Invizibil

Azi n-am avut prea multe cuvinte. Pe De ce? l-am tot împins de la prima oră a dimineții spre fundul sacului. Păi… uneori e bine sau nu să-ți golești au ba mintea de gânduri ?! 

Azi am zis că locul licuricilor e în sac, peste întrebarea-mi favorită! Am strâns bine-bine gura sacului cu un nod gordian și gata! Toate șușotelile, cârcotelile le-am redus la un Ssst! fără drept de apel. Nu-mi plac mie excepțiile? 🙄

Tot azi am descoperit din greșeală ce este dezamăgirea…

Lecția de limba română. Profesorul întreabă:
– Ion, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în fața ta merge o fată frumoasă, iar când să te apropii de ea apare un autobuz și ea pleacă.
– Bine, bravo Ionele!
– Vasile, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în fața ta merge un băiat frumos, iar când să te apropii de el apare un autobuz și el pleacă.
– Hmmm…
– Bulă, ce este dezamăgirea?
– Dezamăgirea e atunci când mergi seara pe drum, în urma ta merge Vasile, iar la orizont nu se vede nici un autobuz…

Deci, dezamăgirea este în strânsă legătură cu autobuzul… și opțiunea, firește!

Da, am cam fluierat a pagubă de cuvinte și-n pauza de țigară am ridicat ochii spre Bunul. Nu era la locul lui… Plecat cu trebi pe te miri unde, mi-a lăsat doar un cer de-un albastru demențial, peste care a aruncat în grabă o perdea de Nori și aburi…

Bunule, o să mă fac de data asta că nu văd că ești cam invizibil de ceva ore bune… Nu te întreb nici de ce?, nici pe unde-mi umbli. Găsesc până la urmă că și dezamăgirea-și are rostul ei și-mi caut culori pentru un zâmbet. Unul mai frumos decât cel furat la prima oră a dimineții. Ia să-mi zici de-ți place ăsta… 🙂

P.S. Iar de nu ți-i pe plac, fă-mi rost, rogu-te, de alte culori…dar să știi că albastrul nu ți-l dau înapoi nici să mă pici cu ceară!

Jurnalul unei femei simple – 7

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 09.11.2013 ora 18:25

Afară … s-a înnoptat. M-am bucurat de soare azi, grație faptului că a trebuit să ajung iar la Băneasa. Pe zi ce trece realizez că nu-mi place să merg la cumpărături – e un ceva în activitatea asta care-mi fură din energie. Energie pe care aș prefera să o consum Afară… 💡

Mă gândesc … că mai sunt 2 zile până pe 11… Cum trece vremea! 23 de toamne au trecut de când am urat pentru prima dată La mulți ani! pe 11.11 unei persoane pe care o pot numi și acum Prietenă. Cred că prietenia asta s-a cimentat tocmai pentru că la începuturi am judecat-o pripit și nu i-am acordat pic de credit… Ciudat… pe cele mai bune prietene ale mele le-am privit întâi chiorâș pentru un ceva ce mă intriga. Apoi tocmai pentru acel ceva le-am păstrat lângă suflet. Nu trebuie să te încrezi în aparențe… la asta mă gândesc… 😉

Din locurile de unde învățăm … nu vom primi nicicând certitudini. Că doar proștii pot spune că sunt siguri de ceva… cam aiurea replica asta, dar… S-o găsi careva să mă contrazică? 🙄

Sunt recunoscătoare pentru … cogito ergo sum! Pentru că ignor îndemnul Nu gândi! Testat și verificat – unde nu-i gândire, vai de suflet! Câți or fi recunoscători oare pentru belelele din viața lor? 😕

Din bucătărie … vine miros de pui la rotisor. Aaaa, nu din bucătăria mea, asta-i clar! 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … blugi negri cu tighel maro, pulover cafeniu cu torsade, ghete din piele fină de culoarea caimacului. Ei, da, mi-a fost cam lene să mă schimb , asta pentru că plănuiesc să ies la aer. Mișcarea mi-e dragă, zău! 😉

Citesc … rânduri așternute de un copil cu suflet mare cât casa. Va trebui să scriu după terminarea lecturii o prefață. Asta-i provocare în toată regula, dar m-a prins! 🙂

Ceea ce aștept (sper) … să vină odată fiică-mea înapoi la București. Îmi lipsește… Și să văd rezultatul analizelor pe care numai ce și le-a făcut. Sper să fie bine… vreau să fie bine! ❗

Ce mai meșteresc … îmi fac pulover! Albastru în degrade și asimetric pe deasupra… Mugur estimează finalizarea proiectului cam peste 4 ani și jumătate. Păi e musai să-i arăt că românu-i harnic și darnic (nu, nu, asta-i din reclamă, parcă… :oops:) plin de surprize. Better? 😛

Ascult … Girls just wanna have fun. E petrecere în toată regula la concertul de astă seară… Now… back In the Summertime! 😉

Unul dintre lucrurile mele preferate … să analizez. Mă ajută mult chestia asta, chiar dacă unele guri rele spun că e o activitate inutilă. 🙄

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … reorganizarea administrativ-teritorială a holului meu. Asta presupune identificarea, socializarea și colaborarea cu un meșter-tâmplar. Nu-i simplu deloc, știu, că ar avea bietul de făcut din #^@^$ 😳 bici… O exista vreun temerar să se încumete la așa corvoadă? 😕

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Ei, gata și cu Jurnalul… Să vă fie duminica însorită de zâmbet și colorată cu gânduri frumoase! 🙂

Jurnalul unei femei simple – 3

( 💡 via Corcodușa , la invitația Cuvântei )

Pentru astăzi 04.10.2013 ora 23:58

Afară … îi beznă și de data asta, am verificat. Și friiig, mama ei de vreme, de toamnă, de… ce frumos era astă-vară, ehe! 😉

Mă gândesc … o să mă prindă Mâine scriind la postarea asta, așa că las gânditul și-i dau bice cu scrisul. ➡

Din locurile de unde învățăm … îmi povestea prietenul meu, cel de care mă desparte încă Oceanul, că trebuie să ajungă într-un colț de Americă uitat de civilizație – într-o rezervație a indienilor… apoi, mai devreme, mi-a spus că locul ăla e de fapt Civilizația – asta e concluzia la care a ajuns de cum a dat cu ochii de Oamenii de acolo. Nu spun mai mult, că sunt sigură că nu e cazul. Învățăm din locurile simple, de la oamenii neprefăcuți… mă refer la adevăratele învățături. 😎

Sunt recunoscătoare pentru … că a venit Instalatorul azi să-mi repare Caloriferul-Cascadă. Inițial zisese că nu are vreme, dar când a aflat că tocmai pe mine picase năpasta și-a rupt din timp. Zic iar Mulțumesc! 🙂

Din bucătărie … vine o boare de liniște și pace – iar mă hrănesc bucătarii de la cantină… 😳

Cu ce sunt îmbrăcată … pfiuuu… iar am blugii pe mine – de data asta cei negri, doar hanoracul e același. Nu mă pot dezlipi de el, că tare-i plăcută atingerea lui. Unde mai pui că e indicat să-l port – Luminosul încă nu face față frigului iscat de ploaia ce mi-a răcit pereții cu lacrimile ei de crocodil. 👿

Citesc … Ordinul 3055/2009, actualizat, cosmetizat… nu vi-l recomand, mai bine v-ați plictisi cu o poveste siropoasă de-a nu spun cărei romanciere

Ceea ce aștept (sper) … să termin naibii odată cu verificările, că zici că e cascadă – nu pun una la punct și dau peste altă goangă! Zici că e Conspirația Pseudo-Contabililor în lupta de eradicare a Bursucelului… 💡 Dar nu mă dau bătută, neam! 😛

Ce mai meșteresc … colorez excel-uri în nuanțe de frez, verde crud, galben… tocesc creioanele, adnotând pe ciorne… Unde  – Doamne, iartă-mă, că am tendința să folosesc prea des o expresie neortodoxă! – o fi creația?! 😳

Ascult … Lily Allen cu-al ei Not fair… n-o am în playlist, dar mi-am permis să o iau în dar de la Dan 🙂

Unul dintre lucrurile mele preferate … să visez chestii frumoase. Dar revin rapid cu picioarele pe pământ… Păcat, e tare frumos cu capul în nori ❗

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii … mâine iar merg la birou – no comment, iar duminică e Sărbătoare – vine fiică-mea și mi-aș lua-o rău de tot de-aș îndrăzni să nu-i acord atenție tocmai în prima zi de sosire. Probabil o să gătesc iar! 🙂

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

Linia Orizontului și Albastru… Pozele sunt calde-călduțe și vin de la Rezervația de Indieni Navajo, situată la granița dintre patru state : New Mexico, Colorado, Utah și Arizona. Oamenii ăștia chiar produc ceva. Și mai ales respectă Natura! 🙂

Surprizăăăă!

( … dor de ducă ➡ … )

Exact… dor de ducă-n lumea largă pe toate planurile – și profesional, și personal…

Mă tot gândesc de ieri că prea am eu pretenții poate, prea vreau ca munca să fie făcută cu spirit de răspundere… prea mă enervez când văd  că-și bat unii joc de timpul pe care ar trebui să îl aloce muncii ăleia făcute temeinic, astfel încât să nu fie nevoie să vină careva din urmă să repare. Cu ce costuri? Parcă mai contează asta…

Într-o lume în care deja suntem simple înșiruiri de cifre și-n care banul primează în fața bunului simț, mă încăpățânez ca toanta să cred că înseamnă ceva temeinicia sau consecvența în principii elementare. Până și iubirea e uneori materialistă, nu? Că doar trece prin stomac, așa zice lumea… 🙄 Probabil când o să ajung la acel merge și așa! o să-mi cânte popa prohodul.

Pe plan personal, acest merge și așa! mi-a făcut azi o mare surpriză… Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, nu? 😀 Că la fapte bune pot încadra rămasul meu la birou peste program. Sau poate greșesc și chiar e păcat capital munca asta necapitalizată. Oricum ar fi, cert e că la intrarea în cameră m-a întâmpinat cu efuziune Marea Ruginie, revărsată din preaplinul Caloriferului. E drept că a fost și ceva bucurie în surpriza asta – fix pe malul mării cu pricina ședea cumințel și neatins Prelungitorul. asta e partea plină a paharului – partea goală a găleții am umplut-o eu cu elan muncitoresc și bătut mărunțel din buze la adresa ălora de au decis că e vremea să umple instalația cu apă fără să mai dea sfoară în țara… Multe le-am mai urat, că-s mărinimoasă, deh! 👿

Pe Sisif l-am trimis la odihnă, mititelul… l-am scos la lumină pe Hercule, că era vremea marilor mutări – am plimbat de colo colo paturile, plictisite probabil de prea lunga încremenire în mijloc de cameră – am avut așa un sentiment că mai e un pic și vin Sărbătorile… 😀

Așa-i – acum am terminat cu dereticatul, mutatul paturilor la loc, într-un cuvânt mi-i camera ca și nouă, altminteri n-aveam eu loc de scris… Dar tot am gând de ducă… Și pentru că încă nu pot pleca de-adevăratelea peste mări și țări, de nu dați de mine pe-aici vă spun că vă zâmbesc de după unul dintre norii ăștia pufoși de-mi fac cu ochiul și-mi zic Hai!… 😉

Hai că-i vineri deja și-i motiv de zâmbet! 🙂

Simplu…

( … din preaplinul epuizării… 😳 )

Simt că alerg… constant… ritmul ăsta alert și epuizant m-a transformat într-un fulg. Îmi zic totuși că e mai bine fulg decât fum – mai am picul de consistență măcar! Și apoi… în calitate de Fulg pot zbura hăăăt peste nori…

🙂 🙂 🙂

Gândul ăsta m-a purtat în timp și m-a făcut să-mi amintesc de un alt zbor, cumva un drum tot epuizant, dar materializat într-un zâmbet în prag de aterizare. Vedeam Norvegia de sus – un amestec de albastru, alb, verde… mult verde și roșu-grena. Frumoase locuri… 🙂

Să vă fie Vinerea ușoară ca un Fulg! 🙂

Stabilitate

Faleză… M-am aşezat cuminte la o masă, am comandat o cafea şi l-am văzut pe El. Nu ştiu de câtă vreme mă privea, dar când mi-a văzut zâmbetul a venit hotărât la mine. Fără frică. De parcă mă ştia de cum a făcut ochi. Un ghemotoc de blană gri şi ochi albaştri. Cum să nu îi zâmbeşti? 🙂

Nu-mi mai e frică de pisici, nu mă mai sperie gândul gheruţelor neprietenoase pe pielea mea… şi m-am jucat în voie, amintindu-mi de toate ghemotoacele care mi-au colorat existenţa la un moment dat.

Mi-a prins bine. Dar mi-a şi dat de gândit. Am realizat că pentru mine o pisică înseamnă stabilitate. Că m-ar obliga să rămân acasă. Să nu mai plec brambura prin lume.

Altă provocare, altă alegere! Dar mi-am promis că va veni şi vremea unei alte Puff…