăi munci tu în zadar,

Că le-amețesc-ăștia iar!

Prea de tot! $#^%&*!  $#^%&*! …  $#^%&*! 😳

Și-nc-o dată, măi băieți!

….

Aaaa! Aici mi-a venit ideea! Și le-am pus băieților Ciuleandra, că le trebuia capac! 😆

Au tropăit și țopăit, chiuit și hăulit pe minunea asta de muzică, de-au picat lați… sau așa vreau eu să cred… acum stau cuminței și tare mi-i dragă liniștea asta!

Oare azi îmi dau pace?! Că mi-i închipui căzuți prin șanț, epuizați – bieții de ei – de-atâta zbânțuială… 🙄

Ei, se pare că am spart tiparul Miercurii fără cuvinte de azi… Sper să nu se răzbune pe mine și să… Pssst! Mai bine tac!

Ziua asta o să ne fie frumoasă și însorită, și-așa plăcută în tăcerea ei… Și fără picior de piticei tropăitori! 🙂

Psssst!

( C’mon, baby… 😛 )

Mare veselie mare în Wisconsin – a sunat Adunarea Norilor la petrecerea de Miercuri… 😉

La noi – psssst! – dacă e Miercuri, e Liniște…

Ei și ce? E loc de Zâmbet și-n Tăcere, nu?! 🙂

Ajustare

Mi-a spart tăcerea simpla vedere a unui avion, brăzdând azuriul cerului în drum spre alte orizonturi… Simplă constatare – iar dor de ducă înecat în șiruri de cuvinte așternute și aruncate în eter.

Scriu și-apoi fug… lașitate nu-i, e doar nevoia de aer, verde, calm, soare, culori, zâmbet sincer, valuri, mare… cam departe marea asta…

Scriu puțin pentru că am prea multe gânduri ce nu au răbdare să fie așternute…

Scriu puțin pentru că Timpul fuge dacă nu-l folosesc așa cum își dorește el – tic-tac despotic și enervant…

Ascult… citesc… ascult… și-aștept… La așteptare mă pricep tare bine uneori. Mai ales atunci când nu mi se pun bețe în roate…

Așa și-așa… ajustez cuvintele – le-arunc pe portativ și-mi spun doar Nu sunt singură în povestea asta… 😉

Iar 50 vs 50 […]  Așa, și?!

Pot să plec în căutarea jumătății pline a paharului

Verdele încă înfruntă Ruginiul!

Faină Rezistență… 🙂

Funny mum???

( eu nu-s ca ea, zău! 😳 )

😯 Bre, ce ți-e și cu copchii ăștia! M-am căpătat cu-o dedicație de toaaată frumusețea, de nu știam apoi ce să mă fac cu ea… și taaare mi-a mai plăcut asta! 😆 Uitați-vă și voi și vă minunați de-așa mândrețe de mamă…

Acum, am și eu dreptul să limpezesc apele, nu? 🙄 Vă zic din capul locului – eu nu am cum să fiu așa o mamă! Mi-s o mânuță de om, de unde-așa pumn de fier? Ba din contră – și-o pun pe fiică-mea de martor, că ea chiar mi-a reproșat odată și m-a-ndemnat să fiu și eu precum celelalte mame, alea normalele. Da’ nu mi-a reușit – drept să vă spun! – oricât m-am străduit… 😳

Doar un exemplu vă dau azi – cât să mă fac de poveste vă luminez în legătură cu aspectul ăsta al încercărilor mele nereușite în a mă încadra și eu în tagma normalității.

I. O mamă normală nu-i cumpără copilului înghețată zi de zi! Corect?

Ei, da! Pe când avea vreo 4 ani, Issa mea era mare devoratoare de înghețată! Ca și mă-sa dealtfel… Și-i lua subsemnata zilnic câte o înghețată din aceea la cornet – bunăăă, tare bună! Și toate-au fost frumoase până în ziua în care m-am întâlnit cu o fostă colegă de liceu – mamă normală, nu ca mine! Din vorbă-n vorbă mă uit la ceas și-i zic că mă grăbesc, că mă așteaptă domnișorica mea cu înghețata cea de zi cu zi. Atât mi-a fost – că s-a pornit amica pe depănat o poveste cu un pitic c-un an mai mare decât fiică-mea, temperatură, gât roșu, spitalizare, injecții și alte prăpăstii de-astea, de-au aprins beculețul roșu în dreptul susceptibilității de a mă eticheta eu însămi drept mamă imorală și nechibzuită pe deasupra! 😳

Și-am plecat spre casă așa de gânditoare, că nici n-am mai remarcat când am trecut pe lângă magazine. Nici pâinea n-am mai luat-o, că de-nghețată nu se mai punea problema…

Acasă m-aștepta minunea cu părul ondulat pe vremea aia, pe post de Comitet de primire. Și-a rotunjit și mai tare ochii ei mari și negri, și-a scuturat zulufii și m-a luat la rost Păi, înghețata? I-am bâiguit că n-am trecut pe la magazine, că urma să ies la piață, că… Vin și eu cu tine, da?! mi-a zis ea hotărâtă și zâmbitoare zor-nevoie. Și mi-era clar de ce voia să meargă! Așa că am pus la cale un plan de învăluire. Oricum mergeam la locul de joacă… ziceam eu că o obosesc peste măsură, apoi mergem să facem cumpărăturile prin muuuuulte magazine, până uită de magazinul nostru de-nghețată. Acu’, zic drept, înghițeam în sec cu gând la bunătatea ceea răcoritoare și-aromată, dar ce nu face un părinte pentru binele copilului lui, nu? 🙄

Zis și făcut! Mi-am luat copilul de mânuță și am purces spre parcul cel mai dotat. 20 de minute pe ceas distanță de mers pe jos. Ne-am învârtit preț de-aproape o oră printre topogane (două la număr – unul mic și unul mare, de-mi stătea inima în loc numai la gândul că piticania ar fi în stare să-și dea drumul la vale până mă-ntorceam eu de la scara de unde o priveam cum urcă voinicește), balansoare, leagăne, chestii rotitoare, groapa de nisip (off, nisipul ăla de-ajungea printre firele de păr Nici eu nu știu cum, mami!)… 😕

În fine, după ora aceea eram așa de amețită, că nici nu-mi mai amintesc despre ce mi-a turuit copila în drumul spre magazine! Dar știu că avea o turație de nu vă imaginați! Și mai știu că-n ziua aia am uitat să cumpăr pâinea de-atâta zăpăceală… Că am intrat prin nu mai știu câte magazine, cu gândul să-i scot minunii din cap magazinul de înghețată. Doar că mi-a scăpat din vedere că n-aveam copil ușor de prostit. Ieșind din magazinul cu 1001 de nimicuri, îmi zice fiică-mea serios Mami, hai și la farmacie să-i luăm lui Maie alifia de mers! Frumos copil! Cum s-a gândit ea la bunicuța ei și la reumatismul de-o necăjea… și cum știa ea când tubul de gel al lui Maie e pe terminate… 🙂

Am trecut strada – Pe la trecerea de pietoni, mami! – și parcă-mi zbura copilul, nu alta! Am intrat în farmacie, am luat tubul salvator de mers și-am ieșit… de mă punea careva să trag la plug și cred că aș fi fost mai odihnită! Voiam acasă, să-mi odihnesc picioarele de plumb și-atât! Eu dau să merg înainte, dar mânuța mă trage spre lateral. Cum de uitasem, Doamneee? Magazinul de înghețată era alături de farmacie! Iar vânzătoarea era în prag, zâmbitoare – eram de-ai casei doar… Intrasem în belea! Se-alesese praful de tooot planul meu de normalitate! Am tras aer în piept, am deschis portofelul, am privit cunoscător și i-am zis Issei, cât de convingător am putut eu, că am rămas fără bănișori

Atât mi-a trebuit! Personalitatea fiică-mii s-a înfoiat la mine, luând aspectul unei mogâldețe cu părul vâlvoi, ochi mirați peste măsură și mânuțe-n șolduri. Obicei preluat de la Maie… – mi-am zis – trebuie s-o scap de el cât mai degrabă! Și n-am apucat să-mi termin bine gândul când a pornit spre mine bolovanul Bani de țigări ai, dar de-nghețată n-ai???? Mă năucise asta – deja mă rușinasem peste poate de încercarea mea de normalitate. Eram și mai imorală acum – era ca și cum irosisem bunătate de resurse pe iarba ceea rău famată! Și n-aveam cale de întors, că nu-i puteam spune copilei că bănișorii erau la locul lor și nu ne pândea starea de pauperitate. Asta mi-ar fi atras și mai tare oprobiul odraslei, plus morala legată de cât de urât e să-ți trombonești aproapele. Nu vedeam cale de întors, așa că am ridicat privirea spre vânzătoare. Ea chicotea de zor și pentru mine! Și-n loc să mă ajute, o aud spunând Nu e problemă, doamnă, sunteți de-a casei doar – plătesc eu înghețata și îmi aduceți banii mâine! Nu știu de ce, dar am avut impresia că îmi făcuse și cu ochiul. Ce mai conta? Issa mea făcuse deja 180 de grade, mă luase de mână și mă trecuse pragul cu iuțeală, de parcă-i era teamă să nu se răzgândească tanti vânzătoarea

Ce s-a mai amuzat Maie pe seama mea! Cum m-a mai povestit Issa la toți că mă cunoaște tanti vânzătoarea și mi-a dat înghețata fără bănișori! Și – mai ales – cum s-au mai amuzat cu toții când la masa de seară s-a descoperit că am uitat să cumpăr pâinea! Tot pentru că irosisem bănișorii pe iarba lui Aghiuță – așa au comentat urâcioșii! 😳 Iar eu m-am lecuit de normalitate. M-am resemnat să nu mă mai schimb și-am continuat obiceiul înghețatei de zi cu zi. Indiferent de anotimp…

 

Revelație

(numai bună pentru o Luni Dimineață! :wink:)

Nu știu cum e la voi, dar pe mine tare mă mai inspiră Apa… Mai ales Apa de la Duș! Îmi dă ba idei din cele mai năstrușnice, de mă bușește râsul și umplu de veselie Baia, ba soluții salvatoare pentru situații ce altminteri îmi păreau Clar fără ieșire!, ba revelații extraordinare! 😎

Week-end-ul ăsta am fost puțintel confuză și-un picuț posomorâtă. Eh, se mai întâmplă și pe la case mai mari, stați liniștiți! Cel mai rău a fost duminică dimineață la trezire. Vânătaia de la genunchiul stâng striga Doareee! Julitura de pe gamba dreaptă m-a atenționat că am deranjat-o când am atins-o de cearceaf, iar umărul drept cârcotea că se vrea masat… Prea multe deodată! Am gândit o clipă să dau în scris explicația cerută pentru neprezentarea la mare, dar mi-am zis că asta n-o să mă scape de blestemul ce se abătuse pe căpșorul meu cel nevinovat altminteri. Așa că am preferat să derulez în minte de unde-mi pornise necazul… 😐

Vineri pe la amiază m-a necăjit Biroul.  El a fost primul. Cred că de necaz că-l părăsesc pentru mai mult de două zile a găsit de cuviință să-mi lase plocon o julitură. Cadou admirat pe-ndelete acasă, când am decis că toți, dar toți blugii mei trebuie să intre la apă. Și ca să nu se certe între ei am hotărât să îi amestec printre draperii. Buuun! Am eliberat eu toate cele de pe Măsuța pe care tronează laptopul și alte cele trebuitoare la nevoie și am luat-o drept ajutor de nădejde la coborâtul draperiilor. Ce-o fi fost în mintea ei eu n-am de unde să știu! La prima coborâre a stat cuminte, dar la a doua… ei, mi-am zis că poate nu i-o fi plăcut călcătura mea, că mi-a prins genunchiul drept pe lateral și mi-a lăsat mândrețe de vânătaie. Și nu mai zic cum m-a duruuuut! Cine să bănuiască o Măsuță atât de mică de-o răutate așa de mare?! 🙄

Colac peste pupăză, m-a apucat hărnicia! Am făcut curat, dar nu se făcea să umblu noaptea teleleu prin curtea căminului, să-mi aud alte cele! Așa că am dus sacul cu gunoi sâmbătă dimineață imediat ce-am făcut ochi… Ufff, mi-am zis că nu m-o vedea nimeni, că n-o sări în ochi nici vânătaia de se colora, nici julitura ce se conturase în dreptunghi de 2/1 cm. Da de unde! Cum am dat binețe portarului, cum a căscat ochii la ele, de parcă aveau magnet… De la fotbal mi se trag! 😀 i-am zis și am ieșit în trombă. Portarii ăștia pe toate vor să le știe! De parcă n-ar fi putut și el să admire florile de pe rochia mea cea roșie de casă… 😐

Cum mi s-au uscat blugii, cum m-am pregătit de ducă! Eram deja presată de fiică-mea, care mă sunase de două ori să mă întrebe Ai ajuns la Carrefour? 😕 N-ajunsesem, că eu nici măcar pe ușă nu ieșisem. Ei, Ușa asta mi-a lovit umărul drept! Aici nici n-am știut de ce i-o fi cășunat pe mine, că nu-i făcusem decât s-o ating la deschidere și să bag cheia în broască… Altă răutate! 👿

Duminică am stat cumințică, am oblojit plocoanele cum m-am priceput mai bine și-am reflectat. Nu-mi ieșea la socoteală – de ce să mă chinuie toate astea așa? Că eu am grijă și de Masă, și de Ușă, și de Birou… am ajuns dar la concluzia că e blestem de la mal de mare, că prea se lega supărarea cuiva de belelele ce se abătuseră peste mine… Asta până la vremea Dușului prelungit, când Faianța mi-a sărutat cu foc și prelung palma mâinii stângi, în semn că nu vrea să lase neam Podeaua să mă îmbrățișeze! Și atunci am avut revelația! 💡

Păi degeaba mi-s eu frumoasă, deșteaptă și devreme-acasă? Mă iubește Biroul, Măsuța, Ușa, Faianța și Podeaua, mă iubește toată lumea de mă știe (ei bine, fie, mai puțin o duzină de oameni :oops:), dar mai presus de toate mă iubește Casa mea! Uite-așa m-a năpădit zâmbetul iar și mi-a venit să îi cânt un cântec de drag Casei. Cam așa… 🙂

Ei, uite-așa-mi încep eu Lunea cu voioșie! Sper să fie molipsitoare și să călcați cu dreptul în săptămâna asta ce s-a ițit numai ce! 🙂