Arhive etichetă: alb

Nisip în ochi

În multe rânduri încăpățânarea mea de catâr (ploconită de Mama Natură laolaltă cu alte cusururi d'oh) mi-a pus bețe-n roate și m-a târât prin fel de fel de buclucuri din care am ieșit mai mult sau mai puțin șifonată. Mi-am îndreptat cutele cum am știut mai bine, am trecut peste cum am putut și mi-am asumat rezultatele trăsăturii parte definitorii, că altă șansă nici n-aveam! Nu fără regrete, zic drept, dar asta conteză mai puțin atunci când doar iei act de o evidență și nu faci nimic-nimic în sensul remedierii…

Așa am pățit cu permisul auto, ăl pe care m-am încăpățânat să nu-l posed. Motive am găsit pentru Nu-mi trebuie! de fiecare dată când mi s-a insinuat sau am fost îndemnată de-a dreptul explicit să mi-l doresc… Nu mai număr ocaziile, că le-am pierdut șirul și nici măcar plasarea mea pe locul șoferului cu mânuțele pe volan (probabil în ideea de a-mi inocula microbul dragului de condus confused) n-a dat roade. Să mai spun că la un moment dat am avut un coleg care era profesor de legislație la o Școală auto, chestie care din start mi-ar fi retezat orice intenție de absență de la cursuri? La ce bun, că nici asta n-a fost de folos?!

În fine… preambulul fiind făcut, vă puteți acum imagina uimirea mea când am aflat că minunăția aia de Maserati Alb fusese parcată regulamentar chiar de mine în curtea Service-ului. Mi-am înghițit parte din comentarii, de-am adunat ditamai nodul în gât când am scos la îndemn din buzunarul de la piept bucata de plastic cu pretenție de permis auto. Hai, că n-are cum să fie al meu! s-a spart în bucăți mici-fărâme din cauza a două chestii – poza era a mea și CNP-ul corect pe deasupra! surprise

Mdea… se strânsese lumea roată în jurul mașinii și mă priveau care mai de care cu fel de fel de zâmbete. Stânjenitor, nu? Dar – colac peste pupăză! – cel mai bizar zâmbea Instructorul. Pe ecusonul lui scria Carlo. L-am catalogat drept vampir după caninii un picuț cam lungi (brrr!) și tona de informații pe care mi-o turna în urechi. Mă tooot învârtea printre fel de fel de termeni – chinezisme curate pentru mine, clar! – și-mi povestea de bujii, bucșe, căblăraie, pistoane, cilindri… Mi-am tras sufletul abia când m-a rugat să-mi las pletele libere și să-i împrumut ariciul de păr – ajunsesem la capitolul greutate și-mi spunea că-i interzis să duc mașina pe plajă! Păi… Nici un Păi! Uite clar urme de nisip! Te-au văzut toți cei de-aici cum ai parcat chiar lângă digul de la Hotel Parc! Mașina asta e capricioasă ca și tine, Bursucelule, iar eu nu mi-aș forța norocul cu ea pe nisip!

Toți clătinau din cap a aprobare, numai mie nu-mi venea a crede… Ei, asta-i prea de tot! Visez, asta trebuie să fie…

Visezi? Ia-ți înapoi ariciul de păr, că-ți udă marea părul și-ți strică buclele! Nu sta prea mult în apă, că acuș apune soarele și răcești! Mai mult n-am mai auzit din cauza zgomotului de valuri și-a unei sirene parcă de vapor. Din depărtare am mai deslușit un Ia-ți permisul, fatăăăă, că eu trebuie să plec! Și-am întins mâna în așteptarea lui…

… probabil mi-a amorțit mâna în așteptare. Ăsta a fost primul rezultat al evaluării. Și probabil să fi intrat în pat direct din mare, că doar nu m-or fi trecut toate apele prin somn. Oi fi stat prea mult în apă, ignorând îndemnul Instructorului, că în loc de bună dimineața! am scos un hapciu! de toată frumusețea…

Cert e că sigur am visat – că soarele nu-i apus și marea e la sute de kilometri distanță. Albul mașinii, adunat la cel din pletele Instructorului s-a combinat cu roșul din obrajii mei și-a lăsat în loc roz. Mai fericesc ziua cu un hapciu! și-mi zic râzând Maserati nu-mi iau, dar permisul cu siguranță da! Păzea, Autostradă, că vine Bursucel! laughing

P.S. Am hotărât – canalizez încăpățânarea rămasă în urarea de zi frumoasă! Și-i torn din belșug peste cu verde și galben auriu. good luck happy

P.P.S. Ptiu-ptiu! să n-o deochi, că bine îi mai stă așa! big hug

Porția de Natură

Alb și verde cât cuprinzi cu ochii… pe-alocuri galben și roz…

Ar trebui să ne cheme mai des pe la sediu, chiar de-i vorba de-o ciufuleală! hee hee

Am ignorat cu bună-știință griul asfaltului și am privit cu drag Natura. E adorabil felul în care ne pedepsește, nu? Fiindcă, indiferent de inconștiența noastră, Ea tot ne oferă iar și iar motive de zâmbet. Orb de-ai fi și tot te-ar cuceri cu mireasma florilor, a ierbii crude… Ar trebui să-i mulțumesc iar Bunului – să-i spun că știu că mă iubește tocmai pentru că-mi aduce-n dar an de an bucuria de-a admira în voie Tabloul Primăverii. Mereu același, mereu altfel…

Mereu desenându-mi zâmbet în priviri…

A nins cu flori peste copaci, a pătat verdele cu alb..

Ei, la urma urmei,  o convocare la sediu poate avea ceva fermecător în ea… happy

Jurnalul unei femei simple – 15

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi 08.02.2014 ora 16:15

Afară … în sfârșit – e lumină! Albă, caldă și veselă. Pe sub fereastră trec fel de fel de oameni și mașini – e vânzoleală cum n-a mai fost de ceva vreme. Aș spune chiar că e o zi de iarnă plăcută, care mai că mă îndeamnă la o mică evadare din casă. Dar nu, de data asta amân ieșirea – acum e vremea evadării în virtual… 😉

Mă gândesc … la alb. E atât de simplu de murdărit… Gândurile altora pot întina puritatea gândurlor tale. Ca și zăpada – urmele de bocanci o transformă din alb în gri. Hmmm… am eu ceva cu gri-ul, asta e clar! Realizez că al meu ori alb, ori negru! nu e tocmai ideal… Uite, îmi presar cenușă pe creștet (ufff, până și cenușa e gri, mama ei de treabă!) și recunosc – eu recomand oricui moderația, dar nu reușesc să o aplic. Nici în muncă, nici în sentimente… Gândesc că sunt un lup moralist… 😕

Din locurile de unde învățăm … ei, ar fi simplu de le-am ști locurile astea. Deseori ni se întâmplă să credem că știm să ne descurcăm într-o anumită situație. Simulare de incendiu… M-am lămurit cum mă descurc în condiții de criză – încă-mi caut locul de unde pot învăța. Până-l găsesc mă bazez pe verdegood luck

Sunt recunoscătoare pentru … că e sâmbătă. În fond nu e o rușine să fii recunoscător pentru lucruri simple… 😉

Din bucătărie … chiar dacă miroase a ceapă, a gătit Dan și pentru mine. Mai mult ca perfect! Merită savurat meniul! thumbs up

Cu ce sunt îmbrăcatăbumbac bleumarin, plăcut fin… Cred că e cea mai faină achiziție pe care am făcut-o în ultima vreme – ceva care-mi vine ca turnat, cum rar mi se întâmplă să găsesc. Are o atingere plăcut-catifelată, ca mângâierea unei persoane care te iubește… 🙂

Citesc … aș fi spus nimicuri, dar nu e corect. Fiecare rând așternut are importanța lui. Citesc gânduri așternute de alții… Frumoase, aș putea spune cu mâna pe inimă… big hug

Ceea ce aștept (sper) … cumva imposibilul. Știu, e greu să fiu înțeleasă de cei din jur uneori. Poate pentru că nu vorbesc aceeași limbă cu ei?! Sper doar să nu mai fiu judecată superficial. Știu, pentru unii asta este o cerință greu de ingeratsigh

Ce mai meșterescîncă nimic. Încă n-am starea necesară… Am învățat de-a lungul timpului să fac lucrurile atunci când starea de spirit mi-o permite. Altminteri, e pierdere de vreme și energie… I don't wanna see

AscultAerosmith – Cryin… îmi place și melodia, și videoclipul… Pentru asta ar trebui să-ți mulțumesc, Kamy! rose

Unul dintre lucrurile mele preferate … numai ce a trecut – a venit și apoi a plecat blonda de soră-mea… Îmi place să-mi fie în preajmă oamenii dragi. E sărbătoare de zâmbet atunci… party

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … poate upgrade… poate… cochetez iar cu ideea de roșu. Doar cochetez, încă nu mi-s sigură de pun în aplicare au ba ideea… 😉

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Iar nu m-am putut hotărî cărei imagini să-i acord prioritatea… fiecare din ele are un ceva aparte care m-a impresionat. 😉

Să fiți veseli, calmi, să depășiți incertitudinile cu zâmbet cuminte și să vă însoțească mireasma suavă a zambilelor…

Cam așa aș rezuma eu urarea de

Toate cele bune, dragilor! big hug

Dilemă?

( … adjuvant doar zâmbetul blazat… )

Stai în fața ferestrei – peisaj dezolant în alb, gri și negru… Atâtea culori împinse până la dezicerea de ele, până la absurda banalizare în nonculori… 

De pe umărul drept pata albă cu aripi cuminte-așezate pe lângă silueta-i firavă îți susură abia șoptit Nu renunța așa ușor! E ca o Fata-Morgana gândul tău. Și-apoi, ce poate fi mai rău decât regretul tardiv?

Îndrăznește odată! răzbate cu putere din stânga vocea conturului puternic-negru, cu antene răzlețite. Privește Copacul – e plin ochi, ai de unde alege, ce-atâta ezitare?!

Iar tu ești la mijloc, nu? Strângi involuntar în palmă Vrabia cea gri și mică până când biata nu mai poate face altceva în apărarea-i decât să te piște cu cioc speriat și minuscul. Se zbate să scape din strânsoare și… Și-o scapi din mână. Rămăi cu ochii la Copac, privind cu fascinație ciocul puternic și penajul lucios al Ciorii…

Dai vrabia din mână pe cioara de pe gard din copac? 😕

Eventu(a)l

(… gânduri tăvălite prin omăt… whistling )

Cu alai de alb – muuuult alb! – se petrecu venirea prea-așteptată și mai în urmă trâmbițată a blondei de sor-mea. Care, spre repede trecătoarea-mi dezamăgire, nu mai e blondă, nah! Acum bate în ciocolatiu parcă în ciuda mea și a încă unei importante persoane – nu spun cine, că s-o simți ea și-o prelinge în colț de fereastră spre lume o lacrimă minusculă, dar strălucitoare precum spicul în soare. Hai, nu mai plânge, e lumea plină de blonde, bre! 🙄

Evenimentul – firește! – a fost stropit cu ceva – iar nu spun ce, să nu mă acuze lumea că laud țuica de casă 😳 și Feteasca Regală de la Jidvei. 😛 Deci a fost asezonat cu insomnie, cum altminteri? Și împănat cu bucurie cât cuprinde, că Bunul își mai amintește uneori de mine și-mi mai pune mâna pe creștet. Probabil cu așa ocazie i se mai înmoaie suflețelul la pipăirea cucuielor care-mi apar instant ori de câte ori salut pragul de sus cu semeție… sigh

Așa că sâmbăta asta dimineața mea a fost marcată rezonabil. Asta da victorie în lupta cu Somnul! Dacă în cursul săptămânii inculpatul numai ce menționat face ce face și mă alintă până pe la 8,30 – 8,50, de-mi dă fiorii spaimei întârziatului la birou, azi – ingratul! 👿 – mi-a suflat pe lângă ureche întâi pe la 7,30… Am consemnat ora, am scos limba (imaginar, pe cuvânt, dar ăsta era semnul pe care îl merita din plin) l-am prins mai serios în brațe și până pe la 10,00 nu i-am dat drumul! Sîc, Somn, că de data asta ți-am făcut-o eu!  😆

Pătura de alb ce mi-a dat binețe de cum am privit pe fereastră nu m-a speriat deloc, zău! Întâi a venit Zâmbetul, iscat de impresia Mmmm, curat! 🙂 A venit apoi ca o boare gândul trist Nu mai vine Ale azi… 😦

M-am învățat de la o vreme cu alternanța asta a sentimentelor contradictorii… Un 50 – 50 căruia nu-i pot strica echilibrul oricât m-aș strădui… Și ca de fiecare dată când mă încearcă așa o stare am ieșit. Să las gândurile să zboare în voie. De data asta prin zăpădă. Imaculată eventual! thumbs up

Știu… Ninsoarea asta n-a adus tuturor bucurie… a venit cu drumuri troienite, accidente și alte urâciuni la pachet. Dar are și partea ei luminoasă, nu? Acoperă gri-ul măcar pentru o clipită! Și-mi amintește de copilărie… 😉

P.S. Din drag, desenez în alb o îmbrățișare. Cu drag! big hug

09:16 a.m.

Asta cred că era ora cea cu bucluc… Ceasul rău, deh… Am deschis iar fereastra laaarg, profitând că sunt singura sosită în birou și am  inspirat cu drag aerul dimineții… big hug

Turma de elefanți intrată fără veste m-a luat prin surprindere… nici n-am simțit-o! Eram prea absorbită de Alb și prea hotărâtă să-l păstrez cumva. Un minut? Două? Cinci? Cât or fi țopăit elefanții pe spinarea-mi, profitând de neatenție?! Asta nu mai știu… 🙄

Știu doar că am rămas cu amintirea primei Pături de Zăpadă aruncate peste umerii Colegiului. Asta o pun la păstrare aici, că-i loc sigur… 😉

Elefanții au plecat așa cum au venit, dragii de ei! Și-au zis că merit un pic mai multă culoare – un picuț de roșu în obraji, un picuț și mai mult pe buze… Acum, cu ditamai cana de ceai aburind, îl aștept cumințică pe Hapciu, că i-oi fi și lui dragă! 😳

Așa că până una-alta vă spun eu Sănătate! 🙂 Că sigur o să aud urarea asta în ziua care vine… 🙂

Simplu…

( … din preaplinul epuizării… 😳 )

Simt că alerg… constant… ritmul ăsta alert și epuizant m-a transformat într-un fulg. Îmi zic totuși că e mai bine fulg decât fum – mai am picul de consistență măcar! Și apoi… în calitate de Fulg pot zbura hăăăt peste nori…

🙂 🙂 🙂

Gândul ăsta m-a purtat în timp și m-a făcut să-mi amintesc de un alt zbor, cumva un drum tot epuizant, dar materializat într-un zâmbet în prag de aterizare. Vedeam Norvegia de sus – un amestec de albastru, alb, verde… mult verde și roșu-grena. Frumoase locuri… 🙂

Să vă fie Vinerea ușoară ca un Fulg! 🙂

Inside

( nevoie acută de alb ➡ )

Asociez Bucureștiul mizeriei… știu că e nedrept pentru el, dar de anul trecut asta înseamnă orașul ăsta pentru mine. Minciuni, ipocrizie, manipulare, caractere mizerabile, însingurare, gri… :mrgreen:

Toate astea converg spre Nevoia de alb

Vreau adevăr, onestitate, spirit de echipă, oameni frumoși sufletește, simplitate, joc de lumini pe un spațiu imaculat … Vreau Aurora Boreală! Vreau prea mult? 😳

Vreau… vreau… vreau… Așa-mi încep săptămâna cea nouă! Până atunci vă las în dar un arc de cerc din Curcubeu… 🙂

CuMinte

(Dacă-i Marți… CuMinte, zău! :roll:)

Nu-i un secret… De ieri toți cei de-aici o știu… M-a prins, ce mai! M-a prins și m-a lăsat fără cuvinte ieri! Posibil ca EL să știe prea bine asta, dar nu-mi bat capul… La drept vorbind, era inevitabil să-i scap din mreje… nu-mi caut scuze, aș fi ipocrită să nu recunosc că mi-a plăcut de cum l-am văzut! Eram toată numai un zâmbet când îl priveam! Da, da! Toate zâmbetele i le-am închinat ieri cu nerușinare, în văzul lumii! Nu mi-a păsat… I-am pus pe tavă toate gândurile și l-am lăsat să mă cumințească… Mi-a plăcut și asta! Și-apoi… cum să-i rezist și să nu-l iau cu mine? Mi-ar fi lipsit și n-aș mai fi fost eu…

În fine,  judecați-l voi, la mine-i coup de foudre evident… 😉

Frumooos
P.S. Era să uit – să nu vă mire de n-apar cele 3 ceasuri rele ale lui Marți! Au rămas cică încremenite în Vechiul Orologiu din Turn… Paznicul zice că-i timp pentru zâmbet! 🙂