Arhive pe categorii: Oameni şi locuri

Pierdut Gând […]

De la o vreme, în regimentul gândurilor mele cumințele (ptiu-ptiu, să nu mi le deochi!) s-a pripășit unul de-și cam dă în petic. Zice el că e de primăvară și că nu-i cazul să-l bag la zdup. Că nu-i primejdie pentru celelalte – oricum îl marginalizează ca pe unul care-i nou-venit. Că nici la binețe nu-i răspund și că oricum, are-așa un dor de ducă unde-o vedea cu ochișorii, că taaare-l mai chinuie pârdalnica de singurătate! Mai c-ar fi rost de dat apă la șoricei de mila-i? Ba bine că nu! 😀

A fost cam așa… Joi ies de la cursuri, răsuflând ușurată că nu m-a prins proful în ofsaid. C-ar fi fost penibil să-mi fi pus vreo întrebare fix în toiul reveriei, iar eu… Pierdută mi-eram undeva dincolo de fereastră, ba coborând ca pe tobogan pe câte-o rază jucăușă de soare, ba scăldată în lumină, lenevind pe-o ramură timid înverzită. Mai era și dulcea simfonie a înmuguririlor, care mă-ndemna să cobor pleoapele. Ăsta era momentul în care genele-mi erau înmuiate în curcubeu… Gândul mi-a tot dat ghes să las baltă cursul, dar am rezistat eroic și n-am dat bir cu fugiții. Ba am și fost pe fază, de-am răspuns in time și la obiect de vreo câteva ori. În fine, ca să-i dea apă la moară gândului buclucaș, la ieșire curat ghinion – ioc soare, plus pierdut la mustață autobuzul! Răbdarea mea în materie de așteptare a mijlocului de transport în comun se limitează la maximum 300 secunde, așa că am pornit să-mi completez norma de mers pe jos atât de mediatizată. Și-am mers. Liniștită și atentă – ba la semafor, ba la trecători – mai mult de-un sfert de oră. Și nu scriam acum dac-ar fi șezut cumințel gândul în singurătatea aia lui… Deh… cerul n-avea nimic deosebit, bătea ușor în plumburiu… Da’, ia privește-i ramurile! Uite-n stânga! Sus! Zici că-i plin de cuiburi de… De ce nu-i faci o poză-acum, că tot nu vine autobuzul?! 🙄 Și i-am făcut…

Înainte de bucluc

Nuuu, nu așa! Trebuia să focalizezi coroana, nu trotuarul. Alea de par cuiburi abia se văd… Eu să te-nvăț?! Acum, nah… Cu o poză-n plus sau în minus nu se termina lumea, dar…

Dar îmi asum vina de a fi fost tută înțelegătoare și de a-i fi dat ascultare. C-am făcut-o de oaie! A doua poză n-a mai ieșit. Deloc. În schimb a ieșit Impactul. Fără victime umane, c-am avut noroc. Eu cu telefonul și ochii pe sus. El atent la nu-ș ce chestie din telefonul lui. Probabil… că-i doar o supoziție. Eu, mai neatentă, gata să îmbrățișez dalele trotuarului, că doar nu se făcea să îmbrățișez un necunoscut. El, mai pe fază și mai lipsit de scrupule, nu s-a sfiit. M-a eliberat din strânsoare când a fost sigur că rămân clar pe verticală și mi-a spus zâmbind Well, you’re safe! Sincer, eu nu prea am înțeles mare lucru din ceea ce se întâmplase. Chiar am vrut s-o șterg cumva englezește – nah, roșesc și acum! – mai ales când am văzut că omul dă să îngenuncheze. 😯 Dacă-mi zicea și Marrie me Marry me!?Pfiuuu, ce gând șui! E drept, omul îngenunchiase, dar ca să-și culeagă de pe jos telefonul. Pe al meu îl salvase, pe al lui în schimb… Eu am simțit că obrajii mi-s câmp de maci și gândul mă-ndemna să spun F-word, dar de data asta l-am ușuit cu un Sorry!  El a strâns calm rămășițele pământești ale telefonului și a zâmbit iar. Probabil îndemnat de mima mea, a simțit nevoia să mă asigure că nu-i bai și că-l poate schimba. Asta m-a liniștit și l-am crezut pe cuvânt – aici orice poate fi schimbat! Am rămas în stație în așteptarea autobuzului. El a mai întors capul de câteva ori și m-am rugat Bunului să-l ferească de alte belele – una pe zi e mai mult decât suficientă. Până acasă nu m-am mai gândit decât la totul e bine când se termină cu bine! 🙂

Vineri am ieșit, era musai să fac un drum până la oficiul poștal. M-am bucurat în voie de-o zi frumoasă plină de gânduri cuminți. Despre gândul poznaș nu mai știu nimic. S-o fi ascuns de teamă să nu-l iau la bani mărunți? O fi rămas lipit de cuiburile lui?! 😕

Din prea mult drag…

Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția… Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.

                                                     Eugen Dimitriu, Orașul Muzelor

De săptămâna trecută mi-s la favorite în playlist Bădăranii și Bubico. ambele avându-l ca protagonist pe Grigore Vasiliu Birlic. Recunosc – prioritate o are mai nou Bubico, mai ales pentru chicotelile pe care mi le iscă Maestrul. Și pe chicotitul ăsta merge de minune învățatul! Că da, îi musai să trec așa cum îmi place mie peste testul pe care-l voi avea sub nas miercuri.

Azi, în toiul chicotitului, mi-a trecut prin minte să aflu nici mai mult, nici mai puțin Cu cine o fi fost însurat Birlic? Da’ copii o fi avut? Și ce s-o fi ales de ei? 😕 Ei da, recunosc, nu-s nici pe departe întrebări demne de încălzirea globală, da’ pe mine mă ardea teribil curiozitatea și… N-o mai lungesc – uite-așa am aflat eu că azi, 14 februarie, se împlinesc fix 46 de ierni de la trecerea în neființă a Asului. Fix-trecute… Mai mult nu spun. Doar am speranța că Dincolo să-i fie mai bine. E imposibi să nu-i fie pe plac Bunului… Și las  – cu și fără regret în același timp – zâmbetele de azi unui Om Mare de ieri. 🙂

Întoarsă acasă după miezul nopții, mi-am zis că e musai ca postarea asta să mi-o ia în calcul WordPress fix pe 31 august. Așa că am pus frumușel o poză și am grăbit publicarea. Cu alte cuvinte… am cam forțat nota și pe deasupra am mai și furat din brânză… blushing

Ca niciodată, mi s-a întâmplat să nu mă pot hotărî despre ceea ce voi scrie. Despre cum mi-am aniversat eu ziua în lume? Despre frumusețea Slănicului? Sau despre întoarcerea originală acasă? În același timp era un ceva care mă îndemna să dau întâietate Parcului Carol. Acum știu de ce am ales poza aceasta… happy

44Mi-amintesc cum acum vreo 4 ani m-a lovit serios întrebarea La ce oră am fericit eu umanitatea cu venirea-mi pe lume?! Și cum de una singură nu puteam ieși din dilemă am apelat la singura ființă care ar fi putut să-mi dea răspunsul cu pricina. M-a privit mama pe deasupra ochelarilor și mi-a grăit un picuț cam încurcată Păi, ce-ți veni cu asta? A trecut mult timp de-atunci… crezi că eu le țin minte pe toate?! I don't know Într-un final, după lungi scormoniri, calcule și legături numai de mama știute, mi-a zis cu o seriozitate excesivă (care cred că trebuia să confere veridicitate informației) că este mai mult decât probabil ca intervalul sosirii să fie 19,15 – 19,30. Am luat și eu de bun răspunsul, cu abatere cu tot…

Acum, privind în urmă, realizez că nu prea mi-ar fi folosit la nimic aflarea orei exacte. La drept vorbind, nimeni nu te întreabă care-i intervalul orar al aniversării tale. Se ia de bună data și fiecare te fericește cu urarea funcție de cum își amintește de eveniment. Importantă e doar bucuria împărtășită. Sau frumusețea momentului, nu?! winking

În fine, la mine Luni a venit clar cu poticneală. Cu voi sper să fie mai blândă și mai înțelegătoare ziua asta! good luck big hug

Fie…

Mi-e sufletul răsfirat fărâme prin nisip de prea multă vreme. Nu mă mai doare gândul ăsta. Vrem – nu vrem, aparținem fără doar și poate unui Loc – m-am resemnat cu asta. Doar dorul de întregire mă mai sâcâie uneori. Ca acum… Mai devreme mi-a trecut prin minte că aș putea face un drum la Constanța. Am motive serioase, am timp la dispoziție, n-ar fi un drum bătut în dorul lelii. M-aș întâlni cu fiică-mea, aș revedea locuri dragi, poate am merge împreună la plajă… daydreaming

A fost suficient să gândesc asta și iar s-a pornit Ploaia în perdea cu ropote, să nu care cumva să-mi treacă aversa neobservată… Apoi m-a plouat cu melancolie… Mi s-a făcut dor de diminețile de vară în care Bună dimineața! mi-era dată de semnalul sonor inconfundabil al RadioVacanței … dimineți în care îmi dădeam silința să evadez cât mai repede de-acasă, să-mi prind Locul liber pe plaja de lângă Hotel Parc. Pe-atunci era privit cu alți ochi Litoralul Românesc… thumbs up

Acum sunt doar amintiri și celebrele turiste suedeze, și Locul meu, și nisipul din filele caietelor, și bronzul care-mi dădea de gol escapadele dimineților de vară… Da-s amintiri dragi, pe care probabil le voi depăna nepoților care niciodată nu vor ști că Plaja de la Hotel Parc n-are pereche pe potrivă niciunde. Nici măcar în Florida… Alung Melancolia cu  și-i promit că îi voi găsi tovarăși de joacă în Caraibe cu prima ocazie. Uite, în Martinica, de exemplu… idea

fonds_marins_de_martiniqueSursa foto

Nah, c-am visat iar cu ochii deschiși, fi-mi-ar fusul orar de râs!  De ceva zile bune realizez că am o problemă majoră cu Moș Ene de România. Din obișnuință mi-am făcut o cafea – mă voi bucura doar de învăluire în aburii ei, c-altminteri iar fuge Moșul ăsta urâcios de mine. Parcă vezi că mă pune să număr peștișorii de pe fundul Mării Caraibilor. d'oh

În fine… vă las cafeaua aburindă pe măsuță. Cu tot dragul și gând de zi cu soare ca un zâmbet! coffee happy

De gustibus…

Motto:

Vedi Napoli e poi muori! (Goethe)

napoli1

Sursa foto

Fără îndoială, dac-aș arunca un care-i locșorul ce v-a furat fără drept de apel inima? probabilitatea să aud despre una și aceeași locație ar fi infimă. Da, răspunsurile ar fi mai repede rezultatul combinărilor de n luate câte kI don't know

Diversitatea – ăsta e tot farmecul, la drept vorbind!

Uite, eu aș zice Paris într-o primă instanță. Nu pentru că e orașul îndrăgostiților, ci pentru că de fiecare dată i-am descoperit altă și altă fațetă. Parisul merită să fie descoperit la pas și nu în grabă. Apoi… apoi mi-aș aminti de Marea Nordului, Explozie aurie de Lumină și Arc de Curcubeu, Verde (mult verde) pigmentat pe ici pe colo cu acoperișuri grena așezate peste albul caselor, alternând cu un albastru marin unduitor. Așa știe să te-ntâmpine Norvegia și să te prindă în plasă… Și când mă prinde ceva, e garantată întoarcerea! Inspir praf de dor și n-am scăpare… daydreaming

Azi… azi îmi spunea un  bun prieten că nimic nu se compară cu Napoli. Aș fi vrut să-i văd expresia feței, incitată de exaltarea din vocea-i care căpătase parcă un altfel de accent, ca și cum integrarea în peisaj venise instant, insinuându-i acel dulce acasă.

Hai, măcar promite-mi că-ți faci timp să arunci o privire peste frumusețea asta de oraș! Nu e cu nimic mai prejos decât Parisul!

Măcar atât! ar fi venit completarea din parte-i, că doar nu ne cunoaștem de azi-de ieri. Hehe… nu doar atât! – din rostogoleala aia de cuvinte cu repeziciune caracteristică italienilor sadea (că doar am văzut eu în filmele italiene ce debit au! tongue) am reținut că Napoli își are chiar și imnul propriu. Să-l auzi pe Massimo

Ehe, cum își mai iubesc napolitanii ăștia Orașul, dom’le! mi-am zis eu după ce am verificat versurile cântului de slavă. N-am respectat recomandarea Massimo (Ranieri) – eu am ales Altceva! Pasiune și voci de milioane…

Ei, cumva mi-am onorat promisiunea, nu?! happy

Să fie… Chef!

Dimineața asta a mea originală mi-a fost stropită la prima oră cu Pălincă de la Petru…

Nuuuu, nu mi-s Bursucel Ba(c)hic azi, dar la o aniversare nu se face să fii scorțos și să te cotești! La așa eveniment se cuvine să chefuiești, să te veselești și să onorezi cinstita adunare. Zic și eu… whistling

Azi mi-e veselia în cascadă. Cam așa…

Hai, nu dați ochii roată la 360 grade… Mi s-a făcut dor și poftă de Mozart. Și – pe cuvânt – nu mi se trage de la pălincă! I don't wanna see

Și-ar mai fi ceva – până nu mă amețește complet muzica zic

La mulți ani Petrilor, Petruțelor și Pavelilor! Să vă fie ziua cascadă de bucurie!  happy good luck rose big hug

Și nu în ultimul rând lui Paul party

Pozeee

(… cu Ninsoarea, firește… 😉 )

Azi a nins… Serios! S-au prins în horă Fulgii de Nea chiar lângă fereastra Biroului meu! Nu-ș dacă și la voi, dar la mine așa a fost…

Bifam… Ca de obicei, bifam și mormăiam. Să nu mă întrebați ce, că-s Bursucel Simțitor și nu-mi vine să reproduc ce ziceam… 😳 Am teancuri de hârtii listate, care mi se ițesc care mai de care în fața Creionului. Și bietul de el nu le face față – pe zi ce trece se face mai mic… și mai mic… o să-i fac și lui poză până nu ajunge una cu Guma ce-o poartă în coadă cu mândrie…

Din vreme în vreme mai aruncam câte o privire pe fereastră… Mereu pierd amurgul – acum e zi, acum e ditamai bezna! Oooricât aș pândi trecerea, tot îmi scapă… Dar nici cu ochii pe fereastră nu poți sta la birou! Cum ar suna un Raport de activitate cu Am pândit amurgul ?! 🙄

Amurg pe care iar nu l-am prins nici azi, e drept, dar am întâmpinat cum se cuvine Prima Ninsoare! Am deschis fereastra laaaarg big hug , am luat aparatul foto din geantă și …

Știu… pozele nu-s prea reușite, că bateria camerei era pe terminate. Și nici eu nu mi-s Bursucel Fotograf Expert… 😳

Dar nu puteam să las Evenimentul să treacă neimortalizat, zău! Că nimic din ce stârnește Zâmbetul nu e de dat la o parte, nu? 🙂

Psssst!

( C’mon, baby… 😛 )

Mare veselie mare în Wisconsin – a sunat Adunarea Norilor la petrecerea de Miercuri… 😉

La noi – psssst! – dacă e Miercuri, e Liniște…

Ei și ce? E loc de Zâmbet și-n Tăcere, nu?! 🙂

Simplu…

( … din preaplinul epuizării… 😳 )

Simt că alerg… constant… ritmul ăsta alert și epuizant m-a transformat într-un fulg. Îmi zic totuși că e mai bine fulg decât fum – mai am picul de consistență măcar! Și apoi… în calitate de Fulg pot zbura hăăăt peste nori…

🙂 🙂 🙂

Gândul ăsta m-a purtat în timp și m-a făcut să-mi amintesc de un alt zbor, cumva un drum tot epuizant, dar materializat într-un zâmbet în prag de aterizare. Vedeam Norvegia de sus – un amestec de albastru, alb, verde… mult verde și roșu-grena. Frumoase locuri… 🙂

Să vă fie Vinerea ușoară ca un Fulg! 🙂